Actorul și regizorul Ion Ungureanu ar fi împlinit 87 de ani
Chişinău, 2 aug. /MOLDPRES/. Regretatul actor și regizor Ion Ungureanu, ex-ministru al Culturii și Cultelor, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, Artist al Poporului, ar fi împlinit astăzi 87 de ani, informează MOLDPRES.
S-a născut în 1935 în satul Opaci, raionul Căușeni. După absolvirea școlii medii din Căușeni, a studiat la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic ”Ion Creangă” din Chișinău (1952-1955), în 1955-1960 - la Școala Superioară de Teatru ”Boris Șciukin” din Moscova, după care a urmat Cursurile superioare de regie de pe lângă Institutul de artă cinematografică ”A. V. Lunacearski” din Moscova (1963-1964).
După absolvirea studiilor actoricești, devine actor și regizor la Teatrul Republican pentru copii și tineret ”Luceafărul” (1960-1972). A ocupat și funcția de director la același teatru (1964-1971). Este acuzat de naționalism și nevoit să părăsească RSS Moldovenească. Pleacă la Moscova, unde lucrează ca regizor la Teatrul Armatei (1977-1989). Stabilit cu traiul la Moscova, în paralel cu activitatea în teatru și cinematografie, a predat arta actoricească la Școala Superioară de Teatru ”B. Șciukin” din Moscova.
Ion Ungureanu a realizat spectacolul din dramaturgia lui Ion Druță ”Păsările tinereții noastre”, pus în scenă la Teatrul Mic din Moscova (1972) și la Teatrul Dramatic Estonian din Tallinn (1973). Mai târziu, fiind numit regizor la Teatrul Armatei din Moscova a montat spectacolele ”Sfânta sfintelor” (1977) și ”Biserica albă” (1988) de Ion Druță. A colaborat și la Teatrul ”Sovremennik” din Moscova, unde a montat spectacolul ”Doctorul Stockman” de H. H. Ibsen (1978).
A debutat în cinematografie în anul 1958 în filmul ”Când omul nu-i la locul lui”, prima peliculă artistică realizată la studioul "Moldova-film". A jucat în 25 de filme. Rolurile sale cele mai cunoscute au fost Boris Grădinaru din ”Când omul nu-i la locul lui” (1958), Sfântul Petru din ”Se caută un paznic” (1967) și cel din pelicula ”Favoritul” (1976). De asemenea, a dublat zeci de filme în limba română. A regizat mai multe filme la televiziunea centrală din Moscova.
În anul 1989 revine în Republica Moldova. Deține funcția de ministru al Culturii și Cultelor (1990-1994), apoi pe cea de vicepreședinte al Fundației Culturale Române din București (1995-2005). A fost deputat în primul Parlament al R. Moldova. În calitate de ministru a repus în centrul Chișinăului statuia lui Ștefan cel Mare. Ion Ungureanu a fost distins cu titlurile de Maestru Emerit în Arte al Federației Ruse (1981), Artist al Poporului din R.S.S. Moldovenească (1989), decernându-i-se și Premiul "Intervidenie" pentru filmul televizat "Lika" (Plovdiv, Bulgaria, 1981) și Premiul de Stat (1990). Este Doctor Honoris Causa al AŞM (2009), cavaler al „Ordinului Republicii” (2009) și laureat al Premiului Național (2011). În 2015 i se conferă titlul de cetățean de onoare al municipiului Chișinău. Ion Ungureanu a fost, de asemenea, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A publicat volumul ”Teatrul vieții mele în trei acte și fără antracte”, iar în 2018 i-a apărut post-mortem cartea ”Drumul lung către noi înșine…”, îngrijită de către redactorul Victoria Fedorenco.
Ion Ungureanu s-a stins din viață la 28 ianuarie 2017 la București, la vârsta de 81 de ani, fiind înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Central din strada Armenească din Chișinău.
FOTO // Zilele Filmului Românesc au început la Chișinău cu proiecția filmului „Cercul”
VIDEO // Spectacolul „Lungul drum al zilei către noapte” al Teatrului din Sibiu, aplaudat la Chișinău în prezența Maiei Sandu și a premierului Vasile Tofan
Festivalul CHILL a început la Chișinău și reunește scriitori din 11 țări
Festivalul Etniilor, la cea de-a XXV-a ediție: 24 de etnii își vor prezenta tradițiile la Chișinău
Zilele Filmului Românesc, la a XII-a ediție, cu filme noi și pelicule de patrimoniu, la Chișinău
Coșbuc și Bacovia, reuniți într-o expoziție aniversară la Biblioteca Națională
Cinematografia românească revine la Chișinău. Începe cea de-a XII-a ediție a Zilelor Filmului Românesc
Teatrul din Luhansk vine în Republica Moldova cu un spectacol inspirat din Edgar Allan Poe
Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, în vizită la Rezina: „Instituțiile culturale au nevoie de investiții și specialiști”
Republica Moldova, Ucraina și România pregătesc nominalizarea comună pentru UNESCO a complexului cultural „Precucuteni–Ariuşd–Cucuteni–Trypillia”
Moldova–Ucraina: Noi proiecte culturale, discutate de Dan Suruceanu și Paun Rohovei. Ce spectacole vor fi prezentate publicului
FOTO // Expoziție dedicată lui Michael Davitt și dezbatere despre Dracula, proiecte culturale discutate la Biblioteca Națională cu ambasadorul Irlandei
Simpozion dedicat savantului Nicolae Donici, organizat la Dubăsarii Vechi
FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Muzeul din Slobozia Mare adună sub același acoperiș poveștile și tradițiile satului
Corneliu Dudnic și Alexandr Stoianoglo au depus actele pentru a candida la funcția de bașcan
Reforma justiției și statul de drept, în centrul discuției dintre Președinta Maia Sandu și noua șefă a Oficiului Consiliului Europei
Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 24 septembrie
Energocom cere ajustarea prețurilor la gaze după creșterea cu 42% a cotațiilor europene
Documentar despre migrația evreiască și destinul unor familii din Moldova, prezentat la Chișinău
Negocierile pentru aderarea la UE și obiectivele pentru perioada următoare, discutate la Chișinău
ARMENPRESS // Negocierile cu cinci țări continuă pentru construcția unei noi centrale nucleare în Armenia, anunță premierul Pașinian
Subiecte examinate la ședințele comisiilor permanente din data de 23 septembrie 2026
Republica Moldova și Mongolia elimină regimul de vize pentru titularii pașapoartelor diplomatice și de serviciu
Rusia și-a revizuit în scădere prognozele privind producția și exporturile de gaze naturale
Ecaterina Cheptanaru și-a anunțat prioritățile după preluarea mandatului de director general al „Teleradio-Moldova”
Copiii din Găgăuzia, invitați la un concurs de spectacole în limba găgăuză
Raport al Ministerului Sănătății: Spitalul Clinic Bălți are deficiențe sistemice care necesită remediere
Noi oportunități de dezvoltare profesională și sporuri salariale pentru angajații din sistemul de asistență socială
Experți europeni sprijină producătorii moldoveni din acvacultură în pregătirea pentru integrarea în UE
Reprezentanți ai grupurilor de acțiune locală din șase țări participă la LEADER CONNECT MOLDOVA 2026