Serviciul Vamal a destructurat o schemă de introducere prin contrabandă și comercializare a mărfurilor de peste 4 mln de lei
Chişinău, 18 iul. /MOLDPRES/. Colaboratorii Serviciului Vamal au depistat la un agent economic mărfuri fără acte de proveniență legală, care se presupune că au fost introduse ilegal în țară, ocolind posturile vamale interne de control, prin segmentul transnistrean al frontierei. Valoarea lotului de marfă se estimează la peste 3,4 milioane de lei (170 de mii de euro), transmite MOLDPRES.
Mărfurile au fost depistate în urma unor controale desfășurate la un agent economic care deține o rețea de magazine în municipiile Chișinău și Bălți.
Potrivit Serviciului Vamal, agentul economic a fost identificat urmare a unei rețineri înregistrate de către ofițerii Echipelor Mobile ale instituției. Cazul a avut loc în luna februarie curent, când ofițerii vamali au identificat, urmărit și ulterior stopat un mijloc de transport ce se deplasa din regiunea transnistreană spre municipiul Chișinău, folosind drumurile de ocolire a posturilor vamale interne. Ca rezultat al controlului desfășurat, au fost depistate articole vestimentare noi și uzate, transportate în 58 de saci, fără acte de proveniență vamală sau fiscală, în valoare de circa un milion de lei.
În urma acțiunilor întreprinse de ofițerii Echipelor Mobile, „controlul vamal a fost extins la sediul, spațiile de depozitare și comercializare ale agentului economic, iar ca rezultat a fost destructurată schema ilegală”, a precizat Serviciul Vamal.
În acest caz, analizând valoarea prejudiciului constatat, a fost depusă o sesizare către Direcția urmărire penală din cadrul serviciului sus-numit, pentru examinare cauzei conform competenței.
Foto: Serviciul Vamal
CNAS a acumulat venituri de 38,7 miliarde de lei în nouă luni, dar cheltuielile au fost mai mari
DOC // Monitorul Oficial a publicat hotărârea privind modernizarea a 25 de instituții de învățământ profesional tehnic
DOC // Un nou magistrat la Judecătoria Strășeni. Decretul de numire a lui Vadim Gribincea a fost publicat în Monitorul Oficial
Monede și lingouri din aur, depistate în bagajul unui pasager la Aeroportul Chișinău
Patru drone au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea trecută
Agenda evenimentelor, vineri, 16 octombrie
Vreme predominant noroasă în Republica Moldova. Temperaturile vor ajunge până la +15°C
Opt companii din țară vor beneficia de granturi pentru amenajarea spațiilor prietenoase familiei și copiilor
FOTO // Cabinetele serviciului ftiziopneumologic din cadrul Centrului de Sănătate Cantemir au fost renovate
Comisia de evaluare a procurorilor: „Hotărârea CC produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior pe baza normelor contestate”
La Chișinău a fost lansat Moldova AI Hub. Peste 100 de specialiști și reprezentanți ai instituțiilor publice au participat la eveniment
Academia „Ștefan cel Mare” a oferit angajaților poliției manuale de specialitate pentru formarea profesională
Un militar riscă până la șapte ani de închisoare după ce a împușcat din imprudență un coleg
APL-urile pot obține până la 300.000 de lei pentru înființarea centrelor de tineret
CEC a aprobat modelele buletinelor de vot pentru alegerile regionale din 15 noiembrie
Copiii și tinerii din diasporă, interesați să învețe limba română: 2000 de cereri depuse
Republica Moldova va include pentru prima dată în raportarea către ONU analiza diferențelor de gen în accesul la resurse agricole
UPDATE // Aparatul de zbor fără pilot a căzut și a explodat pe un câmp din raionul Dondușeni
ANRE propune amânarea până în iulie 2027 a trecerii unor consumatori la piața liberă de energie electrică
Percheziții la Ștefan Vodă. Polițiștii au depistat două arme și 73 de cartușe la domiciliul unui bărbat
FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii
Ministerul Sănătății și OMS își consolidează cooperarea pentru menținerea serviciilor medicale în situații de urgență
FOTO // Un nou post de salvatori și pompieri va deservi locuitorii din Sofia, raionul Drochia, și satele învecinate
ARMENPRESS: Armenia își demonstrează potențialul prin organizarea COP17, afirmă un oficial FAO
FOTO // Cel de-al treilea contingent al Armatei Naționale a fost detașat în operațiunea de menținere a păcii din Bosnia și Herțegovina
Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă
FOTO // Studenții participanți la proiectul Moldova Model United Nations, în vizită la MAE. Vicepremierul Mihai Popșoi i-a încurajat să se implice în parcursul european al țării
FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi
VIDEO // Moldova explorează oportunitățile de import al gazelor lichefiate din SUA
Republica Moldova și FAO vor extinde cooperarea pentru reziliența agriculturii și atragerea investițiilor