ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

35 de antreprenori vor participa la Festivalul Pomușoarelor și al Mierii de Albine desfășurat în capitală

10:21 | 11.08.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 11 aug. /MOLDPRES/. Un număr de 15 producători de pomușoare și 20 apicultori își vor expune produsele spre vânzare la Festivalul pomușoarelor și al mierii de albine, care se va desfășura în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” pe 12 și 13 august, începând cu ora 10.00, transmite MOLDPRES. 

Directorul executiv al Asociației Naționale a Apicultorilor din Republica Moldova, Ion Maxim, a comunicat că  vizitatorii vor putea procura la festival mai multe tipuri de miere, începând cu mierea polifloră și până la miere de levănțică și coriandru. Totodată, apicultorii vor oferi vizitatorilor un spectru larg de produse apicole cum este lăptișorul de matcă, polenul sau cocktailurile apicole, recomandate de medicina naturistă pentru fortificarea imunității și prevenirii diverselor maladii.

Președintele Asociației „Pomușoarele Moldovei”, Aneta Ganenco, susține că la ediția curentă vor fi expuse mai multe tipuri de pomușoare de soiuri remontante de zmeur, coacăze, mure, fructe goji, dar și pomușoare de sezon, cum sunt afinele. Toate fructele moi vor putea fi degustate, iar cumpărătorii vor avea posibilitatea să procure pomușoare direct de la fermieri, la un preț de sinecost, fără taxe intermediare. Surpriza evenimentului va fi zmeura remontantă „Enrosadira” -  un soi nou pentru Republica Moldova, cu gust și aromă deosebită, aspectul comercial atractiv, care va fi propusă consumatorului local pentru prima dată. 

Potrivit organizatorilor, Festivalul pomușoarelor și mierii de albine este o platformă care le oferă posibilitate consumatorilor să interacționeze direct cu producătorii și să afle despre povestea pasiunii lor, să-și expună opiniile și să facă schimb de rețete. Evenimentul este de binefacere, fiecare vizitator poate oferi un suport în formă de donații persoanelor cu nevoi speciale. În cadrul Festivalului va fi desfășurat un vast program cultural-artistic cu participarea artiștilor populari.

Festivalul este organizat de AO „Pomușoarele Moldovei” și AO „Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova”, în parteneriat cu Pretura sectorului Buiucani, Primăria municipiului Chișinău și cu suportul Proiectului de Competitivitate și Reziliență Rurală (USAID), cu scopul de a susține producătorii locali.

Conform statisticilor, în prezent, în Republica Moldova sunt circa 7000 de apicultori care au în gestiune peste 265 mii familii de albine și aproximativ 600 de gospodării de pe ambele maluri ale râului Nistru, care produc pomușoare pe o suprafață de 4,3 mii ha.

Foto simbol

img23006383

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!