
Compozitorul și interpretul român Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă
Chişinău, 30 oct. /MOLDPRES/. Compozitorul și interpretul român, Mihai Constantinescu, s-a stins din viață, marți, 29 octombrie, după un stop cardio-respirator, la vârsta 73 de ani, informează MOLDPRES.
Artistul era internat încă din luna mai la Spitalul de Urgență Floreasca din București. Interpretul își anulase în luna martie câteva concerte din cauza stării de sănătate, fiind cunoscut de multă vreme cu probleme cardiace.
Născut pe 4 ianuarie 1946, Mihai Constantinescu a absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport din București în 1973, după ce, cu un an înainte, terminase cursurile Școlii Populare de Artă. A făcut parte din corul de copii al Radiodifuziunii Române, iar, în anul 1964, a devenit membru al grupului ”Mondial”, perioadă în care a lansat piesa "Păpușa".
Mihai Constantinescu a mai cântat cu ”Modern Group”, iar apoi a fost remarcat de realizatorul TV Titus Munteanu, care mai târziu l-a lansat într-un trio, alături de Olimpia Panciu și Marius Țeicu. În anul 1999 a lansat single-ul „Iubiți și câinii vagabonzi”, care s-a bucurat de o mare popularitate.
În calitate de compozitor, a colaborat ani de-a rândul cu interpreta de muzică ușoară Anastasia Lazariuc, una dintre cele mai cunoscute melodii fiind "Maria". De-a lungul carierei sale, a avut numeroase turnee în Europa, dar și în SUA. De asemenea, a evoluat în repetate rânduri și la Chișinău.
În 2002, la Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România i-a apărut un caiet de cântece selectate din șlagărele lansate în trei decenii. Tot în anul 2002, Mihai Constantinescu a primit Diploma de Onoare la Gala Muzicii Ușoare “O zi printre stele” din partea Ministerului Culturii.
Printre piesele sale devenite șlagăre se numără "Sus în deal" (1987), "O lume minunată" (1999) ș.a.
Etnografa Varvara Buzilă, laureată a Premiului Europa Nostra: „E o bucurie să fac parte din cei care promovează patrimoniul național”
Expoziția „Dincolo de pădure”, semnată de Ioan Sbârciu, vernisată la Muzeul Național de Artă al Moldovei
Biblioteca Națională organizează Simpozionul „Valori bibliofile” dedicat lui Mihai Eminescu
Teatrul Național „Mihai Eminescu” își continuă în turneul european. Spectacolul „Grădina de sticlă” ajunge la Parma, Torino și Berlinparl
GALERIE FOTO // Valeriu Jereghi a lansat volumul „Nuvele cinematografice” la Biblioteca Națională
Volumul „Nuvele cinematografice” de Valeriu Jereghi, lansat la Biblioteca Națională
Tineri artiști din opt țări, premiați la Gala Laureaților Concursului Internațional „Maria Cebotari”
Festivalul folcloric „Nistrule cu apă rece” a reunit la Socola, Șoldănești, zeci de colective artistice și meșteri populari din toată țara
GALERIE FOTO // Tradiții și obiceiuri de Duminica Mare
ANSA avertizează: Dezinformarea privind pesta porcină africană pune în pericol sănătatea animalelor și siguranța publică
Ucraina și Rusia au efectuat un nou schimb de prizonieri
Ministerul Educației solicită anularea Campionatului European de Kickboxing
BASILICA.RO // MOLDPRES - un reper de informare corectă și echilibrată
Gala Societății Civile 2025: premii de excelență pentru organizațiile societății civile din Moldova
Meteorologii extind avertizarea de vânt puternic. Centrul și sudul țării, sub cod galben, sâmbătă
Președinta Maia Sandu efectuează o vizită de lucru în landurile germane Bavaria, Baden-Württemberg și Hessa
România // Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Ilie Bolojan la funcția de prim-ministru
Zmeura și caisele au apărut pe piață, iar căpșunele s-au scumpit considerabil față de săptămâna trecută
Republica Moldova preia bune practici din România pentru dezvoltarea destinațiilor turistice
Costuri pentru încălzire mai mici cu circa 25 la sută pentru un liceu din Șoldănești, care a fost reabilitat energetic
VIDEO // Încă un centru de apel, care convingea oamenii să investească în criptovalută, a fost destructurat
ARMENPRESS // MOLDPRES - o sursă de încredere și un pilon al comunicării publice
Facturi mai mici la energie pentru zeci de mii de familii care și-au procurat electrocasnice noi prin Programul „EcoVoucher”
BERD sprijină Moldova cu o nouă tranșă de 40 de milioane euro pentru infrastructură rutieră
AGERPRES // MOLDPRES - o punte valoroasă de comunicare și cooperare între România și Republica Moldova