Energocom și compania din Grecia DEPA au semnat un Memorandum de înțelegere
Chişinău, 1 dec. /MOLDPRES/. Un Memorandum de înțelegere a fost semnat între SA Energocom și compania din Grecia DEPA. Documentul reiterează angajamentul părților de a intensifica cooperarea în ceea ce privește furnizarea de gaze naturale, inclusiv a gazelor naturale lichefiate (LNG), precum și coordonarea utilizării infrastructurii de stocare și transport a gazelor, transmite MOLDPRES.
Memorandumul a fost semnat la Atena de către directorul general interimar al Energocom, Victor Bînzari, și managerul DEPA Commercial, Konstantinos Xifaras.
„Semnarea acestui Memorandum înseamnă aprofundarea cooperării strategice pe care o avem cu DEPA, dar și un semnal al voinței reciproce de a ajunge la un nivel de parteneriat mai aprofundat. Astfel, SA Energocom nu doar că va putea asigura necesitățile pieței interne ale Republicii Moldova, diversificându-și sursele și rutele de aprovizionare, dar și piața de energie a Moldovei va avea acces la gaze LNG, inclusiv din Statele Unite, aduse prin terminalele din Grecia și prin conducta transbalcanică, în Moldova, Ucraina și Europa Centrală. Acest acces extins de surse va oferi noi oportunități competitive pentru consumatori”, a spus Victor Bînzari.
La rândul său, managerul DEPA Commercial, Konstantinos Xifaras, a remarcat că semnarea Memorandumului de înțelegere cu SA Energocom marchează începutul cooperării strategice între cele două companii, care va facilita consolidarea relațiilor energetice și diversificarea portofoliilor acestora. „Dezvoltarea pieței regionale de gaze și consolidarea interconexiunilor necesită o cooperare mai strânsă dintre operatorii de pe piața angro de gaze”, a adăugat Konstantinos Xifaras.
Energocom a început colaborarea cu DEPA în aprilie 2023, iar, din luna mai, compania elenă a câștigat câteva licitații, și a livrat gaze spre Republica Moldova pentru consum curent, dar și pentru stocare în depozite.
Republica Moldova pregătește următoarele etape ale reformei feroviare cu sprijinul Comunității Transporturilor
VIDEO // Oraşul Ungheni are o piață agroalimentară modernă, realizată cu o investiție de peste 18 milioane de lei susţinută de Guvern
Republica Moldova va continua liberalizarea piețelor de gaze și energie electrică în 2027
Delegația Republicii Moldova discută în Germania despre viitorul zootehniei și rolul camerelor agricole în pregătirea pentru aderarea la UE
Peste 36,5 miliarde de lei acumulate de Serviciul Vamal la buget în zece luni ale anului 2026
ANTA a eliberat în prima săptămână a lunii noiembrie 1.200 de documente, în valoare de peste 260 mii de lei
Forumul Național „AgroCunoștințe” 2026 va reuni agricultori și cercetători la Bălți, Cahul și Chișinău
Prețuri mai mici la carburanți: benzina coboară sub pragul de 30 de lei
Amenzi pentru activitate ilicită de întreprinzător: 48 de persoane au fost sancționate
Mierea din Republica Moldova va avea acces pe piața Chinei: a fost semnat Protocolul privind cerințele aplicabile exportului
Dolarul se ieftinește ușor, iar euro își menține valoarea
Marta Kos, despre sprijinul european acordat cetățenilor Republicii Moldova în sezonul rece: „Un gest de solidaritate”
UE pregătește un nou pachet financiar pentru Republica Moldova. Comisara Marta Kos: „Va fi disponibil începând cu anul 2028”
VIDEO // Agricultura și industria alimentară, între armonizarea legislației europene și pregătirea producătorilor pentru piața UE. Ce priorități au autoritățile și sectorul privat
ARMENPRESS: Armenia se alătură programelor vamale și fiscale ale Uniunii Europene
Cod galben de vânt puternic în Republica Moldova. Rafalele vor ajunge la 20 m/s
Automatizarea sistemelor antigrindină ar putea reduce numărul angajaților la circa 70 de persoane, afirmă ministrul Agriculturii, Eugeniu Osmochescu
Secția Ortopedie din cadrul Institutului de Medicină Urgentă a fost dotată cu un sistem artroscopic de ultimă generație
Aprobat de Guvern: sancțiuni mai severe pentru atacurile cibernetice asupra sistemelor informatice care fac parte din infrastructura critică
IGSU desfășoară o campanie de informare privind utilizarea în siguranță a surselor de încălzire
VIDEO // Președinta Maia Sandu participă la summitul CPE de la Dublin. Parcursul european și parteneriatele de securitate, pe agenda discuțiilor
Vicepremierul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere de curtoazie cu ambasadorul SUA în Republica Moldova, Joseph Mark Burkhalter
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, îndeamnă oamenii să se alăture programului de împădurire din această toamnă
Fragmente ale unui aparat de zbor, depistate într-o plantație de viță-de-vie din Ștefan Vodă. Specialiștii s-au deplasat la fața locului
Ministerul Culturii lansează concursul pentru Premiile anuale în domeniul culturii. Dosarele pot fi depuse până pe 15 decembrie
Agenția de Mediu avertizează asupra unor mesaje electronice false expediate în numele instituției
DOC // Guvernul a aprobat ratificarea Acordului moldo-ucrainean privind cooperarea tehnico-militară
Energia electrică de pe piața europeană și din România ajunge la Centrul Electroenergetic Chișinău prin Linia electrică Vulcănești – Chișinău deja de peste 48 de ore
Prim-ministrul Vasile Tofan, către tinerii stagiari: „Nu cred că există un job în care să poți avea un impact mai mare decât să lucrezi în serviciul public”
VIDEO // Amenajarea zonei cu caldarâm de pe strada 31 August 1989 se apropie de final. Ce intervenții au mai rămas