Din 24 iulie, sunt recepţionate cererile pentru subvenții complementare în agricultură
Chişinău, 24 iul. /MOLDPRES/. Astăzi se dă startul la depunerea cererilor pentru subvenții complementare în agricultură în sumă de până la 1,5 milioane de lei. Despre aceasta a declarat într-un briefing de presă vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, transmite MOLDPRES.
Potrivit oficialului, Guvernul va acorda subvenții complementare în agricultură în valoare de până la 1,5 mln de lei (75 de mii de euro) per beneficiar, or, Regulamentul care stabilește condițiile de oferire a suportului financiar a fost deja publicat în Monitorul Oficial.
În cazul asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații, subvențiile vor constitui maximum trei milioane de lei. „Astfel, în următorii cinci ani, statul va susține anual cel puțin trei mii de beneficiari, pentru care se vor aloca circa 13% din mijloacele fondului de subvenționare”, a spus Bolea.
Plata complementară se va acorda pentru stimularea accesării creditelor investiționale, dezvoltarea agriculturii ecologice, defrișarea plantațiilor multianuale, promovarea utilizării sistemelor de irigare, servicii de consiliere și formare în agricultură.
Cererile de subvenționare se depun anual, în perioada 1 februarie-30 septembrie, de către solicitantul de subvenție sau de reprezentantul acestuia, în format electronic sau pe suport de hârtie, la sediul subdiviziunii teritoriale a Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).
Prezentă la briefing, Diana Coşalîc, director adjunct al AIPA, a menţionat că în următoarea perioadă, specialiştii Agenţiei se vor deplasa în localităţile ţării unde vor susţine sesiuni de informare pentru a explica agricultorilor procedura, eligibilitatea şi modul de acordare a subvenţiilor complementare.
Regulamentul referitor la măsurile de subvenționare complementară a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern, la 5 iulie curent.
FOTO // 35 de ani de Independență: 1.477 de proiecte și peste 4,2 miliarde de lei investiți în comunitățile din Republica Moldova
Sectorul aerian al Moldovei va fi aliniat treptat la sistemul european de management al traficului
Au fost aprobate noi reguli pentru finanțarea documentelor normative în construcții
Un nou sistem informațional va digitaliza certificarea personalului din transportul rutier
Ministerul Agriculturii a lansat concursul „Cel mai bun viticultor al anului”. Dosarele pot fi depuse până pe 4 septembrie
Condiții mai bune de trai și facturi reduse la energie pentru locuitorii unui bloc din capitală, care va fi reabilitat energetic. Investiția depășește 8 milioane de lei
Un sector al drumului M1 din zona frontierei de la Leușeni va fi reabilitat cu finanțare de la Banca Mondială
Eugeniu Buzatu a câștigat concursul pentru funcția de director general al Energocom
Peste 600 de cazuri de boli diareice acute, înregistrate într-o săptămână în Republica Moldova
Licențierea temporară a importurilor de cereale și oleaginoase, aplicată până la 31 octombrie 2026. Guvernul a avizat proiectul
Starea de alertă în sectoarele energetic și hidrologic a fost prelungită pentru o perioadă de 30 de zile. „Situația rămâne complicată”
FOTO // BNM lansează în circulație două monede dedicate celor 35 de ani de Independență
Noi proiecte pentru dezvoltarea localităților, cu investiții de peste 700 de milioane de lei, incluse în Documentul unic de program
Leul se depreciază ușor față de euro și dolar
Ucraina: Cel puțin 27 de persoane au murit în urma atacului rusesc din regiunea Kiev
Ministerul Energiei, precizări despre facturile la gaze: Noile tarife vor apărea în facturile emise în octombrie
VIDEO // Bulgaria: Incendiu pe litoralul din Sozopol. Zeci de turiști, evacuați
Noaptea Muzeelor la Sate începe astăzi în Republica Moldova și România. Ce pot descoperi vizitatorii
Avertizare hidrologică: scurgerea redusă a apei se menține pe Nistru, Prut și mai multe râuri mici
Islandezii se pronunță prin referendum asupra reluării negocierilor de aderare la UE
Iarmaroace și târguri în weekend la Chișinău: fructe și legume de sezon, produse locale și articole hand-made
Mai puțini șomeri în Republica Moldova: Peste 4 800 de persoane au fost plasate în câmpul muncii. Domeniile care au atras cei mai mulți angajați
ANSP avertizează asupra riscului de infectare cu malarie. Călătorii, îndemnați să se protejeze de înțepăturile de țânțari
Vremea se încălzește ușor în zilele de odihnă. Temperaturile vor ajunge la +32°C
IGP semnalează noi cazuri de înșelăciune. O femeie din Drochia a transmis escrocilor 92 000 de lei
CNAS a finanțat prima tranșă a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna septembrie
GALERIE FOTO // „Produs Autohton 2026”
Restricții de circulație în capitală. Măsurile sunt aplicate în contextul organizării evenimentelor dedicate Zilei Limbii Române
Peste 7 000 de tone de carburanți, importate în ultimele două zile. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Aceste volume permit refacerea treptată a stocurilor și reaprovizionarea stațiilor de alimentare”
USMF „Nicolae Testemițanu” va desfășura ceremonia de bun venit a studenților admiși în anul I