Procedura de examinare medicală a conducătorilor auto la obținerea permisului de conducere a fost simplificată
Chişinău, 30 sep. /MOLDPRES/. Procedura de examinare medicală a conducătorilor auto sau a candidaților la obținerea permisului de conducere a fost simplificată. Astfel, examinările și certificatele necesare vor fi făcute de medicul de familie. Măsurile introduse intră în vigoare începând cu data de 1 octombrie, comunică MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Sănătății, modificările simplifică și debirocratizează examinarea medicală a conducătorilor de vehicule și a candidaților, care va fi efectuată de către medicul de familie, la cererea solicitantului. Informația privind problemele de sănătate mintală sau cele legate de consumul de droguri și alcool va fi furnizată medicilor de familie de Centrele comunitare de sănătate mintală și Dispensarul Republican de Narcologie, în baza solicitării acestuia, în termen maxim de trei zile lucrătoare.
În cazul în care medicul de familie constată că solicitantul se află sub supraveghere medicală pentru una sau mau multe afecțiuni sau constată riscuri și pericole care pot apărea în timpul conducerii vehiculelor, de acesta se va ocupa Comisia medicală teritorială de examinare a conducătorilor auto, care include specialiști de profil îngust.
În ceea ce privește obținerea permisului de conducere din grupa II profesioniști, examinarea medicală se va realiza, în continuare, în cadrul comisiilor teritoriale de examinare medicală a conducătorilor auto.
Persoanele care nu sunt înregistrate pe lista unui medic de familie vor trece examenul medical de asemenea în cadrul acestor comisii.
Foto simbol
Reorganizarea APL, susținută de autoritățile locale. Președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia: „Este o schimbare profundă și curajoasă pentru Republica Moldova”
Rezerviștii Forțelor Armate participă la exerciții de instruire la Bălți
Republica Moldova trebuie să-și sporească capacitatea antiaeriană în contextul incidentelor cu drone, susține premierul Vasile Tofan
Activitatea postului vamal Palanca-Maiaki-Udobnoe rămâne sistată. Polițistul de frontieră rănit se află în stare stabilă
România condamnă incidentul produs în zona Palanca. Cristian-Leon Țurcanu: „Este o dovadă a consecințelor pe care războiul de agresiune al Rusiei îl are asupra securității R. Moldova”
VIDEO // Reforma administrației publice locale, sprijinită în țară. Președintele raionului Călărași: „Vor fi regiuni mari, care vor putea implementa proiecte”
VIDEO // Igor Grosu a felicitat profesorii din întreaga țară: „Să aveți parte de discipoli curioși, activi și dornici de cunoaștere”
Peste 4 300 de șoferi, documentați pentru încălcări rutiere în zilele de odihnă
VIDEO // Președintele raionului Sângerei susține comasarea celor 32 de raioane: „Din această reformă au de câștigat cel mai mult cetățenii”
Înregistrarea la domiciliu sau reședința temporară poate fi făcută online, fără deplasarea la ghișeu
Un bărbat din Cimișlia a fost salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână
Locuitorii municipiului Bălți vor beneficia de consultații medicale gratuite
Un proiectil a căzut în zona punctului de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe. Un polițist de frontieră a fost rănit
O femeie de 81 de ani din Fălești a rămas fără peste 100 000 de lei fiind înșelată prin schema „ruda implicată în accident”
DOC // Mihaela Fedoseev a fost numită în funcția de șef al Cabinetului Președintelui R. Moldova
Condiții mai bune pentru copiii beneficiari ai Centrului de Intervenție Timpurie din Taraclia
Dolarul se apreciază ușor
FOTO // Ingineri din Grecia au evaluat stația de captare a apei din Chișinău
Agenda evenimentelor, marți, 6 octombrie
MAIA reorganizează instituțiile și automatizează servicii pentru agricultori
Luca Niculescu, desemnat candidat pentru funcția de premier al României
Vreme caldă și fără precipitații se anunță marți, 6 octombrie
Deschiderea ultimelor clustere ar permite Republicii Moldova să intre în etapa finală a negocierilor de aderare. Expert: „Calendarul este destul de optimist”
Camere agricole pentru cele trei regiuni ale Republicii Moldova. MAIA analizează o nouă formulă
Denis Vieru aduce bronzul pentru Moldova de la Mondialele de judo de la Baku
Festivalul „Andrei Vartic”, la a doua ediție: 15 spectacole din șapte țări, la Chișinău
Peste 100 de mii de degustări la Ziua Națională a Vinului. Ce vinuri au fost în topul preferințelor
Ambasada Estoniei, deschisă oficial la Chișinau. Viceprim-ministrul Mihai Popșoi: „Un semn al prieteniei care ne leagă de decenii”
„Porțile Moldovei” – o carte despre locuri, oameni și povești de acasă
Agricultura inteligentă, o prioritate pentru Republica Moldova. Ministrul Eugeniu Osmochescu: „Să fie bazată pe știință”