Republica Moldova este un jucător important pe piața prunelor din UE, însă din cauza condițiilor climatice, anul 2024 este mai puțin favorabil pentru sector, susțin experții
Chişinău, 23 sep. /MOLDPRES/. Anul 2024 este un an mai puțin favorabil pentru prunele din Moldova. Lipsa de precipitații în lunile de vară, precum și temperaturile record au afectat cantitatea și calitatea fructelor, susțin producătorii, transmite MOLDPRES.
Aceștia afirmă că au recoltat volume mai mici de prune comparativ cu anul trecut, iar temperaturile mari au forțat coacerea și au afectat calitatea: multe fructe duble pe pom, brunificare, epiderma afectată din cauza arșiței. Exportul de prune din Moldova a început în acest an mai devreme, iar în lunile iulie-august au fost exportate 17,700 tone de prune. Exportatorii anticipează că sezonul de export pentru prunele din Moldova va fi mai scurt, iar țara noastră nu va atinge în acest an recordul din 2023 când au fost exportate mai mult de 78 mii tone de prune.
„Schimbările climatice vor avea în continuare impact negativ și vor afecta producerea de fructe, iar condițiile meteorologice de producție nu vor reveni la cele de acum 10 ani. În aceste circumstanțe, producătorii care investesc în protecția recoltei, producerea de calitate, irigații, sisteme de depozitare cu atmosferă controlată și care se unesc în grupuri fie prin colaborări comerciale stabile, fie prin apartenența la o asociație de sector, sunt cei care vor avea de câștigat. Pe această cale, producătorii pot obține suficientă informație despre situația de pe piață pentru a lua decizii bine gândite și, în al doilea rând, îi ajută să se ajusteze la cerințele pieței, maximizând astfel profitul și reducând pierderile în anii slabi”, estimează Tatiana Burcă, director marketing în cadrul proiectului Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova (PCRR).
Reprezentantul companiei Eurogroup, filială a celui mai mare retailer global, REWE Group, a vizitat recent Moldova într-o misiune comercială organizată de proiectul PCRR. Una din concluzii este că „Moldova a devenit un jucător important pe piața prunelor din Uniunea Europeană”. „La această etapă, este esențial ca producătorii să-și construiască procesele de control al calității la toate etapele: controlul reziduurilor de pesticide, recoltarea la momentul optim, control permanent la linia de sortare și ambalare, ghidat de specificațiile clare ale cumpărătorului, controlul final al produsului și prelevarea de probe pentru verificare, etc. Aceasta este responsabilitatea fiecărei companii pentru a evita atât pierderi financiare, cât și reputaționale pentru întregul sector”, spune reprezentantul Eurogroup.
Situația pe piața UE
În Germania, producția a scăzut pentru al doilea an consecutiv. Situația variază de la o regiune la alta, însă în majoritatea dintre ele, din cauza înghețurilor din timpul înfloririi și a ploilor, recolta de prune a fost sub media din ultimii zece ani.
În Polonia, în luna aprilie, înghețurile au ajuns la -11 grade. Pierderile la culturile sâmburoase au fost între 20% și 100%, ceea ce a cauzat, evident, o lipsă de produse pe piață. În anii normali, producția poloneză satisface aproape în întregime cererea pieței locale.
Din cauza pierderilor semnificative, așteptările de compensare a volumelor de prune s-au îndreptat către Serbia, Macedonia de Nord și Moldova. Totuși, temperaturile ridicate din acest an au afectat perioada de recoltare, ceea ce a dus la o situație în care toate țările producătoare de prune au intrat pe piață simultan, influențând inevitabil prețurile.
Prognoze până la sfârșitul sezonului
Până în prezent, sezonul de vânzare a prunelor balcanice în volume mari s-a încheiat, vânzările de prune germane s-au finalizat săptămâna trecută, iar săptămâna aceasta se încheie sezonul produselor poloneze. Mulți producători moldoveni au depozitat produsele în așteptarea unei situații mai bune pe piață, continuând în același timp livrările regulate conform programelor stabilite anterior cu retailerii.
