ro

 

Politică
10 Noiembrie, 2026 / 17:23
/ 19 Decembrie, 2024

Amenzi mai aspre pentru corupere electorală

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 19 dec. /MOLDPRES/. Un set de modificări legislative care au drept scop combaterea corupției a fost votat astăzi în prima lectură de 57 de deputați, comunică MOLDPRES.

Documentul a fost elaborat în urma solicitării parvenite de la Curtea Constituțională, care a cerut îmbunătățirea mecanismele legale existente.

Respectiv, un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, în colaborare cu Ministerul Justiției, au elaborat un proiect de lege, care conține inclusiv propuneri ale autorităților cu competențe în domeniul combaterii corupției electorale.

Astfel, persoanele care vor fi implicate în coruperea electorală, acționând în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale, vor risca amenzi de la 67 500 de lei la 92 500 de lei sau închisoare de la 4 la 7 ani. În cazul persoanelor juridice, amenda va ajunge până la 550 000 de lei, cu privarea dreptului de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani sau cu lichidarea persoanei juridice.

În cazul falsificării rezultatelor votării, comisă în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale, sancțiunea penală aplicată va fi amendă de până la 92 500 de lei sau închisoare de la 3 la 7 ani. Pentru persoanele juridice, amenda va fi de la 350 000 la 450 000 de lei, cu privarea dreptului de a exercita o anumită activitate de până la cinci ani sau cu lichidarea persoanei juridice.

Sunt propuse modificări și la Codul contravențional. Persoanele vor fi amendate și pentru înregistrarea video a buletinului de vot, nu doar fotografierea acestuia.

Totodată, persoanele care vor colecta semnături, nefiind autorizate, vor fi sancționate cu amenzi de până la 4 500 de lei. Va fi sancționată contravențional mai dur și efectuarea agitației electorale de către organizațiile necomerciale, sindicate, patronate, reprezentanții cultelor religioase sau ai părților lor componente, desfășurat inclusiv în lăcașele de cult, în cadrul perioadei electorale.

Autorii mai propun o serie de modificări la Codul de procedură penală, care au drept scop eficientizarea examinării cauzelor ce vizează infracțiunile de corupție. Procurorii vor putea contesta și verifica demersurile de conexare a cauzelor sau atragere a mai multor părți în proces la cererile părților, care, odată admise, duc la creșterea volumului probatoriului și al cauzei, și, respectiv, la tergiversarea examinării judiciare.

De asemenea, sunt propuse modificări legislative pentru a evita amânările continue ale ședințelor de judecată și tergiversarea examinării cauzelor din motivul absenței unui avocat de-al inculpatului.

Săptămâna trecută, în plenul Parlamentului s-au desfășurat audieri publice despre fraudele depistate în cadrul scrutinului prezidențial și al referendumului constituțional. Atunci, șefii instituțiilor responsabile au propus inclusiv o serie de modificări legislative pentru a combate fenomenul corupției electorale.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Siegfried Mureșan: „Parlamentul European rămâne principalul susținător al aderării Republicii Moldova la UE”

/ Acum 3 zile

Ministrul Mihai Popșoi, întrevedere cu omologul său român, Dan Neculăescu: „Fiecare pas înainte ne apropie de obiectivul comun: R. Moldova și România, împreună în familia europeană”

/ Acum 4 zile

CEC a acreditat 32 de observatori internaționali pentru monitorizarea alegerilor din UTA Găgăuzia

/ Acum 4 zile

CEC a confirmat legalitatea și rezultatele referendumului local din satul Delacău, raionul Anenii Noi

/ Acum 4 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi, la reuniunea statelor membre ale ICE: „R. Moldova urmează să deschidă negocierile pentru ultimele două clustere și mizează pe susținerea statelor membre ale UE”

/ Acum 4 zile

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, va efectua o vizită în Republica Moldova

/ Acum 4 zile

Peste 450 000 de cetățeni, vizați de atacul cibernetic. Maia Sandu: „AGE îi va notifica prin scrisori electronice, iar băncile vor fi informate”

/ Acum 4 zile

Un grup de lucru condus de premierul Vasile Tofan va propune soluții pentru consolidarea securității cibernetice

/ Acum 4 zile

Maia Sandu, despre interdicția impusă lui Vadim Krasnoselski: „Vom vedea mai multe încercări de destabilizare din partea Rusiei”

/ Acum 4 zile

Maia Sandu, despre tentativa de suspendare: „Mulți dintre cei care au semnat acest document fac jocul Moscovei”

/ Acum 4 zile

VIDEO // Guvernul va crea un grup de lucru pentru consolidarea securității cibernetice

/ Acum 4 zile

Expert: Decizia Chișinăului în privința lui Krasnoselski ar putea dejuca un scenariu pregătit la Moscova

/ Acum 4 zile

Chișinăul și Bucureștiul aprofundează proiectele comune în infrastructură și energie

/ Acum 4 zile

GALERIE FOTO // Recepție oferită de Ambasada Azerbaidjanului la Chișinău dedicată Zilei Victoriei: mesaje de pace și un recital de muzică azeră