Șoferii care nu cedează repetat trecerea legală pietonilor riscă să rămână fără permis de conducere
Chişinău, 8 nov. /MOLDPRES/. Șoferii care nu cedează repetat trecerea legală pietonilor riscă să rămână fără permis de conducere. Prevederea se aplică, dacă încălcarea este comisă repetat în cursul aceluiași an, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Poliției (INSP), Ana Chiselița, a specificat că, de la începutul acestui an, polițiștii au sancționat peste 10 400 de șoferi, care nu au cedat trecerea legală pietonilor.
„Neacordarea priorității legale pietonilor se sancționează cu amendă de la 1 500 de lei și până la 1 800 de lei, cu aplicarea a cinci puncte de penalizare. Dacă acțiunile specificate mai sus sunt săvârșite repetat în cursul aceluiași an, atunci șoferul se sancționează cu amendă de la 2 250 de lei până la 2 500 de lei, cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 30 la 45 de zile”, a spus Ana Chiselița.
Oamenii legii atenționează că regulile de circulație sunt obligatorii pentru toți participanții la traficul rutier, indiferent dacă persoana are statut de șofer sau pieton, iar indisciplina și ignorarea acestora duce la producerea accidentelor rutiere. „Pentru a preveni încălcările și accidentele rutiere, șoferii sunt îndemnați să respecte anumite recomandări. În apropierea zonelor pietonale, să reducă regimul de viteză, inclusiv și în adiacentul instituțiilor de învățământ. În timpul conducerii autovehiculului, să nu utilizeze telefonul mobil, căștile sau alte dispozitive. În cazul în care există semafoare, să se ghideze conform semnalelor acestora”, a spus Ana Chiselița.
Potrivit statisticilor poliției, acest tip de încălcări sunt printre cele mai frecvente comise de către șoferi. Abaterile sunt întâlnite cel mai frecvent în capitală, unde se atestă cel mai mare flux de transport.
Polițiști de frontieră din Republica Moldova, instruiți în Estonia
SATUL EUROPEAN // Energie verde și infrastructură modernizată pentru locuitorii din Carahasani
Alimentarea cu apă a Chișinăului, discutată în contextul nivelului scăzut al Nistrului. Gheorghe Hajder : „Prioritatea rămâne asigurarea cetățenilor cu apă potabilă"
Mitropolia Basarabiei organizează la Chișinău Marșul Familiei „Înrădăcinați în tradiție”
Cronica ARHIVELOR // Cuvântarea lui Ion Druță la Congresul Scriitorilor din 1965
Un elev din Republica Moldova a obținut medalia de argint la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori
VIDEO // Un Centru Republican pentru copii cu tulburări de spectru autist va fi creat în Moldova
Un motociclist a murit într-un accident produs în raionul Căușeni
Noi reguli pentru activitatea psihologilor: proiectul a fost înregistrat în Parlament
Ambulanța a intervenit la aproape 15.000 de solicitări într-o săptămână
Un bărbat de 75 de ani din Chișinău a fost înșelat cu 700.000 de lei
VIDEO // Patru persoane, cercetate într-un dosar privind importul ilegal a 127 de containere maritime
Proprietarii de imobile pot verifica până la 31 octombrie rezultatele reevaluării cadastrale. Ivan Danii: „Recomandăm tuturor proprietarilor să-și verifice datele privind bunurile imobile”
Situația hidrologică severă afectează și râul Prut. Debitul evacuat din lacul Costești–Stânca a fost redus la 14 metri cubi pe secundă
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu primul ambasador rezident al Republicii Estonia în Republica Moldova
Noi măsuri de debirocratizare pentru mediul de afaceri. Ministrul Claudiu Năsui: „Vom ușura povara administrativă care cade pe umerii antreprenorilor”
FOTO // Republica Moldova a fost inclusă într-un plan strategic de cooperare în domeniul transporturilor
Norvegia va oferi sprijin pentru consolidarea capacităților de apărare ale Republicii Moldova
Teatrul Național „Mihai Eminescu” va efectua un turneu în Grecia
FOTO // Prioritățile și reformele pentru avansarea parcursului european, discutate de premierul Vasile Tofan cu ambasadorii statelor membre ale UE
Centrul Moldexpo va fi inclus pe harta oportunităților investiționale promovate de Agenția de Investiții
Poliția: 52 de tentative de escrocherie telefonică, înregistrate în ultimele 24 de ore
Studenți de la USM vor putea beneficia de stagii de practică la Universitatea de Economie din Cracovia
FOTO // Bustul avocatului Emanuil Gavriliță, fondatorul primului ziar românesc din Basarabia, a fost inaugurat la Judecătoria Chișinău
Sprijin de până la 100 de mii de dolari pentru crearea comunităților de energie din surse regenerabile
Igor Grosu, despre inițiativa opoziției de suspendare a șefei statului: „Maia Sandu a fost aleasă Președintă de aproape 1 milion de cetățeni, care au cerut și așteaptă să devenim stat membru al UE”
Premierul Vasile Tofan îndeamnă companiile moldovenești să se pregătească și să valorifice oportunitățile economice generate de reconstrucția Ucrainei
PREMIERĂ // Experiențele supraviețuitoarelor violenței, aduse pe scena Teatrului „Luceafărul”
Președinția, după inițiativa opoziției privind suspendarea șefei statului: „Maia Sandu a obținut încrederea a peste 930 de mii de cetățeni pentru a menține pacea și direcția europeană”
Consolidarea relațiilor moldo-norvegiene și continuarea proiectelor comune, discutate de Premierul Vasile Tofan și Ambasadoarea Norvegiei, Anne Kjersti Amundsen