Procurorul General despre coruperea alegătorilor: „Noua schemă de finanțare, prin intermediul băncii rusești PSB, ar fi fost elaborată de către serviciile speciale rusești”
Chişinău, 28 oct. /MOLDPRES/. Procurorul General, Ion Munteanu, a anunțat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că, până în primăvara anului 2024, coruperea alegătorilor și alte acțiuni organizate de fosta formațiune a lui Ilan Șor erau finanțate cu numerar, iar noua schemă de finanțare, prin intermediul băncii rusești PSB, ar fi fost elaborată de către serviciile speciale rusești, comunică MOLDPRES.
Șeful de la Procuratură a menționat că această schemă este parte a războiului hibrid și a îndemnat cetățenii, dar și instituțiile statului la vigilență. El a reamintit că coruperea se pedepsește, iar persoanele care se autodenunță sau colaborează cu ancheta vor fi scutite de pedeapsă.
El a precizat că, în ultima perioadă, Inspectoratul Național de Investigații a desfășurat mai mult de 800 de percheziții. A pus în executare peste 380 de măsuri speciale de investigații, a reținut mai mult de 28 de persoane și a ridicat și sechestrat echivalentul în lei a peste 50 de milioane. De asemenea, oamenii legii au atribuit statut de învinuit în privința a mai bine de 35 de persoane.
Muntean a declarat că mai multe dosare inițiate pe numele unor membri ai fostului Partid Șor sunt tergiversate în instanță și a venit cu un apel către angajații săi.
„Vin cu un apel către toți procurorii, ofițerii și avocații. Suntem în fața unei provocări fără precedent. Acțiunile infracționale sunt puse în aplicare de organizațiile și grupări care sunt coordonate și finanțate din afara țării. Acestea utilizează toate instrumentele infracționale folosite în cadrul unui război hibrid, fără a ține cont de resurse materiale și financiare. Știm că nu doar demnitatea noastră este pusă în joc, ci și existența noastră ca stat de drept. Sunt convins că vom trece peste aceste provocări fără precedent, dar va fi necesar să ne angajăm într-un dialog mai sincer și deschis în tot ce înseamnă modificări legislative și procesual penale”, a conchis Munteanu.
Trafic intens la intrarea în Republica Moldova prin PTF Giurgiulești-Galați
FOTO // Igor Grosu, despre atmosfera de la parada militară de Ziua Independenței: „Am simțit, în primul rând, recunoștință”
Moldova#35 – Ce am construit // Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru: „Republica Moldova a edificat un sistem de protecție socială orientat spre oameni”
VIDEO // Paradă Militară organizată la Chișinău de Ziua Independenței: peste 2.000 de militari și 100 de unități de tehnică în PMAN
Cronica INDEPENDENȚEI // „Sfatul Țării”, cotidianul care a scris istorie fără cenzură
Maia Sandu condamnă survolarea repetată a spațiului aerian al Republicii Moldova de drone rusești
Atenție călători! Trafic intens la punctul de trecere Leova, pe sensul de ieșire din Republica Moldova
GALERIE FOTO // Conducerea Republicii Moldova a adus un omagiu eroilor și a depus flori de Ziua Independenței
UPDATE // Drona găsită în apropiere de Basarabeasca nu avea explozibili
VIDEO // Conducerea Republicii Moldova a depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, marcând 35 de ani de Independență
Serviciul ucrainean de informații: Un cetățean moldovean ar fi fost recrutat de armata rusă după ce autoritățile din Rusia au dispus expulzarea sa
VIDEO // Omagiu eroilor căzuți în Războiul pentru Independență. Conducerea țării a depus flori la monumentul „Maica Îndurerată”
Un obiect zburător a căzut în apropierea traseului Chișinău-Basarabeasca. Poliția a securizat zona
Moldova#35 – Ce am construit // Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari: „Sistemul a fost reorganizat complet pentru a garanta supremația legii, independența judecătorilor și protecția drepturilor fiecărei persoane”
Vicepreședintele Partidului Politic „Șor” și un membru neoficial al formațiunii vor fi judecați pentru finanțarea ilegală a partidului
ARMENPRESS: Instrumente educaționale bazate pe inteligența artificială, disponibile în școlile și universitățile din Armenia din septembrie
Claudiu Năsui a fost prezentat echipei Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării
CEC: 37 de partide politice au dreptul de a participa la alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei
SBU anunță că a lovit un bombardier strategic Tu-95MS pe aerodromul militar Engels
Premierul Vasile Tofan, la Expoziția Națională „Produs Autohton”: „Guvernul va fi aliatul și ambasadorul antreprenorilor care au curajul să producă aici, acasă”
Ministrul Mihai Popșoi, întrevedere cu ambasadorul Poloniei, Tomasz Kobzdej: „Mizăm în continuare pe sprijin pentru avansarea procesului de aderare la UE”
Comisia Nistreană a decis ca debitul Nistrului să fie menținut la 60 m³/s în următoarele două săptămâni
DOC // Publicat în Monitorul Oficial. Guvernul a inclus 29 de proiecte noi în Documentul unic de program pentru dezvoltare regională
VIDEO // Peste 300 de companii din Moldova participă la „Produs Autohton 2026”. Vasile Tofan: „Vom fi aliații antreprenorilor care au curajul să producă aici, acasă”
Președinta Maia Sandu a conferit distincții de stat cu prilejul Zilei Independenței
Opt întreprinderi de stat ar putea fi lichidate. APP a lansat consultări publice
DOC // Regimul fiscal aplicat mărfurilor introduse de operatorii economici din regiunea transnistreană va fi uniformizat. Hotărârea de Guvern, publicată în Monitorul Oficial
Venezuela ia în calcul ieșirea din OPEC
Ministrul Claudiu Năsui răspunde criticilor după numirea sa în Guvernul Republicii Moldova: „Unele probleme comune au și soluții comune”
Prințul moștenitor Haakon a devenit noul rege al Norvegiei