Președinta Maia Sandu a anunțat mai multe soluții pentru a asigura cu energie instituțiile publice și a sprijini cetățenii din localitățile din stânga Nistrului
Chişinău, 9 ian. /MOLDPRES/. Cele 14 localități din stânga Nistrului aflate sub jurisdicția Chișinăului vor fi asigurate cu resurse energetice până la conectarea acestora la rețelele gestionate de autoritățile constituționale. Asigurările au fost date de președinta Maia Sandu care, alături de prim-ministrul Dorin Recean și vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrian, a întreprins joi, 9 ianuarie, o vizită la Varnița, Dubăsari, informează MOLDPRES.
Oficialii au discutat cu primarii despre situația în domeniul energetic din localitățile lor, modalitățile de interconectare la rețelele gestionate de autoritățile constituționale și necesitățile pentru a trece cu bine peste această iară. Președinta Maia Sandu a anunțat mai multe soluții pentru a asigura cu energie instituțiile publice și a sprijini cetățenii din aceste localități.
„Am ascultat situația din fiecare localitate și am notat care sunt necesitățile imediate. Am înțeles că este nevoie de sprijin sub formă de lemne, peleți și generatoare. Am discutat și o soluție care nu poate fi realizată imediat, dar care este foarte importantă: vom oferi mai multă autonomie instituțiilor care vor avea centrale pe biomasă. Asta înseamnă centrale pe biomasă. Așteptăm acum ca Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și primăriile să pregătească aceste proiecte pentru mai multe instituții publice din stânga Nistrului, astfel încât să putem oferi autonomie pentru școli, grădinițe, primării și alte instituții publice”, a spus Maia Sandu.
Premierul Dorin Recean a spus că a discutat cu aleșii locali despre executarea lucrărilor de interconectare a rețelelor de energie electrică și a gazelor naturale în cele 14 localități. Unele lucrări vor fi mia dificile și vor necesita mia mult timp pentru a fi efectuate, a precizat Recean referindu-se la subtraversarea fluviului Nistru. „Am verificat executarea dispozițiilor Comieisie pentru Situații excepționale în mod special în ceea ce ține de coordonarea activității între autoritățile centrale și cele locale pentru interconectarea rețelelor de energie electrică și a gazelor naturale în cele 14 localități care sunt în gestiunea autorităților constituționale, dar infrastructura cărora chiar dacă aparține Republicii Moldova se află în gestiunea stângii Nistrului. Am convenit cine și ce are de făcut în așa fel încât să ne mișcăm rapid din punct de vedere al executării lucrărilor. Sunt anumite lucrări care vor fi mai dificil de executat pentru că sunt subtraversări sub râul Nistru”, a explicat premierul Dorin Recean.
La întrunirea cu primarii au participat și reprezentanții companiilor furnizoare de energie electrică și gaze naturale. Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serbrian, a specificat că problemele în aceste localități sunt diferite, iar lucrările de interconectare necesită investiții. Vicepremierul a spus că va discuta cu reprezentanții Tiraspolului despre conectarea unor localități la rețelele electrice ale Republicii Moldova, dar folosind infrastructura aflată temporar în administrarea lor. „Am discutat despre conectarea la gaz natural și conectarea la rețele de energie electrică. Mai ales că fiecare localitate din cele vizitate astăzi se confruntă cu probleme diferite. Unele au și probleme legate de gaz și probleme legate de electricitate. Altele sunt conectate sau sunt foarte greu conectabile la rețelele noastre. Este vorba de investiții destul de mari, dar și de lucrări de proiectare și lucrări de teren de durată. Au fost și reprezentanții companiilor de energie electrică și de gaz care au spus că sunt și niște protocoale de lucru care pot fi îngreunate de situația meteo. E totuși o perioadă de iarnă, dar vom face aceste lucrări cât se poate de repede. De asemenea, vom încerca să discutăm cu cei de la Tiraspol despre situația unor localități precum Copanca sau Varnița, care pot fi conectate la rețelele electrice ale Republicii Moldova, dar folosind infrastructura care este temporar în administrația lor. Deocamdată Tiraspolul evită aceste discuții”, a spus Serebrean.
Șefa statului a dat asigurări că până la interconectarea rețelelor, autoritățile vor continua să ofere cetățenilor din stânga Nistrului ajutoare sub formă de generatoare, medicamente și alte resurse necesare. Maia Sandu a spus că a vorbit cu președintele Ucrainei despre furnizarea cărbunelui. „Am discutat ieri cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, despre o potențială soluție prin care Ucraina să furnizeze cărbune pentru întreprinderea de generare a energiei electrice din stânga Nistrului. Astfel, regiunea ar putea produce electricitate, iar stânga Nistrului s-ar achita cu Ucraina prin livrarea de electricitate. Guvernele de la Chișinău și Kiev urmează să discute detaliile acestei potențiale soluții”, a adăugat Maia Sandu.