Având în vedere lipsa de volume, începutul timpuriu al sezonului de vânzare și defectele ascunse ale produselor din cauza condițiilor meteorologice din unele regiuni, importatorii și comercianții prevăd o încheiere atipic de timpurie a sezonului de vânzare a prunelor în acest an. Astfel, conform diferitelor prognoze, sezonul comercial în volume mari va fi încheiat de multe companii încă înainte de mijlocul lunii octombrie, în timp ce în anii normali acesta dura până în a doua sau a treia săptămână a lunii noiembrie.
FOTO // 35 de ani de Independență: 1.477 de proiecte și peste 4,2 miliarde de lei investiți în comunitățile din Republica Moldova
Sectorul aerian al Moldovei va fi aliniat treptat la sistemul european de management al traficului
Au fost aprobate noi reguli pentru finanțarea documentelor normative în construcții
Un nou sistem informațional va digitaliza certificarea personalului din transportul rutier
Ministerul Agriculturii a lansat concursul „Cel mai bun viticultor al anului”. Dosarele pot fi depuse până pe 4 septembrie
Condiții mai bune de trai și facturi reduse la energie pentru locuitorii unui bloc din capitală, care va fi reabilitat energetic. Investiția depășește 8 milioane de lei
Un sector al drumului M1 din zona frontierei de la Leușeni va fi reabilitat cu finanțare de la Banca Mondială
Eugeniu Buzatu a câștigat concursul pentru funcția de director general al Energocom
Peste 600 de cazuri de boli diareice acute, înregistrate într-o săptămână în Republica Moldova
Licențierea temporară a importurilor de cereale și oleaginoase, aplicată până la 31 octombrie 2026. Guvernul a avizat proiectul
Starea de alertă în sectoarele energetic și hidrologic a fost prelungită pentru o perioadă de 30 de zile. „Situația rămâne complicată”
FOTO // BNM lansează în circulație două monede dedicate celor 35 de ani de Independență
Noi proiecte pentru dezvoltarea localităților, cu investiții de peste 700 de milioane de lei, incluse în Documentul unic de program
Leul se depreciază ușor față de euro și dolar
Mai sunt doar câteva zile pentru folosirea EcoVoucherelor. Cum verifici rapid dacă voucherul este autentic
Ucraina: Depozitul lovit de Rusia conținea muniții, drone și explozibili din dotarea armatei, a anunțat Zelenski
Produs Autohton // Cea mai mare plăcintă, apreciată de Igor Grosu. Președintele Parlamentului îndeamnă cetățenii să cumpere produse locale
FOTO // Hram cu oaspeți de onoare la Ungheni. Igor Grosu: „Orașul nostru de la Prut își reconfirmă renumele de poarta spre vest a Republicii Moldova”
BTA: Spectacolul „Bacantele” de Euripide, în regia lui Javor Gardev, pus în scenă la Teatrul Antic din Dion
Ucraina: Bilanțul atacului rus cu dronă contra unui depozit de muniții a urcat la 37 de morți
FOTO // Record național la Chișinău: Milina - cea mai mare plăcintă cu vișine din Republica Moldova
Zece proiecte culturale locale vor primi finanțare de 2 milioane de lei. Ce instituții au câștigat concursul
Viitură în Himalaya: Peste 600 de oameni decedați; continuă căutările pentru găsirea persoanelor dispărute
Ucraina: Cel puțin 27 de persoane au murit în urma atacului rusesc din regiunea Kiev
Ministerul Energiei, precizări despre facturile la gaze: Noile tarife vor apărea în facturile emise în octombrie
VIDEO // Bulgaria: Incendiu pe litoralul din Sozopol. Zeci de turiști, evacuați
Noaptea Muzeelor la Sate începe astăzi în Republica Moldova și România. Ce pot descoperi vizitatorii
Avertizare hidrologică: scurgerea redusă a apei se menține pe Nistru, Prut și mai multe râuri mici
Islandezii se pronunță prin referendum asupra reluării negocierilor de aderare la UE
Iarmaroace și târguri în weekend la Chișinău: fructe și legume de sezon, produse locale și articole hand-made