Președintele Bundestagului german: “Sunt sigură că R. Moldova va fi parte a marii familii europene”
Chişinău, 13 iul. /MOLDPRES/. Vicepreședintele Parlamentului Mihail Popșoi a avut o întrevedere cu președinta Bundestagului Republicii Federale Germania, Bärbel Bas. La eveniment au participat și șefii comisiilor parlamentare permanente, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.
Oficialii au discutat despre agenda de reforme a Republicii Moldova, situația de securitate din regiune și parcursul european al țării noastre.
La începutul discuției, vicepreședintele Parlamentului Mihail Popșoi a mulțumit pentru aprobarea, în 2022, a Rezoluției Bundestagului, prin care se exprimă sprijinul față de parcursul european al Moldovei.
”Depunem efort maxim pentru a îndeplini recomandările Uniunii Europene. Republica Moldova își dorește să facă parte din marea familie a Uniunii Europene”, a spus vicespeakerul Mihail Popșoi.
De asemenea, vicepreședintele Legislativului a declarat că Parlamentul își dorește să intensifice dialogul bilateral la nivelul conducerii legislativelor, al comisiilor de profil și al secretariatelor.
Vicepreședintele Parlamentului a mai menționat că, în acest an, se împlinesc 30 de ani de cooperare dintre cele două țări, iar în toată această perioadă Germania a oferit sprijin financiar substanțial pentru implementarea diferitelor proiecte și reforme.
Președinta Bundestagului Republicii Federale Germania, Bärbel BAS, a declarat că Germania susține parcursul european al Republicii Moldova.
“Vă felicit pentru pașii importanți pe care i-ați făcut după ce, anul trecut, ați depus cererea de aderare la Uniunea Europeană. Deja ați îndeplinit o parte din condiționalități. În numele poporului german, exprim susținerea pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Sunt sigură că R. Moldova va fi parte a marii familii europene”, a spus Bärbel Bas.
Totodată, președinta Bundestagului a apreciat faptul că, de la începutul războiului din Ucraina, Moldova a găzduit un număr mare de refugiați.
În cadrul întrevederii, președinții comisiilor permanente, atât din partea guvernării, cât și a opoziției, au pus în discuție un spectru larg de subiecte: realizările și dificultățile guvernării în domeniul economic și social, reforma justiției, combaterea dezinformării și amenințările la adresa securității naționale etc.
După întrevedere, președinta Bundestagului a semnat în Cartea de onoare a Parlamentului, a vizitat camera copiilor din incinta Legislativului și s-a familiarizat cu expoziția de pictură și grafică, intitulată „Anatol Ghimpu – 30 de ani de activitate pedagogică”.
Aceasta este a doua vizită a unui președinte al Bundestagului în Republica Moldova de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre țările noastre.
Foto: Parlament
Președinta Maia Sandu a discutat cu senatorul american Gary Peters despre cooperarea moldo-americană și rolul Republicii Moldova în securitatea regională
Premierul Vasile Tofan, către oamenii de afaceri: „Vrem să construim cea mai prietenoasă țară din Europa pentru antreprenori ”
Situația hidrologică critică din bazinul râului Nistru, discutată de experții pentru ocrotirea mediului
Premierul Vasile Tofan, către reprezentanți CALM: „Trebuie să construim administrații locale puternice, capabile să atragă și să gestioneze fondurile europene”
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu oficiali lituanieni
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu secretara generală adjunctă a NATO, Radmila Șekerinska
Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova: „În Uniunea Europeană, Moldova va fi mai protejată în fața amenințărilor Rusiei”
Președinta Maia Sandu, la întrevederea cu o delegație de eurodeputați: „Moldova avansează în negocierile de aderare și contează pe sprijinul Parlamentului European”
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 8 octombrie 2026
Președinta Maia Sandu a discutat cu Președintele Consiliului European, António Costa, despre următorii pași în parcursul european al Republicii Moldova
Parlamentul înăsprește sancțiunile împotriva braconajului
Votat în lectura a doua: instituțiile publice vor putea iniția crearea unui parc industrial
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” va fi reorganizată până la sfârșitul anului 2026. Proiectul a fost adoptat de Parlament
Legislația privind activitatea depozitarilor centrali a fost armonizată cu normele UE
FOTO // „Satul European”: investiție de peste 7 milioane de lei în muzeul din Taraclia
Secretarul general al NATO a discutat cu președintele României și cu premierul Bulgariei despre securitatea la Marea Neagră
ARMENPRESS: Guterres laudă conducerea și diplomația Armeniei pentru organizarea COP17
R. Moldova și Consiliul Europei au evaluat progresele în implementarea Planului de acțiuni pentru perioada 2025–2028. Mihai Popșoi: „Cooperarea noastră reprezintă un sprijin esențial pentru consolidarea instituțiilor democratice”
Un militar riscă până la șapte ani de închisoare după ce a împușcat din imprudență un coleg
Curtea Constituțională a declarat neconstituționale modificările care au permis numirea lui Herman von Hebel în Comisia de evaluare a procurorilor
APL-urile pot obține până la 300.000 de lei pentru înființarea centrelor de tineret
Aprobat de Guvern: scutirea personală va crește la 46.680 de lei, iar pragul de consum al electricității fără TVA va ajunge la 150 kWh
Șase elevi ai Colegiului UTM au fost exmatriculați după agresarea unui tânăr la Chișinău
Progresele în implementarea Foii de parcurs privind „Reforma administrației publice”, discutate cu societatea civilă
Întrevederea vicepremierului pentru reintegrare cu reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană
Pregătirea viitorilor profesori va fi reformată: practică din primul an și masterat adaptat specializării
Dorin Junghietu, despre praguri noi pentru TVA la energie și finanțare suplimentară pentru eficiența energetică: „Autonomia locuințelor și companiilor poate reduce importurile”
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Chișinăul are apă, dar sunt necesare soluții pentru captarea acesteia la niveluri mai mici”
Angajatorii pot primi subvenții de la stat pentru încadrarea șomerilor din grupurile vulnerabile. Sprijinul acoperă până la 80% din salariul de bază
Mai multe oportunități pentru IMM-uri. Legislația națională va fi armonizată cu acquis-ul european