Zilele Filmului Românesc au ajuns la a IX-a ediție
Chişinău, 21 sep. /MOLDPRES/. Un focus Cristian Mungiu în prezenţa cunoscutului regizor, o retrospectivă Liviu Ciulei, o selecţie cu cele mai importante filme noi, proiectate cu participarea unor regizori şi producători, un film pentru copii, scurtmetraje studenţeşti de arhivă şi lansarea unor cărţi de cinema fac parte din programul ediţiei a IX-a a Zilelor Filmului Românesc (ZFR) la Chişinău, care va avea loc în perioada 21-24 septembrie la Cinematograful Cineplex-Loteanu, informează MOLDPRES.
În cadrul unei conferințe de presă de astăzi, Dumitru Grosei, managerul ZRF a menționat că programul complet poate fi consultat pe site-ul zfrmd.ro şi pe pagina de Facebook a evenimentului. Proiecţiile vor fi, ca de obicei, cu intrare liberă, în limita locurilor disponibile. Biletele cu valoare zero pot fi ridicate în avans sau înaintea fiecărei proiecţii de la casieria cinematografului. Toate filmele, cu excepţia celor din retrospectiva Liviu Ciulei, sunt subtitrate şi în limba engleză. Totodată, secretarul de stat al Departamentului român pentru Relația cu R. Moldova, Adrian Dupu, a afirmat că evenimentul ia amploare de la o ediție la alta, iar directorul Institutului Cultural Român ”Mihai Eminescu” la Chișinău, Monica Babuc a remarcat că în cadrul manifestării sunt proiectate filme de calitate.
Invitatul special al ediţiei din acest an este regizorul Cristian Mungiu. ZFR îi dedică celebrului cineast secţiunea FOCUS, unde vor fi proiectate cel mai recent film al său, “R.M.N.” (2022), care va deschide evenimentul, şi primele sale două lungmetraje, “Occident” (2002) şi “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007), premiat cu Palme d`Or la Festivalul de la Cannes. Tradiţionala secţiune FILME NOI va cuprinde cele mai aşteptate lungmetraje recente: “Oameni de treabă” (2022), de Paul Negoescu, “Spre Nord” (2022), de Mihai Mincan, “Tigru” (2023), de Andrei Tănase, “Capra cu trei iezi” (2022), de Victor Canache, şi “Boss” (2022), de Bogdan Mirică. La acestea se adaugă filmul pentru copii “Copacul dorinţelor: Amintiri din copilărie” (2021), de Andrei Huţuleac. Proiecţiile vor fi urmate de discuţii cu regizori şi producători invitaţi.
În anul centenarului naşterii, marele cineast Liviu Ciulei (1923-2011) va fi omagiat printr-o retrospectivă cu cele trei filme ale sale: “Erupţia” (1957), “Valurile Dunării” (1960) şi capodopera “Pădurea spânzuraţilor” (1965). ZFR continuă, totodată, parteneriatul cu Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) “I. L. Caragiale” Bucureşti şi va prezenta, la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP) Chişinău, două grupaje noi de scurtmetraje studenţeşti de arhivă, digitalizate recent. De asemenea, festivalul îl va avea ca invitat pe Andrei Gorzo, unul dintre cei mai importanţi critici de film din România. El îşi va lansa, în cadrul unui eveniment special, cele mai recente două volume: “Viața, moartea și iar viața criticii de film” (Editura Polirom, 2019) şi “Beyond the New Romanian Cinema: Romanian Culture, History, and the Films of Radu Jude” (Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, 2023), acesta din urmă scris în engleză împreună cu Veronica Lazăr. Andrei Gorzo va vorbi de asemenea despre o carte esenţială de teorie a filmului, “Ce este cinematograful”? (Volumele 1 şi 2, Editura Polirom, 2022), de André Bazin, a cărei traducere integrală în limba română a coordonat-o.
În acest an, Zilele Filmului Românesc vor merge și în alte şapte oraşe din Republica Moldova: Hânceşti (21 septembrie), Nisporeni (22 septembrie), Călăraşi (23 septembrie), Orhei (24 septembrie), Soroca (28 septembrie), Bălţi (30 septembrie-1 octombrie) şi Cahul (7-8 octombrie). Publicul din cele şapte localităţi va putea să vadă filmul pentru copii “Copacul dorinţelor: Amintiri din copilărie” (2021), de Andrei Huţuleac, precum şi lungmetrajul “Oameni de treabă” (2022), de Paul Negoescu. La Bălţi şi Cahul, ele vor fi completate de “Occident” (2002), debutul lui Cristian Mungiu.
