Președinta Maia Sandu, raport în fața cetățenilor: „Obiectivul de menținere a tinerilor acasă înseamnă salarii mai mari și condiții mai bune”
Chişinău, 17 sep. /MOLDPRES/. Președinta Maia Sandu continuă susținerea raportului în fața cetățenilor privind activitatea desfășurată în cei patru ani de mandat în funcția de șefă a statului. Într-un mesaj video postat luni pe rețelele de socializare, Maia Sandu a vorbit despre crearea condițiilor pentru tineri, motivarea acestora de a rămâne acasă, informează MOLDPRES.
Potrivit Maiei Sandu, în ultimii ani, autoritățile au majorat salariile profesorilor, medicilor, pedagogilor, precum și indemnizațiile pentru tinerii specialiști, au fost făcute investiții importante în universitățile și colegiile din Republica Moldova. „Obiectivul de menținere a tinerilor acasă înseamnă salarii mai mari și condiții mai bune. Am majorat salariile tuturor profesorilor și educatorilor cu 15%. Am majorat cu 25% salariile personalului medical și cu 85% ale personalului nonmedical. Am investit peste 500 milioane de lei în universități și colegii și facem investiții mari în școli - 1,3 miliarde de lei în 35 de școli model câte un an în fiecare raion. Am crescut până la 200.000 de lei indemnizația pentru profesorii începători care aleg să predea în sate, iar tinerii specialiști din domeniul medicinei și farmaciei vor primi pentru prima dată într-o singură tranță indemnizația unică de 120.000 de lei și, respectiv - 96 de mii de lei în funcție de nivelul de studii”, a punctat președinta.
De asemenea, Maia Sandu a menționat introducerea stagiilor plătite pentru tineri în instituțiile statului. Autoritățile au alocat 6.000.000 de lei pentru implementarea a două proiecte regionale pentru 15.000 de tineri, 15% din aceștia fiind din familii social-vulnerabile. Șefa statului a ținut să sublinieze și majorarea burselor și premiilor de stat pentru sportivii de performanță. „Am acordat prioritate sportului. Am renovat 133 de săli și terenuri sportive. Am majorat bugetul pentru sport de la 381.000.000 de milioane de lei în 2021 până la 686.000.000 de lei în 2024. Am dublat bursele pentru sportivii de performanță. Un sportiv moldovean cu cu titluri sau cu medalii la competiții globale poate lua premii de la stat până la 400.000 de lei pe an și o indemnizație de până la 2.000 de lei pe lună”, a mai spus președinta.
Totodată, președinta Maia Sandu a conchis că toate aceste cifre denotă faptul că „direcția în care ne mișcăm este corectă”. „Economia nu crește într-o noapte, locurile de muncă nu apar de la sine, însă toate aceste cifre demonstrează că direcția în care ne mișcăm este corectă. Și vom continua să muncim pentru a avea antreprenori prosperi în satele și orașele noastre, oameni care câștigă bine acasă, familii care au condiții bune de viață și tineri care aleg să trăiască în Moldova”, a mai spus președinta.
Pe 20 august, președinta Maia Sandu, care se află la final de mandat, a început raportul public în fața cetățenilor. Șefa statului raportează despre îndeplinirea fiecăruia dintre cele cinci obiective asumate în 2020: scoaterea Republicii Moldova din izolare și apropierea de Uniunea Europeană; alocarea a două miliarde de lei anual pentru proiecte de modernizare a satelor; pensie minimă de 2 000 de lei; locuri de muncă acasă și familii unite; dreptate, ordine și disciplină.
Șefa statului a conchis că promisiunile făcute la preluarea mandatului de președinte au fost îndeplinite în mare parte.
