Moldova ar putea avea o lege privind activitatea de lobby
Chişinău, 11 nov. /MOLDPRES/. Un grup de funcționari, deputați și Secretarul general al Parlamentului, Igor Talmazan, au efectuat în perioada 6-9 noiembrie o vizită de lucru la Bundestagul Germaniei și la un șir de instituții de stat de la Berlin pentru a obține consultanță la elaborarea unui proiect de lege privind activitatea de lobby, comunică MOLDPRES.
Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, la Berlin, delegația parlamentară a avut discuții de specialitate cu deputații germani și cu funcționarii din Bundestag, cu reprezentanți ai mediului academic, ai societății civile și ai unor instituții de stat privind transparența reprezentării intereselor în procesul legislativ din Germania.
Principalele subiecte abordate s-au referit la Registrul de lobby, controlul influenței marilor companii și al grupurilor de interese non-economice asupra procesului legislativ, activitatea comisiilor de anchetă în Bundestagul german, Codul de conduită pentru membrii Bundestagului.
În cadrul vizitei, Secretarul general al Parlamentului, Igor Talmazan, a avut o întrevedere cu omologul său, Michael Schäfer, Secretarul general al Bundestagului german. Discuțiile au vizat transferul de bune practici și expertiză între funcționarii din cele două instituții parlamentare.
Vizita a fost organizată cu suportul Fundației Germane de Cooperare Juridică Internațională.
VIDEO // Noul ambasador al SUA la Chișinău: Comerțul, investițiile și securitatea regională, printre prioritățile mandatului
Parlamentul va examina în ședință închisă structura și efectivul Armatei Naționale. Maia Sandu: „Documentul conține informații secrete, care nu trebuie să ajungă la cunoștința statelor ostile R. Moldova”
VIDEO // Președinta Maia Sandu, la Moldova Security Forum 2026: „Rusia încearcă să ne testeze limitele, însă de fiecare dată am reușit să facem față. În familia europeană vom fi și mai puternici”
Mihai Popșoi la Forumul de securitate de la Chișinău: „Republica Moldova este mai puternică și mai rezilientă decât acum câțiva ani”
Moldova Security Forum 2026 // Șefa Oficiului de Legătură NATO la Chișinău, Agne Gleveckaite: „Republica Moldova se află în prima linie de protecție a democrației și suveranității”
Alegeri în UTA Găgăuzia: 71 de candidați au fost înregistrați pentru Adunarea Populară
Moldova și Turcia își consolidează cooperarea economică. Schimburile comerciale au ajuns la 638,7 milioane de dolari
SUA și Moldova își consolidează cooperarea în securitatea cibernetică. Nick Pietrowicz: „Împreună, SUA și Republica Moldova construiesc un mediu digital mai sigur și mai rezilient”
VIDEO // Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Avansarea țării pe calea integrării europene va crea un cadru sustenabil și mult mai atractiv pentru reintegrarea țării”
Vicepremierul Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu noul ambasador al Țărilor de Jos. Evoluțiile în procesul de integrare europeană, pe agendă
Experiența Lituaniei în aderarea la UE, discutată de Cristina Gherasimov cu noul ambasador
VIDEO // Premierul Vasile Tofan: „Bruxelles-ul își dorește ca R. Moldova să avanseze, iar reformele asociate Planului de Creștere sunt concepute astfel încât să apropie țara de UE”
Guvernul a acceptat demisia lui Dumitru Pâslaru din funcția de secretar general al MMPS
Lorina Bălteanu și-a prezentat scrisorile de acreditare președintelui Franței, Emmanuel Macron
Freelancerii au înregistrat venituri de peste 53 de milioane de lei în august
Secretarul de stat al MAE, Valeriu Mija: „R. Moldova este ferm angajată pe calea spre UE și are determinarea de a face parte dintr-o Europă mai sigură”
FOTO // Erzincan, o destinație mai puțin cunoscută, cu peisaje impresionante în estul Turciei
Situația hidrologică critică din bazinul râului Nistru, discutată de experții pentru ocrotirea mediului
Calea Ferată din Moldova va majora cu 15% tarifele pentru transportul de mărfuri de la 1 noiembrie
Premierul Vasile Tofan, către reprezentanți CALM: „Trebuie să construim administrații locale puternice, capabile să atragă și să gestioneze fondurile europene”
Situația hidrologică a Nistrului și reabilitarea stației de epurare din Bender, discutate de experți de pe ambele maluri
Copiii din diaspora se pot înscrie la cursuri gratuite de limba română
Opt încălcări ale spațiului aerian al Republicii Moldova, înregistrate în ultimele zile. Cinci au provocat explozii la sol
Moldova Security Forum 2026 // Stanislav Secrieru: „Strategia Rusiei nu vizează doar câștigarea alegerilor, ci subminarea încrederii în democrație”
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu oficiali lituanieni
VIDEO // Investiții de peste 4,5 milioane de lei pentru energie verde și drumuri în satul Susleni, Orhei
Republica Moldova este pregătită să deschidă următoarele patru clustere de negociere cu UE, afirmă Mihai Popșoi
FOTO // La Cimişlia au demarat lucrările de amenajare a obiectivului turistic „Crucea Păzitoare a Creștinilor”
FOTO // Studenții anului I ai Academiei „Ștefan cel Mare” au depus jurământul. Ministra Daniella Misail-Nichitin: „Adevărata valoare a unui specialist se vede în felul în care își face datoria”
VIDEO // Pădurile, zonele umede și terenurile degradate din bazinul Nistrului, incluse într-un proiect de restaurare