ro

 

Societate
01 Octombrie, 2026 / 14:46
/ 13 Iulie, 2024

Prima promoție a Universității Vârstei a Treia // 57 de studenți seniori și-au ridicat diplomele. Ministrul Alexei Buzu: „Această inițiativă pune în evidență potențialul ridicat al vârstnicilor în raport cu învățarea continuă”

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 13 iul. /MOLDPRES/. 57 de studenți seniori au absolvit Universitatea Vârstei a Treia. Aceștia și-au primit diplomele de absolvire în cadrul unei ceremonii festive la care a participat și Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, comunică MOLDPRES.

La eveniment au participat peste 100 de persoane, inclusiv 57 de studenți cu vârsta de 60+ care au absolvit programul, alături de familiile lor, factori de decizie și reprezentanți ai organizațiilor implicate în susținerea acestui concept.

„Această inițiativă - Universitatea Vârstei a Treia, pune în evidență potențialul ridicat al vârstnicilor în raport cu învățarea continuă, astfel contribuind neîncetat la dezvoltarea societății. Încurajăm toți seniorii să devină activi, să participe la programe de formare și dezvoltare personală, să pună în practică abilitățile dobândite și, desigur, să încurajeze semenii să devină membri activi în comunitățile lor. În R. Moldova sunt încă multe provocări, dar asemenea exemple ne motivează să mergem doar înainte”, a menționat Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

Prezentă la ceremonie, Reprezentanta adjunctă a UNFPA Moldova, Natalia Plugaru, a felicitat toți participanții și a reiterat angajamentul UNFPA de a susține programele de îmbătrânire activă și sănătoasă:

„Scopul nostru este să aducem bunele practici în Republica Moldova, lucru pe care l-am făcut inclusiv prin preluarea acestei practici drept un exemplu frumos din Republica Cehă. Mulțumesc pe această cale Guvernului Cehiei pentru experiență și pentru întreaga susținere. Ne bucurăm că am reușit să extindem acest proiect. Astfel, începând cu luna septembrie, programul va fi replicat în universitățile din Bălți și Cahul”. 

În anul academic 2023-2024, pe parcursul a două semestre, studenții seniori au urmat cursurile „Dezvoltarea abilităților digitale” și „Starea de bine și comunicarea între generații”, predate atât în limba română, cât și în limba rusă.

„Doar prin comunicare între generații, avem șansa de a dezvolta o societate frumoasă și de a tinde spre marea familie a Uniunii Europene. Atunci când societatea se află într-o continuă schimbare, când tehnologiile se dezvoltă exponențial, nu este loc fără învățare pe parcursul vieții, fără dezvoltarea competențelor noi. Vom continua să dezvoltăm programe de formare profesională și de dezvoltare personală pentru adulți, precum și să extindem oferta educațională pe diverse dimensiuni”, a declarat secretara de stat a Ministerului Educației și Cercetării, Galina Rusu.

Universitatea Vârstei a Treia este un program-pilot lansat de către Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova și Fundația Moldcell, cu suportul financiar al Agenției Cehe pentru Dezvoltare.


 
Ultimele Știri
/ Acum 17 ore

Meteorologii anunță răcirea vremii și primele înghețuri la sol

/ Acum 17 ore

Peste 30 de medicamente noi vor apărea în farmaciile din Republica Moldova

/ Acum 18 ore

Accident în lanț pe bd. Dacia din Chișinău. Cinci persoane, transportate la spital

/ Acum 18 ore

Polițiștii au depistat 3.858 de pastile de proveniență necunoscută în centrele de refugiu

/ Acum 20 ore

Noi proceduri pentru controlul produselor cosmetice, din tutun și al biocidelor, prezentate inspectorilor ANSP

/ Acum 20 ore

Judecătorul Valeriu Curicheru a promovat evaluarea Comisiei. Raportul urmează să fie examinat de CSM

/ Acum 21 ore

Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Prejudiciul depășește 1,2 milioane de lei

/ Acum 21 ore

MEC redistribuie manuale școlare către instituțiile de învățământ în care au fost semnalate exemplare deteriorate

/ Acum 22 ore

Un nou sistem va permite urmărirea resurselor minerale în Moldova, de la zăcământ până la comercializare

/ Acum 23 ore

Expoziția Internațională „EXCELLENT IDEA – 2026”, organizată la Chișinău: 143 de medalii acordate cercetătorilor din Republica Moldova și din străinătate

/ Acum 23 ore

Pensiile și alocațiile sociale pentru luna octombrie au intrat în finanțare

/ Acum 1 zi

VIDEO // Un minor de 16 ani din Strășeni este suspectat că a furat un ATV dintr-o parcare. Prejudiciul depășește 246.000 de lei

/ Acum 1 zi

Contestația procurorului Veaceslav Potînga împotriva nepromovării evaluării externe, respinsă de CSJ

/ Acum 1 zi

Patru minori din Chișinău sunt verificați după ce ar fi oferit colegilor pastile cu efect psihotrop