Șoferii vor putea fi testați dacă au folosit substanțe narcotice printr-o procedură similară testării alcoolscopice
Chişinău, 6 oct. /MOLDPRES/. Polițiștii vor putea efectua testarea antidrog prin intermediul mijloacelor tehnice calibrate, conform unei proceduri similare testării alcoolscopice. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat, în prima lectură, de 67 deputați, în cadrul ședinței Parlamentului de joi, 5 octombrie, transmite MOLDPRES.
Șoferii vor putea fi testați la consumul de droguri prin intermediul mijloacelor tehnice calibrate, cum ar fi Narcotester Drager – Drug Test 5000. Cu ajutorul acestuia, persoanele care au consumat substanțe stupefiante, psihotrope sau toxice vor putea fi depistate de către polițiști, iar procedura va fi similară cu cea a testării alcoolscopice. Totodată, șoferii în privința cărora a fost pornit procesul contravențional vor fi obligați să accepte necondiționat testarea antidrog, la cererea autorității.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Afacerilor Interne cu scopul de a preveni și de a combate consumul de substanțe interzise, de a reduce numărul accidentelor și de a asigura siguranța cetățenilor.
În prezent, Inspectoratul General al Poliției are în dotare doar zece dispozitive de testare narcologică. Autoritățile își propun să obțină și alte echipamente de acest tip prin intermediul partenerilor de dezvoltare.
Inițiativa legislativă va fi propusă spre examinare în a doua lectură în plenul Parlamentului.
Foto simbol
GALERIE FOTO // O călătorie în nordul țării prin obiectivul MOLDPRES
Agenda evenimentelor, miercuri, 23 septembrie
Școlile cu predare în limbile minorităților naționale desfășoară Săptămâna Limbii și Literaturii Române
Ploi slabe și temperaturi de până la +19 grade Celsius prognozate pentru miercuri
Director nou la Compania „Teleradio-Moldova”. Ecaterina Cheptanaru a câștigat concursul
Cooperarea sectorială moldo-americană discutată la Ministerul Apărării
Locuitorii din raionul Strășeni vor beneficia de screening pulmonar gratuit
Sentința în dosarul foștilor directori ai Aeroportului Internațional Chișinău va fi pronunțată pe 20 noiembrie
Situația de pe Nistru nu trebuie transformată într-un subiect de speculații politice, declară premierul Vasile Tofan
Peste 31.000 de euro au fost depistați nedeclarați în bagajul unui pasager la Aeroportul Chișinău
Controale pe râul Răut. Mai multe persoane au fost sancționate pentru pescuit fără permis
Vasile Tofan: „Peste 620 de mii de gospodării ar putea beneficia de compensații la energie în acest sezon”
Poliția: 56 de tentative de escrocherie telefonică au fost dejucate în ultimele 24 de ore
Atenționare pentru operatorii economici: accesul la portalul vamal din România ar putea fi întrerupt în această seară
Parteneriatul moldo-norvegian, discutat de Premierul Vasile Tofan și Prim-ministrul Jonas Gahr Støre
Agenda evenimentelor, joi, 24 septembrie
Două persoane au fost găsite decedate într-un lan de porumb din Rezina. Poliția a reținut un suspect
Ploi slabe și temperaturi de până la +20 de grade Celsius, prognozate pentru joi
Peste 100 de companii din șase țări vor participa la expoziția MoldMedizin & MoldDent 2026
Lemnul ar putea avea un preț unic la nivel național
Condiții mai bune pentru pacienții Centrului de Sănătate Șoldănești după renovarea mai multor spații medicale
Debitul de apă eliberat în Nistru spre Republica Moldova va fi redus la 60 m³/s
O fată de 16 ani din Chișinău este de negăsit. Poliția cere ajutorul cetățenilor
VIDEO // România își reafirmă sprijinul pentru Republica Moldova la ONU. Nicușor Dan: „Suntem un ferm susținător al Republicii Moldova”
Corneliu Dudnic și Alexandr Stoianoglo au depus actele pentru a candida la funcția de bașcan
Reforma justiției și statul de drept, în centrul discuției dintre Președinta Maia Sandu și noua șefă a Oficiului Consiliului Europei
Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 24 septembrie
Energocom cere ajustarea prețurilor la gaze după creșterea cu 42% a cotațiilor europene
Documentar despre migrația evreiască și destinul unor familii din Moldova, prezentat la Chișinău
Negocierile pentru aderarea la UE și obiectivele pentru perioada următoare, discutate la Chișinău