Ministrul Energiei admite că tarifele la gaz ar putea să scadă în sezonul rece
Chişinău, 16 aug. /MOLDPRES/. Tarifele la gazele naturale ar putea să scadă în sezonul rece. Despre aceasta a anunțat ministrul Energiei, Victor Parlicov, care a precizat că prețul actual de procurare a gazelor naturale ar putea oferi premisele necesare pentru revizuirea tarifelor pentru consumatori, transmite MOLDPRES.
„Noi ne așteptăm ca acest an să fie din toate punctele de vedere mai ușor decât anul precedent. Pentru sezonul următor, ne așteptăm la prețuri mult mai mici la gaze și la energia electrică decât ceea ce am avut în perioada precedentă”, a spus Victor Parlicov la o emisiune televizată.
Potrivit ministrului, până în prezent, Republica Moldova a procurat peste 400 mln metri cubi de gaze. „Cred că încă mai putem cumpăra gaz cu circa 400 de dolari. Dacă la cele 400 de milioane de metri cubi existente, vom cumpăra încă 400 de milioane cu acest preț, vom reuși să coborâm prețul mediu ponderat la nivelul de circa 500 de dolari. Ceea ce ar da o posibilitatea pentru revizuirii tarifelor. Nu vreau să promit acest lucru, pentru că nu depinde doar de noi”, a precizat oficialul.
Victor Parlicov a evitat să vină cu anumite estimări privind viitoarele tarife, precizând că aceasta este responsabilitatea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. „Noi avem niște estimări în privința tarifului, dar nu pot să enunț aceste cifre, pentru că asta ține de competența ANRE și ei trebuie să iasă cu cifrele. Eu fac tot posibilul pentru ca tarifele să scadă. Și eu, și Energocom, și cei care se ocupă de achiziția gazelor, toată lumea lucrează pentru asta. Ca noi să avem rezerva asta chiar și cu acel gaz scump pe care l-am avut anterior, dar să avem această posibilitate pentru a reduce tarifele încă o dată în sezonul rece. Sunt, practic, sigur că pentru anul viitor, pentru trimestrul I noi vom avea această posibilitate. Dacă reușim să o facem până la sfârșitul anului curent, nu vreau să promit, dar muncim”, a conchis ministrul.
Oficialul a dat asigurări că cetățenii vor beneficia și în acest an de compensații la energie, însă mărimea lor ar putea să fie modificată.
Consumatorii casnici achită în prezent un tarif de 18 lei și 06 bani pentru un metru cub de gaze.
Dolarul se scumpește, iar euro se ieftinește. Cursul stabilit de BNM pentru joi
FOTO // Experiența Austriei în gestionarea ariilor protejate și restaurarea habitatelor, studiată de specialişti din Moldova
Prim-ministrul Vasile Tofan invită companiile europene să investească în Republica Moldova
Companii din Republica Moldova își promovează fructele la Fruit Attraction 2026, la Madrid
Guvernul a aprobat Regulamentul resursei informaționale „Trezoreria”
Guvernul propune cote minime pentru achiziția publică de vehicule nepoluante
Moldova va avea un nou cadru pentru gestionarea mobilității urbane. Orașele vor trebui să planifice mai riguros transportul, parcările și spațiul public
Moldova are aproape 243 MWh de capacități de stocare a energiei. Investitorii au depus oferte pentru 305 MWh în proiecte noi
SFS confirmă autenticitatea notificărilor privind taxa pentru drumuri: aproape 85 de mii de contribuabili le-au primit
Euro și dolarul se depreciază
Ziua Națională a Vinului 2026, ediție record: 114 vinării și peste 116 mii de degustări
Expoziţiile MOLDAGROTECH & FARMER 2026 vor reuni peste 400 de participanți la Moldexpo
Primarii din Cahul au solicitat Ministerului Finanţelor clarificări privind noul sistem de salarizare
Republica Moldova a câștigat litigiul arbitral internațional inițiat de Rotalin Gas Trading
MAE: Cetățenii moldoveni nu se numără printre victimele atacului asupra aeroportului din Riad, Arabia Saudită
O moldoveancă a decedat în urma unui accident rutier produs în județul Vaslui
Drona depistată în raionul Anenii Noi. Polițiștii au dezactivat partea de luptă și au eliminat riscul unei explozii necontrolate
VIDEO // Stația de captare a apei de la Leova funcționează în regim normal. Ministrul Gheorghe Hajder: „Autoritățile sunt pregătite să intervină suplimentar, dacă situația o va impune”
Cetățenii vor beneficia de compensații la energie și în acest sezon rece. Autoritățile examinează posibilitatea extinderii numărului de gospodării eligibile
Concert de gală la Chișinău, festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu” ajunge la final
VIDEO // R. Moldova ar putea importa gaze naturale din Ucraina. Subiectul va fi discutat de premierul Vasile Tofan în cadrul unei vizite la Kiev
Accident grav la Râșcani. Un bărbat a decedat, iar o femeie a suferit traumatisme
VIDEO // Premierul Vasile Tofan: „R. Moldova trebuie să investească în securitatea țării și să fortifice capacitățile Armatei Naționale, în pofida resurselor bugetare limitate”
O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian național și a explodat în raionul Anenii Noi
Aparatele electrice de încălzit trebuie achiziționate doar din magazine specializate. Cumpărătorii, îndemnați să verifice certificatele de conformitate și garanție
Fermentarea vinului poate provoca intoxicații. Recomandările salvatorilor pentru evitarea riscurilor
Locuitorii capitalei sunt invitați la târguri cu produse autohtone de sezon
VIDEO // Șefa statului, Maia Sandu: „Prioritatea R. Moldova în domeniul apărării este îmbunătățirea protecției antiaeriene”
Accidentul mortal din raionul Orhei. Polițiștii au reținut cel de-al doilea șofer
Echipa Națională de Robotică este câștigătoarea campionatului FIRST Global Challenge 2026 din Republica Coreea