ro

 

Cultură
12 Octombrie, 2026 / 03:08
/ 07 Martie, 2025

„Feminitate”, expoziție de tablouri ale pictorițelor Galina Vieru și Natalia Yampolskaia, vernisată la Madrid

Expoziția „Feminitate”, un proiect artistic semnat de pictorițele Galina Vieru și Natalia Yampolskaia, este găzduită de Institutul Cultural Român de la Madrid. Concepută ca un spațiu de reflecție asupra rolului femeii în societate și artă, această expoziție invită privitorii să redescopere feminitatea în toată complexitatea sa, ca simbol al forței, fragilității, frumuseții și înțelepciunii, relatează MOLDPRES.

Lucrările celor două artiste oferă perspective distincte asupra esenței feminine, punând în lumină unicitatea creativității feminine.

Artista plastică Galina Vieru a spus că a fost primită la Madrid cu cumultă căldură și deschidere. 

„Această expoziție este dedicată sărbătoririi femeii în luna martie. La vernisaj, am fost întâmpinate de oameni calzi, iar atmosfera a fost plină de lumină și deschidere. Am avut parte de un public format atât din spanioli, cât și din vorbitori de limba română. De asemenea, au fost persoane care, aflate în vizită la Madrid, au văzut anunțul expoziției în care particip și au venit să mă viziteze, ceea ce mă bucură foarte mult. Printre invitați s-a numărat și Ambasadorul Republicii Moldova, domnul Revenco, care a ținut un discurs. Directoarea Institutului Cultural Român de la Madrid mi-a făcut mare plăcere să fie alături, împreună cu reprezentanți ai Ambasadei României la Madrid. Au fost prezente diverse persoane interesate de artă și de Republica Moldova”, a declarat pictorița pentru MOLDPRES.

În viziunea Nataliei Yampolskaia, femeia este un simbol al păcii și continuității. tablourile pictoriței reflectă iubirea, pacea și veșnicia.

„Femeia aduce pace și continuitate, iar picturile mele vorbesc despre iubire, pace și veșnicie”, spune artista, Natalia Yampolskaia.

Expoziția „Feminitate” aduce un omagiu forței creative feminine și promite să ofere vizitatorilor o experiență vizuală captivantă, un dialog cromatic despre identitate, emoție și expresivitate artistică.

Expoziția poate fi vizitată până pe 28 martie 2025, la Galeria Institutului Cultural Român de la Madrid.


 
Ultimele Știri
/ 01 Octombrie, 2026

FOTO // „Drumul Conacelor” - un nou traseu turistic de 24 de kilometri, lansat în raionul Orhei

/ 29 Septembrie, 2026

Teatrul Național „Mihai Eminescu” va efectua un turneu în Grecia

/ 29 Septembrie, 2026

PREMIERĂ // Experiențele supraviețuitoarelor violenței, aduse pe scena Teatrului „Luceafărul”

/ 29 Septembrie, 2026

VIDEO // Voucherul cultural pentru tineri va ajunge la 2.000 de lei și va putea fi folosit pentru sport

/ 28 Septembrie, 2026

Republica Moldova și Israel discută noi proiecte de cooperare culturală

/ 28 Septembrie, 2026

FOTO // Vestigii ale culturii Cucuteni–Trypillia, expuse la Muzeul Național de Istorie

/ 28 Septembrie, 2026

Ambasadorul României la Chișinău a discutat cu Lilia Neagu și Asea Andruh-Scorpan despre spectacolul „Noaptea scrisă cu roșu”. „Povestea lor este o lecție despre curaj, libertate și identitate”

/ 28 Septembrie, 2026

Teatrul „Alexie Mateevici” pornește într-un turneu în Italia cu spectacolul „Jubileul”

/ 28 Septembrie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Păcală, Tândală și Făt-Frumos prind chip în măștile lui Grigore Stamati

/ 24 Septembrie, 2026

FOTO // Rolul lecturii în societatea contemporană, discutat la Biblioteca Națională

/ 24 Septembrie, 2026

FOTO // Elevii Școlii de Arte din Varnița au descoperit limbile europene prin muzică

/ 24 Septembrie, 2026

FOTO // „CLARA – Artă pentru prevenție”, o expoziție despre sănătate, corp și importanța prevenției

/ 24 Septembrie, 2026

FOTO // La Cahul a avut loc prima ediție a Festivalului „Bat inimi de Fanfară”

/ 24 Septembrie, 2026

FOTO // Lumina și culorile Moldovei, în prima expoziție a artistei ucrainene Hanna Kozeletska