Publicat în Monitorul Oficial: Cetățenii străini care au probleme cu legea nu vor mai putea evita extrădarea
Chişinău, 15 aug. /MOLDPRES/. Cetățenii străini care au probleme cu legea nu vor mai putea să se folosească de tertipuri juridice pentru a evita extrădarea din Republica Moldova și eschivarea de la răspundere penală. Decretul de promulgare și Legea pentru modificarea unor acte normative au fost publicate în Monitorul Oficial și au intrat în vigoare, comunică MOLDPRES.
Astfel, va fi majorat de la 180 de zile la 12 luni termenul maxim de deținere în arest preventiv a persoanei în vederea extrădării. De asemenea, Legea privind azilul în Republica Moldova a fost completată cu o nouă categorie de cereri care trebuie examinate în procedură rapidă. Este vorba despre cererile persoanelor în privința cărora a fost inițiată procedura de extrădare. În așa fel, se va reduce termenul de examinare a cererilor de azil depuse de aceste persoane.
La fel, vor fi modificate termenele de examinare și a căilor de atac aplicabil hotărârilor emise de instanțele judecătorești privind contestațiile împotriva deciziilor Inspectoratului General pentru Migrație. Respectiv, decizia de respingere a cererii de azil va putea fi atacată pe calea contenciosului administrativ, fără procedură prealabilă, în termen de cinci zile lucrătoare de la data comunicării. Hotărârea instanței de judecată privind menținerea sau anularea deciziei de respingere a cererii de azil va putea fi atacată la Curtea de Apel, iar hotărârea Curții de Apel nu va putea fi supusă niciunei căi de atac, fiind irevocabilă.
Până în prezent, termenele de deținere în arest a persoanelor în vederea extrădării și termenele prevăzute pentru emiterea unei decizii irevocabile privind cererile de azil nu corespundeau. Din această cauză, este imposibil să se asigure deținerea persoanei extrădabile în arest până la predarea către statul solicitant, iar infractorii profită de acest lucru.
Polițiști de frontieră din Republica Moldova, instruiți în Estonia
SATUL EUROPEAN // Energie verde și infrastructură modernizată pentru locuitorii din Carahasani
Alimentarea cu apă a Chișinăului, discutată în contextul nivelului scăzut al Nistrului. Gheorghe Hajder : „Prioritatea rămâne asigurarea cetățenilor cu apă potabilă"
Mitropolia Basarabiei organizează la Chișinău Marșul Familiei „Înrădăcinați în tradiție”
Cronica ARHIVELOR // Cuvântarea lui Ion Druță la Congresul Scriitorilor din 1965
Un elev din Republica Moldova a obținut medalia de argint la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori
VIDEO // Un Centru Republican pentru copii cu tulburări de spectru autist va fi creat în Moldova
Un motociclist a murit într-un accident produs în raionul Căușeni
Noi reguli pentru activitatea psihologilor: proiectul a fost înregistrat în Parlament
Ambulanța a intervenit la aproape 15.000 de solicitări într-o săptămână
Un bărbat de 75 de ani din Chișinău a fost înșelat cu 700.000 de lei
VIDEO // Patru persoane, cercetate într-un dosar privind importul ilegal a 127 de containere maritime
Proprietarii de imobile pot verifica până la 31 octombrie rezultatele reevaluării cadastrale. Ivan Danii: „Recomandăm tuturor proprietarilor să-și verifice datele privind bunurile imobile”
Situația hidrologică severă afectează și râul Prut. Debitul evacuat din lacul Costești–Stânca a fost redus la 14 metri cubi pe secundă
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu primul ambasador rezident al Republicii Estonia în Republica Moldova
Noi măsuri de debirocratizare pentru mediul de afaceri. Ministrul Claudiu Năsui: „Vom ușura povara administrativă care cade pe umerii antreprenorilor”
FOTO // Republica Moldova a fost inclusă într-un plan strategic de cooperare în domeniul transporturilor
Norvegia va oferi sprijin pentru consolidarea capacităților de apărare ale Republicii Moldova
Teatrul Național „Mihai Eminescu” va efectua un turneu în Grecia
FOTO // Prioritățile și reformele pentru avansarea parcursului european, discutate de premierul Vasile Tofan cu ambasadorii statelor membre ale UE
Centrul Moldexpo va fi inclus pe harta oportunităților investiționale promovate de Agenția de Investiții
Poliția: 52 de tentative de escrocherie telefonică, înregistrate în ultimele 24 de ore
Studenți de la USM vor putea beneficia de stagii de practică la Universitatea de Economie din Cracovia
FOTO // Bustul avocatului Emanuil Gavriliță, fondatorul primului ziar românesc din Basarabia, a fost inaugurat la Judecătoria Chișinău
Sprijin de până la 100 de mii de dolari pentru crearea comunităților de energie din surse regenerabile
Igor Grosu, despre inițiativa opoziției de suspendare a șefei statului: „Maia Sandu a fost aleasă Președintă de aproape 1 milion de cetățeni, care au cerut și așteaptă să devenim stat membru al UE”
Premierul Vasile Tofan îndeamnă companiile moldovenești să se pregătească și să valorifice oportunitățile economice generate de reconstrucția Ucrainei
PREMIERĂ // Experiențele supraviețuitoarelor violenței, aduse pe scena Teatrului „Luceafărul”
Președinția, după inițiativa opoziției privind suspendarea șefei statului: „Maia Sandu a obținut încrederea a peste 930 de mii de cetățeni pentru a menține pacea și direcția europeană”
Consolidarea relațiilor moldo-norvegiene și continuarea proiectelor comune, discutate de Premierul Vasile Tofan și Ambasadoarea Norvegiei, Anne Kjersti Amundsen