Președinta a subliniat că Federația Rusă a provocat criza energetică în regiunea transnistreană. „Gazprom a decis unilateral să înceteze furnizarea gazelor naturale. Republica Moldova are contract până în anul 2026. Există un traseu prin care gazele naturale pot ajunge în regiunea transnistreană, însă a fost decizia Gazprom să nu mai furnizeze gaze naturale către Republica Moldova. Vrem ca cetățenii să înțeleagă că această criză este provocată exclusiv de Federația Rusă”, a conchis Maia Sandu.
De la 1 ianuarie 2025 gazul rusesc nu mai tranzitează teritoriul Ucrainei și Gazprom a sistat livrările de gaze naturale către Republica Moldova invocând o datorie infirmată de auditul internațional. Gazul rusesc era consumat în regiunea transnistreană inclusiv la producerea energiei electrice de către Centrala de la Cuciurgan. Autoritățile de la Chișinău au acuzat Moscova de șantaj energetic menționând că Rusia folosește energia ca armă politică.
ANALIZĂ // „Vizita are o miză europeană”: premierul Vasile Tofan la Kiev și consolidarea cooperării moldo-ucrainene
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, așteptat la Chișinău. Expert: „Importanța Republicii Moldova este strategică”
VIDEO // „Este important să obținem rezultate pentru oamenii noștri și țările noastre”. Ce au discutat premierul Republicii Moldova și președintele Ucrainei la Kiev
Premierul Vasile Tofan, mesaj de apreciere pentru Ucraina: „Rezistența voastră ne permite să trăim în pace”
„Să identificăm soluții pentru protejarea spațiului nostru aerian". Un acord de cooperare tehnico-militară între Republica Moldova și Ucraina, semnat la Kiev
Republica Moldova și Ucraina accelerează proiectul liniei electrice Bălți–Dnestrovsk, pentru a spori schimburile de energie între cele două țări
Premierul Vasile Tofan, la Kiev: „Moldova va rămâne un vecin și un partener de încredere al Ucrainei"
Peste 258.000 de buletine de vot, tipărite pentru alegerile din Găgăuzia
Parcursul european al Republicii Moldova și securitatea regională, discutate de miniștrii de externe ai Moldovei și Ciprului
Premierul României, Luca Niculescu, vine marți la Chișinău. Programul întrevederilor
Republica Moldova și Cipru vor să aprofundeze cooperarea interparlamentară
Consolidarea relațiilor moldo-cipriote și agenda europeană a Republicii Moldova, discutate de Mihai Popșoi și președintele Ciprului
VIDEO // Premierul Vasile Tofan, la Kiev: „Moldova își reconfirmă sprijinul ferm pentru Ucraina"
Alegătorii din Găgăuzia pot verifica online datele din listele electorale
Un bărbat de 75 de ani a murit în urma unui accident rutier produs la Băneștii Noi
Executivul susține proiectul privind consolidarea independenței procesuale a procurorilor, cu unele recomandări
Perspectivele economice și prioritățile de politici fiscal-bugetare, discutate de Premierul Vasile Tofan și echipa FMI
Carabinierii moldoveni au participat la competiția internațională de tragere „BORAN VIII”, din Turcia
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, aplauze în Grecia. Petru Hadârcă: „Am lăsat o amprentă bună și o sete de a reveni”
VIDEO // Trei tineri, reținuți într-un dosar de escrocherie online. Circa 32 000 de dolari SUA, ridicați în urma perchezițiilor
VIDEO // Consultații medicale la distanță pentru locuitorii din sate. Ministerul Sănătății lansează un proiect-pilot
Parlamentul se întrunește în ședință plenară joi, 29 octombrie. Pe agendă se află 13 proiecte de lege, dintre care patru cu sigla UE
Maia Sandu a transmis condoleanțe familiilor victimelor accidentului feroviar din provincia Toledo: „R. Moldova este alături de poporul spaniol”
MAE transmite condoleanțe familiilor victimelor accidentului feroviar din Spania
Bilanţul coliziunii trenurilor de mare viteză din Spania creşte la 64 de morţi şi 179 de răniţi
Guvernul aprobă noi reglementări pentru schimbul de date ADN. Măsura va facilita investigarea infracțiunilor transfrontaliere
Cine este Artiom Cociu, candidatul propus pentru conducerea interimară a AGE: „Problemele trebuie identificate urgent, iar soluțiile aplicate rapid, astfel încât cetățenii să aibă încredere în guvernarea digitală”
FOTO // Zece arbori, tăiați ilegal în municipiul Bălți, cu un prejudiciu estimat la 113.400 de lei
Numărul trombolizelor a crescut de peste trei ori în Republica Moldova, anunță Ministerul Sănătății
Operatorii care exploatează resurse minerale vor trebui să garanteze financiar refacerea mediului