ro

 

Economie
08 Octombrie, 2026 / 09:21
/ 26 Noiembrie, 2024

Oleg Serebrian: „Întreruperea livrărilor de gaze în regiunea transnistreană ar fi nu pur şi simplu o criză, ci de fapt o catastrofă umanitară”

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 26 nov. /MOLDPRES/. Întreruperea livrărilor de gaze în regiunea transnistreană ar fi nu pur şi simplu o criză, îndrăznesc să spun că de fapt ar fi o catastrofă umanitară. Declaraţia a fost făcută astăzi, la postul public de televiziune, de Oleg Serebrian, vicepremier pentru Reintegrare, cu referire la discuţiile cu Gazprom despre livrările de gaze naturale în Republica Moldova (în regiunea transnistreană) în baza contractului existent după 1 ianuarie, în special în cazul în care tranzitul prin Ucraina este întrerupt, transmite MOLDPRES.

„Nu este vorba doar de regiunea transnistreană, este vorba şi de localităţi din perimetrul controlat de Chişinău, care ar fi afectate de un astfel de scenariu. Circa 30 de mii de locuitori consumatori şi de pe malul drept sunt conectaţi la acea reţea de distribuire a gazelor – Varniţa, Copanca, practic întreg raionul Dubăsari. Însă, dincolo de toate este vorba de oamenii care locuiesc în regiunea transnistreană, mare parte cetăţeni ai Republicii Moldova. Fireşte că o astfel de situaţie de întrerupere a livrărilor de gaze ar fi nu pur şi simplu o criză, îndrăznesc să spun că de fapt ar fi o catastrofă umanitară. Asta pentru că ar duce şi la o prăbuşire a sistemului economic de livrare a energiei electrice, ar fi afectate zeci de mii de familii de pe malul stâng al Nistrului, dar şi de pe malul drept”, a explicat Serebrian.

Potrivit oficialului, este un lucru pe care orice stat este dator să-l evite. „Chiar dacă sunt doi cetăţeni victime ale unui atac terorist, statul trebuie să negocieze ca să-i salveze, chiar dacă aceste negocieri sunt nedorite. Or, aici este vorba de sute de mii de cetăţeni, de bunăstarea şi stabilitatea oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului”, a estimat sursa citată.

Oleg Serebrian a comentat şi discuţiile din spaţiul public privind vizita ministrului Energiei în Rusia.

„Am observat aceste discuţii în spaţiul public, legate de plecarea ministrului Energiei, Victor Parlicov, la Moscova, ceea ce era un lucru previzibil. Nu putem spune că s-a întâmplat ceva cu totul neaşteptat. Cu concernul Gazprom discută foarte multă lume, inclusiv din Uniunea Europeană, nu este un lucru care să fie într-atât de spectaculos precum îl pretind unii. Sunt nişte discuţii cu un agent economic în beneficiul cetăţenilor Republicii Moldova”, a punctat şeful Biroului pentru Reintegrare.

Referindu-se şi la alte scenarii privind livrarea de gaze în regiunea transnistreană, Serebrian a menţionat că Ministerul Energiei, colegii de la diferite agenţii care sunt legate de sectorul energetic, au luat în calcul varii scenarii.

„Unele destul de costisitoare şi problematice. Pentru noi este important ca gazele să ajungă la consumatori, şi la regiunea transnistreană, şi la localităţile de pe malul drept, la un preţ accesibil, ce n-ar perturba viaţa cotidiană. Este un scop tangibil. Altminteri, scenariile care se deschid nu sunt tocmai cele mai potrivite, într-un context destul de volatil din punct de vedere politic şi securitar. Toţi ne dorim stabilitate socială şi economică pentru cetăţeni. Asta îşi doresc şi partenerii noştri externi, care ne îndreaptă să analizăm cu calm situaţia. Să ne imaginăm că ar avea loc o prăbuşire cu o sistare reală de gaze, or, Chişinăul trebuie să aibă grijă şi de cetăţenii săi din regiunea transnistreană. Deja suntem supuşi unei presiuni economice extraordinare, situaţia socială are de suferit ani la rând după declanşarea agresiunii ruse din 2022 care a dus la perturbarea întregului sistem de relaţii economice. Orice guvern este dator să analizeze cu meticulozitate şi prudenţă astfel de scenarii. Reiterez că nu s-a întâmplat nimic extraordinar. Este vorba de nişte negocieri fireşti în astfel de circumstanțe. Aşteptăm să vedem rezultatele acestor discuţii. Mâine, ministrul Parlicov va susţine o conferinţă de presă, unde va veni cu explicaţiile necesare”, a relevat Oleg Serebrian, viceprim-ministru pentru Reintegrare.

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a avut ieri, 25 noiembrie, o întâlnire de lucru cu președintele Gazprom, Alexei Miller. Părțile au discutat despre livrările de gaze naturale în Republica Moldova (în regiunea transnistreană) în baza contractului existent după 1 ianuarie, în special în cazul în care tranzitul prin Ucraina este întrerupt.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Peste 100 de mii de degustări la Ziua Națională a Vinului. Ce vinuri au fost în topul preferințelor

/ Acum 2 zile

Agricultura inteligentă, o prioritate pentru Republica Moldova. Ministrul Eugeniu Osmochescu: „Să fie bazată pe știință”

/ Acum 2 zile

Misiune tehnică a FMI la SFS pentru reformarea și modernizarea administrării fiscale

/ Acum 2 zile

Ministerul Energiei și Ambasada SUA la Chișinău au lansat grupul de lucru pentru linia electrică Strășeni - Gutinaș

/ Acum 2 zile

Licitație deschisă pentru alte 200 de PTI la Chișinău: Căldură reglată automat și facturi mai mici în instituțiile publice

/ Acum 3 zile

Dolarul se apreciază cu 9 bani

/ Acum 3 zile

Serviciul Vamal a încasat peste 1 miliard de lei în ultima săptămână

/ Acum 3 zile

GALERIE FOTO // Cele mai bune vinuri de casă, premiate la „Polobocul de Aur” 2026

/ Acum 3 zile

Patru noi centrale fotovoltaice ar putea fi construite în Moldova cu asistență chineză

/ Acum 3 zile

VIDEO // Nouă vinuri de casă au fost desemnate câștigătoare la cea de-a XXIV-a ediție a concursului „Polobocul de Aur”

/ Acum 3 zile

Companiile din sectorul fructelor sunt invitate la Conferința Businessul Fructelor 2026

/ Acum 3 zile

Moldova discută cu TRACECA soluții pentru transporturi mai eficiente și competitive. Vicepremierul Vladimir Bolea: „Pledăm pentru costuri de transport mai mici”

/ Acum 4 zile

FOTO // O nouă conexiune aeriană între București și Chișinău va purta numele celebrului sportiv olimpic Ivan Patzaichin

/ Acum 4 zile

FOTO // Aeronava „Ivan Patzaichin” a efectuat zborul inaugural Chișinău–București. Ambasadorul României, Cristian-Leon Țurcanu: „Un nou zbor ce apropie cele două maluri ale Prutului”