ro

 

Economie
30 Septembrie, 2026 / 03:48
/ 07 Noiembrie, 2023

Peste două mii de fermieri vor fi susţinuţi de stat în depăşirea crizelor din 2022

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 7 nov. /MOLDPRES/. Peste două mii de dosare au fost constatate eligibile pentru procedura de acordare a ajutorului unic pentru fermierii micro și mici, afectați de consecințele crizelor din 2022, potrivit lui Vasile Şarban, secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), care a susţinut astăzi o conferinţă de presă, transmite MOLDPRES.

Conform oficialului, ajutorul financiar va fi acordat fermierilor care au pregătit solul și au însămânțat culturi de prima grupă (grâu și orz, ovăz și triticale), produse primare ce stau la baza produselor social importante, precum și în componența furajelor pentru animale. Prețul actual oferit pentru aceste tipuri de mărfuri este unul care nu acoperă investițiile, iar fermierii riscă să nu-și poată realiza angajamentele contractuale.  

„Acordarea suportului financiar îi va ajuta pe circa 3000 de fermieri, care au în posesie suprafețe de până la 1500 ha. Aceste ajutoare vor facilita lucrarea a circa 280 de mii ha de terenuri însămânțate cu culturi de prima grupă, conform declarațiilor statistice. Calcularea și acordarea ajutorului în termeni restrânși va facilita și va amplifica acțiunile fermierilor, asigurând continuitate lanțului alimentar”, a menționat Şarban.

Ajutorul este calculat de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) în baza cererilor depuse. Modul de calculare a ajutorului se efectuează după identificarea suprafețelor eligibile per solicitant și a coeficientului de categorie, în funcție de suprafețele gestionate. 

„Agricultura beneficiază de subsidiere masivă de peste 1 miliard 700 mii de lei anual, pentru că ne dorim ca, gradual, acest sector să devină mai tehnologizat și mai puțin vulnerabil la provocările din exterior. Efortul enorm pe care îl depunem astăzi, împreună cu întreaga societate, va ajuta fermierii să depășească dificultățile financiare pe care le au”, a estimat Vasile Şarban. 

Guvernul a alocat 200 de milioane de lei (10 mln de euro) pentru fermierii micro și mici, afectați de crizele anului 2022. Potrivit declarațiilor statistice, aceste ajutoare ar facilita lucrarea a circa 280 mii ha de terenuri însămânțate cu culturi de prima grupă (grâu, orz, ovăz).


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Moldova Business Week 2026 a început la Chișinău. Premierul Vasile Tofan: „Vom deveni o țară mai prietenoasă pentru antreprenori”

/ Acum 1 zi

Locuitorii din Chișinău și Bălți vor achita mai mult pentru căldură

/ Acum 1 zi

Noile tarife la gazele naturale pentru consumatorii finali, aprobate de ANRE

/ Acum 1 zi

Peste un miliard de lei a fost acumulat de Serviciul Vamal la buget în ultima săptămână

/ Acum 1 zi

Euro se apreciază ușor la început de săptămână, iar cotația dolarului scade

/ Acum 2 zile

Republica Moldova își extinde capacitățile de producere a energiei din surse regenerabile, concomitent cu dezvoltarea infrastructurii de stocare

/ Acum 3 zile

„Ne pregătim acum pentru a reduce riscurile din sezonul rece”: Ministerul Energiei explică de ce avem nevoie de starea de urgență

/ Acum 3 zile

Produse autohtone expuse în weekend la târguri organizate în sectoarele capitalei

/ Acum 4 zile

Șase situri din Orhei și Rezina, incluse în prima etapă a monitorizării naționale a solurilor

/ Acum 4 zile

Agricultura climatic-inteligentă, promovată în rândul micilor fermieri din Moldova cu sprijinul FAO

/ Acum 4 zile

FOTO // Premierul Vasile Tofan promovează la New York oportunitățile de investiții în Moldova: „Suntem deschişi pentru afaceri și vrem companii care cresc prin proiecte concrete”

/ Acum 4 zile

VIDEO // Fondurile pentru sprijinul bugetarilor au fost transferate autorităților locale și centrale

/ Acum 4 zile

VIDEO // Eficientizarea blocurilor de locuințe, pe agenda unui forum privind renovarea energetică și accesarea finanțărilor

/ Acum 4 zile

Ministerul Finanțelor caută soluții pentru simplificarea conformării fiscale în sectorul de taxi

 


 
/ Acum 13 ore

Centrul Moldexpo va fi inclus pe harta oportunităților investiționale promovate de Agenția de Investiții

/ Acum 14 ore

Poliția: 52 de tentative de escrocherie telefonică, înregistrate în ultimele 24 de ore

/ Acum 14 ore

Studenți de la USM vor putea beneficia de stagii de practică la Universitatea de Economie din Cracovia

/ Acum 14 ore

FOTO // Bustul avocatului Emanuil Gavriliță, fondatorul primului ziar românesc din Basarabia, a fost inaugurat la Judecătoria Chișinău

/ Acum 14 ore

Sprijin de până la 100 de mii de dolari pentru crearea comunităților de energie din surse regenerabile

/ Acum 14 ore

Igor Grosu, despre inițiativa opoziției de suspendare a șefei statului: „Maia Sandu a fost aleasă Președintă de aproape 1 milion de cetățeni, care au cerut și așteaptă să devenim stat membru al UE”

/ Acum 15 ore

Premierul Vasile Tofan îndeamnă companiile moldovenești să se pregătească și să valorifice oportunitățile economice generate de reconstrucția Ucrainei

/ Acum 15 ore

PREMIERĂ // Experiențele supraviețuitoarelor violenței, aduse pe scena Teatrului „Luceafărul”

/ Acum 15 ore

Președinția, după inițiativa opoziției privind suspendarea șefei statului: „Maia Sandu a obținut încrederea a peste 930 de mii de cetățeni pentru a menține pacea și direcția europeană”

/ Acum 15 ore

Consolidarea relațiilor moldo-norvegiene și continuarea proiectelor comune, discutate de Premierul Vasile Tofan și Ambasadoarea Norvegiei, Anne Kjersti Amundsen

Vezi mai multe