De astăzi pot fi depuse cererile de înscriere la cursurile gratuite de învățare a limbii române
Chişinău, 1 feb. /MOLDPRES/. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a dat startul înscrierilor la o nouă etapă a programului național privind studierea limbii române. Acesta este destinat adulților care vor să își perfecționeze cunoștințele sau să studieze limba română de la zero. Cursurile sunt gratuite, cheltuielile fiind acoperite din bugetul de stat, transmite MOLDPRES.
Înscrierea la cursuri se va face în perioada 01-29 februarie prin completarea unui formular online. În cazul în care nu este posibilă înregistrarea online, persoanele interesate se pot adresa la numărul de telefon 068686004, în zilele de lucru, între orele 09:00 și 17:00, pentru a fi ajutate să completeze cererea.
Cursurile vor fi organizate atât cu prezență fizică, cât și online, în perioada martie-decembrie 2024. La final, participanții vor obține un certificat cu indicarea nivelului de competență lingvistică de cunoaștere a limbii române.
Potrivit datelor MEC, în anul 2023, în cadrul Programul național de studiere a limbii române au fost înscrise 6550 de persoane. Pentru organizarea și desfășurarea cursurilor gratuite de limba română, din bugetul de stat au fost alocate peste șase milioane de lei (300 de mii de euro).
În anul 2024, MEC preconizează ca în cadrul Programului să fie instruiți circa 4000 de angajați din sistemul educațional, cel medical, administrația publică, justiție, economie, precum și alte categorii de adulți. În acest sens, au fost alocate peste opt milioane de lei. Durata unui curs va fi în medie de 120 de ore, în funcție de nivelul de competență lingvistică, comparativ cu cursul din 2023 care avea 60 de ore.
Pacienții cu AVC vor putea beneficia de investigații mai precise la Institutul de Medicină Urgentă
Unele medicamente s-ar putea scumpi. Ce măsuri pregătește Ministerul Sănătății
Peste 140 de angajați ai sistemului penitenciar au beneficiat de instruire în domeniul antiterorismului
Avere nejustificată de peste 474.000 de lei, constatată de ANI în cazul unui ofițer al SPPS
Circa 1200 de tineri vor începe serviciul militar în termen în Armata Națională
Alexei Buzu anunţă o nouă rundă de consultări în contextul reformei APL: „Primăriile mici vor trebui să opteze pentru amalgamare, de dorit voluntară”
Un bărbat de 71 de ani, salvat de pompieri după ce s-ar fi intoxicat cu fum de la o sobă, la Fălești
Republica Moldova va încheia un acord de securitate socială cu Irlanda. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor
Cronica ARHIVELOR // Alexandru Plămădeală, artistul care a marcat sculptura basarabeană interbelică
O femeie a suferit arsuri în urma unei deflagrații provocate de o scurgere de gaz, la Leova
Programul „Moldova Pregătită”, ținta unor narațiuni manipulatorii. StratCom explică modul în care s-au răspândit zvonurile
VIDEO // Liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău va fi modernizat printr-o investiție de 85 milioane de lei
Un bărbat din Cimișlia a fost condamnat la 18 ani de închisoare după ce și-a omorât în bătaie concubina
Daniella Misail-Nichitin despre persoanele care se refugiază în regiunea transnistreană. Ce spune ministra despre cooperarea în identificarea infractorilor
Ambasadoarea UE, despre sprijinul pentru Moldova: „Reformele sunt necesare, iar investițiile trebuie monitorizate"
Investițiile americane, pe agenda discuțiilor dintre oficialii SUA și conducerea Republicii Moldova
METEO // Vreme predominant noroasă și ploi slabe sunt prognozate pentru ziua de joi
Șeful diplomației moldovenești despre incidentul de la frontiera cu Ucraina: „Dacă nu ar fi fost invazia Rusiei în Ucraina, aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat”
Cazul ucraineanului găsit mort lângă frontiera cu Moldova. Poliția vine cu precizări
Ambasadoarea Iwona Piórko: Integrarea graduală în UE poate aduce beneficii suplimentare Republicii Moldova înainte de aderare
Gheorghe Hajder: „Debitele mai mari de apă pe Nistru vor ajunge în centrul țării pe 23–24 octombrie"
Întreprinderile silvice vor fi reorganizate pentru o gestionare mai eficientă a pădurilor. Reforma „Moldsilva”, în vizorul deputaților
Un nou instrument pentru căutarea persoanelor dispărute. Guvernul a aprobat crearea Registrului imaginilor faciale
Condiții mai bune pentru pacienți la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie
Ambasadoarea UE, Iwona Piórko: „ Republica Moldova a înregistrat progrese remarcabile în procesul de aderare”
Agenda evenimentelor joi, 22 octombrie
Prima vizită a premierului României va fi la Chișinău. Luca Niculescu anunță accelerarea proiectelor comune
Audiența TV în trimestrul III: zece posturi au concentrat peste 84% din cotele măsurate
Instruire antreprenorială și mentorat pentru supraviețuitoarele violenței. 20 de femei vor beneficia de vouchere pentru inițierea unei afaceri
Noi reguli pentru medicamentele autorizate în Moldova și România. Procedurile administrative vor fi simplificate