ro

 

Cultură
13 Noiembrie, 2026 / 19:16
/ 01 Iulie, 2021

La Teatrul Național ”Mihai Eminescu” a fost montat un spectacol de Matei Vișniec

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 1 iul. /MOLDPRES/. Un spectacol intitulat „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal” de Matei Vișniec, în regia lui Cristian Hadji Culea (Iași, România), a fost montat la Teatrul Național ”Mihai Eminescu”, informează MOLDPRES.

În cadrul unei conferințe de presă, directorul TNME, Petru Hadârcă a menționat că premiera acestui spectacol face parte din suita de manifestări, consacrate Centenarului Teatrului Național ”Mihai Eminescu”, care va fi marcat în septembrie-octombrie.

Potrivit sursei citate, textul piesei a fost refăcut și adaptat special pentru Teatrul Național ”Mihai Eminescu”. Spectacolul cu piesa „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”, în viziunea originală și combativă a regizorului român Cristian Hadji Culea, aduce în actualitate faptul că procesul comunismului a rămas o gaură neagră în istoria reflecției umane. ”Națiunile civilizate ale Europei n-au făcut nici măcar efortul de a se inspira din procesul nazismului pentru a înțelege mai bine cum e posibil ca o ideologie, care a dus la moartea a o sută de milioane de oameni, - e vorba, firește,  de ideologia comunistă, - să rămână încă în unele țări (chiar cu o aură de prestigiu) pe lista doctrinelor nejudecate și necondamnate. Iată de ce strigătul meu esențial în această piesă este „Stalin nu e mort!” Pentru că, în orice moment, noii profeți, noii „mari” iluminați pot să reînceapă oriunde experimentul terifiant al celei „mai bune lumi posibile” pe spatele a milioane de oameni”, a constatat Matei Vișniec.

În context, criticul de teatru și film Larisa Turea, secretar literar al instituției, a afirmat că spectacolul pune mari probleme ce țin de manipulare și înregimentarea oamenilor de creație, fetișismul și libertatea în cămașă de forță. ”Este o versiune originală adaptată pentru noi și este un spectacol de export. Mă bucur că lansăm seria de acțiuni consacrate centenarului teatrului cu premiera acestui spectacol”, a menționat Larisa Turea.

La rândul său, regizorul Cristian Hadji Culea a subliniat că spectacolul este actual într-un moment în care se pun din nou în discuție principiile liberalismului și ale libertății în general.

Scenografia spectacolului este realizată de Adrian Suruceanu. Sunet - Alexandru Târșu, lumini - Denis Chitoraga și Oleg Macarov. În spectacol este antrenată aproape întreaga trupă a teatrului.


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Astra Film revine Chișinău: trei zile de povești reale pe marele ecran

/ Acum 6 zile

GALERIE FOTO // Personalitatea lui Emil Loteanu, evocată la 90 de ani

/ Acum 6 zile

FOTO // „Ultimul romantic al filmului nostru”. Moștenirea cinematografică a regizorului Emil Loteanu, evocată de cineaști

/ Acum 7 zile

Igor Grosu la 60 de ani de la fondarea formației „Noroc”: „Este un adevărat simbol al neamului nostru”

/ Acum 7 zile

VIDEO // Raportul de activitate al Guvernului în primele 100 de zile. Dan Suruceanu: „Construim un sector cultural modern, ancorat în valorile și interesele noastre naționale”

/ Acum 7 zile

GALERIE FOTO // Marele Emil Loteanu, în fotocronica MOLDPRES: Imagini rare de pe platourile de filmare la 90 de ani de la naștere

/ Acum 7 zile

Președinta Maia Sandu, la concertul formației „Noroc”: „A ținut vie limba română și demnitatea unei generații care și-a câștigat independența”

/ Acum 7 zile

Nota lui Vasile Tofan pentru Guvernul pe care îl conduce: De ce nu și-a acordat un calificativ mai mare

/ Acum 7 zile

Salonul Național de Arte Contemporane: 85 de artiști plastici prezintă 85 de opere

/ 05 Noiembrie, 2026

FOTO // Cultura Cucuteni, redescoperită la Muzeul din Călărași printr-o dioramă 3D și tehnologii VR

/ 05 Noiembrie, 2026

Zonele de protecție a monumentelor istorice, discutate cu mediul de afaceri și arhitecții. Ministerul Culturii pregătește o nouă lege

/ 05 Noiembrie, 2026

FOTO // Formația „Noroc” – 60 de ani de șlagăre, muzică și istorie

/ 04 Noiembrie, 2026

FOTO // Biblioteca „Lesia Ukrainka”, redeschisă după renovare

/ 04 Noiembrie, 2026

GALERIE FOTO // Moștenirea artistică a lui Emil Loteanu, evocată la Chișinău