ZFR este un eveniment organizat de către Asociaţia Cineaştilor Independenţi din Republica Moldova ALTERNATIVE CINEMA și casa de producţie ROVA FILM din România. Proiectul Zilele Filmului Românesc la Chișinău, ediția a IX-a este finanțat de către Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova al Guvernului României, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Centrul Național al Cinematografiei din Moldova, Primăria municipiului Chișinău și Institutul Cultural Român ”Mihai Eminescu” la Chișinău.
FOTO // Arta și creația locală, reunite la cea de-a VIII-a ediție ARTSALE
Turul României 2026 debutează, în premieră, la Chișinău. Prima etapă se desfășoară integral în Republica Moldova
Cronica ARHIVELOR // Mihail Ciachir, preotul și cărturarul care a promovat limba română și cultura găgăuză
FOTO // Concert aniversar dedicat celor 45 de ani de creație ai compozitorului Constantin Rusnac
Republica Moldova și Grecia pregătesc noi proiecte în baza Memorandumului de cooperare culturală
Cronica ARHIVELOR // Eugeniu Coșeriu – savantul care a pus bazele lingvisticii integrale
Festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu”, inaugurat la Chișinău
FOTO // Președinta Maia Sandu a vizitat Bookfest Chișinău
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Arome de altădată: pâinea tradițională, readusă la Muzeul Etnografic din Cantemir
Opera „Lucia di Lammermoor” deschide cortina celei de-a XXXIV-a ediții a Festivalului „Maria Bieșu”
FOTO // VinOpera 2026: Muzica clasică și vinul, într-o experiență culturală la Bulboaca
Olimpismul și Războiul Rece, într-o nouă cercetare semnată de Sergiu Gurin
FOTO // Șase autori, premiați la Chișinău pentru contribuția la literatura română contemporană
FOTO // Condiții mai bune de cazare pentru studenții AMTAP. Etajul II al căminului de pe strada Armenească, renovat
Exporturile au depășit 1,9 miliarde de euro în șapte luni: UE a absorbit 65 la sută din livrări
Igor Grosu, la întrevederea cu omologul său din Slovenia, Zoran Stevanović: „Experiența Sloveniei arată cât de mult poate transforma o țară aderarea la UE”
MEC: aproape toți tinerii pedagogi angajați în școli și grădinițe prin mecanismul de repartizare au rămas în sistem
Negocieri pe platforma Comisiei Nistrene: Chișinăul respinge reducerea bruscă a volumului de apă deversat pe Nistru
Programul EcoVoucher: alte peste 100 de familii și-au procurat electrocasnice noi cu un sprijin de șase mii de lei
Produsul Intern Brut a constituit 165,8 miliarde de lei în prima jumătate a anului
Fiscul a acumulat circa un miliard de lei la buget timp de o săptămână
MAE: Doi cetățeni moldoveni au murit într-un accident rutier în apropiere de Bârlad
GALERIE FOTO // Chișinăul găzduiește Reuniunea anuală a Conferinței autorităților regionale și locale pentru Parteneriatul Estic
ANRE precizează: consumatorii nu achită prin tarif cheltuieli nejustificate
Medicamentul Interferon, care lipsea de la Institutul Oncologic, va fi disponibil din 15 septembrie, anunță Ministerul Sănătății
Implementarea Planului de creștere avansează. Guvernul pregătește un nou pachet de proiecte pentru a atrage investiții de 2 miliarde de euro
Procurorii cer șase ani de închisoare pentru fostul premier Iurie Leancă în dosarul concesionării Aeroportului
FOTO // Diversitatea etnică și tradițiile culturale, puse în valoare la Festivalul Etniilor de la Călărași
Granturi de peste un milion de euro pentru dezvoltarea ecosistemului de inovare din Republica Moldova, cu susținerea UE
Rezerva de apă din lacul Novodnistrovsk scade accelerat. Comisia Nistreană se întrunește astăzi pentru măsuri urgente