ro

 

Societate
16 Octombrie, 2026 / 19:56
/ 20 Noiembrie, 2024

Un nou profil de studii va fi introdus în liceele din țară, pe lângă cel real și cel umanist

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 20 nov. /MOLDPRES/. Ministerul Educației și Cercetării propune introducerea unui profil general de studii în liceele din țară în care există câte o singură clasă. Acest lucru va permite o distribuție mai echilibrată a orelor între științele umaniste și cele exacte, astfel încât elevii să beneficieze de o gamă mai largă de oportunități la absolvire și să poată merge la facultăți cu diferite specialități. Proiectul care prevede modificarea Codului Educației a fost aprobat astăzi de Guvern, transmite MOLDPRES.

În prezent, circa o treime din liceele din țară au câte o singură clasă de liceu și în majoritatea cazurilor acestea au profil umanist. Astfel, copii care vor să învețe mai multă matematică, fizică, chimie sau biologie nu o pot face, iar acest lucru le reduce posibilitățile lor ulterioare de a alege specialități tehnice la universitate.

„Ministerul Educației propune să avem un nou profil, pe lângă cel real și umanist, un profil general pentru că avem cam o treime din toate liceele care au o singură clasă de liceu și în această situație copii care vor să învețe mai multă matematică, fizică, chimie, biologie nu neapărat pot să o facă. De fiecare dată când există o singură clasă de liceu, este profil umanist și asta îngustează posibilitățile lor ulterioare de a alege specialități tehnice la universitate. Noi avem cu siguranță nevoie de ingineri, biologi, chimiști, fizicieni. Respectiv, o să propunem acest nou profil pentru școlile cu o singură clasă, care să aibă o distribuție mai echilibrată a orelor între științele umaniste și cele realiste în așa fel încât să oferim o gamă mai largă de oportunități la absolvire în alegerea specialităților și să avem absolvenți suficient de pregătiți să facă față și la un program de IT sau inginerie la universitate ulterior”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, la ședința Executivului.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, noile măsuri au fost propuse în urma consultărilor publice.

„Acesta este un exemplu foarte bun prin care noi ne ajustăm politicile la solicitările pe care le identificăm atunci când mergem să discutăm cu oamenii în teritoriu”, a subliniat premierul Dorin Recean.

Modificările urmează a fi aprobate și de către Parlament.


 
Ultimele Știri
/ Acum 10 ore

DOC // Un nou magistrat la Judecătoria Strășeni. Decretul de numire a lui Vadim Gribincea a fost publicat în Monitorul Oficial

/ Acum 11 ore

Monede și lingouri din aur, depistate în bagajul unui pasager la Aeroportul Chișinău

/ Acum 12 ore

Patru drone au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea trecută

/ Acum 21 ore

Agenda evenimentelor, vineri, 16 octombrie

/ Acum 22 ore

Vreme predominant noroasă în Republica Moldova. Temperaturile vor ajunge până la +15°C

/ Acum 1 zi

Opt companii din țară vor beneficia de granturi pentru amenajarea spațiilor prietenoase familiei și copiilor

/ Acum 1 zi

FOTO // Cabinetele serviciului ftiziopneumologic din cadrul Centrului de Sănătate Cantemir au fost renovate

/ Acum 1 zi

Comisia de evaluare a procurorilor: „Hotărârea CC produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior pe baza normelor contestate”

/ Acum 1 zi

La Chișinău a fost lansat Moldova AI Hub. Peste 100 de specialiști și reprezentanți ai instituțiilor publice au participat la eveniment

/ Acum 1 zi

Academia „Ștefan cel Mare” a oferit angajaților poliției manuale de specialitate pentru formarea profesională

/ Acum 1 zi

Un militar riscă până la șapte ani de închisoare după ce a împușcat din imprudență un coleg

/ Acum 1 zi

APL-urile pot obține până la 300.000 de lei pentru înființarea centrelor de tineret

/ Acum 1 zi

Șase elevi ai Colegiului UTM au fost exmatriculați după agresarea unui tânăr la Chișinău

/ Acum 1 zi

Pregătirea viitorilor profesori va fi reformată: practică din primul an și masterat adaptat specializării