UE susține intenția Guvernului de a încheia negocierile de aderare în 2028. Iwona Piórko: „Încă două clustere vor fi deschise în curând”
Republica Moldova, pregătită să deschidă toate clusterele de negocieri pentru aderarea la UE. Maia Sandu a discutat cu António Costa
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu secretarul general adjunct al NATO. Evoluțiile de securitate din regiune, pe agenda discuțiilor
Igor Grosu la Moldova Security Forum 2026: „Republica Moldova trebuie să fie capabilă să-și apere neutralitatea, suveranitatea și viitorul european”
Parlamentul a votat noua structură și efectivul Armatei Naționale. Speakerul Igor Grosu: „Documentul va contribui la consolidarea capacității de apărare a statului”
MAE respinge afirmațiile formulate de reprezentantul Rusiei la OSCE privind presupusa „militarizare” a R. Moldova: „Sunt false și nefondate”
Moldova Security Forum 2026 // Ambasadorul SUA la Chișinău: „Deciziile luate astăzi vor defini deceniile care vor urma”
VIDEO // Noul ambasador al SUA la Chișinău: Comerțul, investițiile și securitatea regională, printre prioritățile mandatului
Parlamentul va examina în ședință închisă structura și efectivul Armatei Naționale. Maia Sandu: „Documentul conține informații secrete, care nu trebuie să ajungă la cunoștința statelor ostile R. Moldova”
VIDEO // Președinta Maia Sandu, la Moldova Security Forum 2026: „Rusia încearcă să ne testeze limitele, însă de fiecare dată am reușit să facem față. În familia europeană vom fi și mai puternici”
Mihai Popșoi la Forumul de securitate de la Chișinău: „Republica Moldova este mai puternică și mai rezilientă decât acum câțiva ani”
Moldova Security Forum 2026 // Șefa Oficiului de Legătură NATO la Chișinău, Agne Gleveckaite: „Republica Moldova se află în prima linie de protecție a democrației și suveranității”
Alegeri în UTA Găgăuzia: 71 de candidați au fost înregistrați pentru Adunarea Populară
Moldova și Turcia își consolidează cooperarea economică. Schimburile comerciale au ajuns la 638,7 milioane de dolari
Republica Moldova va deschide negocierile cu UE pentru clusterele 2 – Piața internă și 3 – Competitivitate și creștere incluzivă
Învățământul profesional tehnic din R. Moldova va fi modernizat cu sprijinul UE. Maia Sandu: „Un exemplu al beneficiilor pe care le aduce parcursul european”
Prim-ministrul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentații companiilor de construcții: „Vrem mai multe investiții, mai multe proiecte și mai multe locuințe accesibile”
Președinta Maia Sandu a discutat cu Prim-ministrul Irlandei, Micheál Martin, despre negocierile de aderare la UE și relațiile bilaterale
Elevii din Ucraina vor avea dreptul la studii în română și în alte limbi ale UE. Rada Supremă a adoptat o lege privind drepturile minorităților naționale
CNAM a transferat în avans peste 1 miliard de lei pentru serviciile medicale oferite populației în luna octombrie
Investiții pentru pregătirea specialiștilor. Vasile Tofan: „Meseriile bine învățate aduc salarii mai bune acasă"
Peste 15.000 de persoane au solicitat ambulanța în prima săptămână din octombrie
Salariile judecătorilor, în atenția CSM. Consiliul solicită revizuirea formulei de calcul
VIDEO // Opt persoane, reținute într-un dosar de escrocherie și spălare de bani. Cinci call-centre, destructurate de organele de forță
FOTO // Patrimoniul cultural, desenat pe asfalt de copiii din Chișinău
VIDEO // Expoziţiile Moldagrotech și Farmer 2026 vor prezenta soluții pentru eficientizarea activității agricole
FOTO // Peste 1.000 de oameni au participat la Marșul Familiei din Chișinău
FOTO // Prejudiciu de peste 375 mii de lei în urma tăierii ilegale a 357 de arbori la Leova
Locuitorii din cinci localități ale raionului Telenești vor beneficia de screening pulmonar gratuit
Relațiile Republicii Moldova cu Norvegia și Turcia, discutate de Igor Grosu cu ambasadoarele celor două state