ro
Cultură
26 Iunie, 2025 / 01:20
/ Acum 9 ore

Legea cinematografiei va fi modificată. Sergiu Prodan: „Este soluția potrivită, putem asigura o creștere reală și durabilă a industriei cinematografice”

Guvernul Republicii Moldova a aprobat proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii cinematografiei, elaborat de Ministerul Culturii. Principalul element nou este crearea Fondului Național al Cinematografiei, care va permite finanțarea durabilă a proiectelor din industrie, transmite MOLDPRES.

„Sunt convins că, în acest moment, crearea unui fond bugetar este soluția potrivită. Este o opțiune mai sigură decât un fond extrabugetar, în cazul căruia nu există mecanisme clare pentru garantarea colectării resurselor financiare. Prin alocarea unei sume suficiente din bugetul de stat, elaborarea unor reguli transparente pentru beneficiarii finanțării și stabilirea unor mecanisme clare de valorificare a banilor publici, putem asigura o creștere reală și durabilă a industriei cinematografice naționale”, a declarat pentru MOLDPRES, ministrul Culturii Sergiu Prodan.

Potrivit proiectului de lege, Fondul va fi gestionat de Centrul Național al Cinematografiei și va susține producția de filme, coproducțiile internaționale, distribuția, participarea la festivaluri, instruirea specialiștilor, dar și păstrarea arhivei cinematografice. Sursele financiare vor proveni din bugetul de stat, donații și alte surse legale.

„Această lege oferă în sfârșit un cadru clar și modern pentru dezvoltarea cinematografiei moldovenești. Prin Fondul Cinematografiei, vom susține proiectele mature, care să ne plaseze pe harta producțiilor de filme. Este un pas important spre consolidarea culturii noastre și promovarea valorilor naționale prin film”, a declarat ministrul.

Printre prevederile noi se numără susținerea coproducțiilor internaționale, oferind producătorilor locali posibilitatea de a colabora cu parteneri externi pentru realizarea unor filme comune. De asemenea, modificările prevăd introducerea unor taxe obligatorii pentru difuzarea filmelor europene și a celor în limba română în sălile de cinema, în scopul promovării culturii locale și europene.

Contribuția financiară din partea statului va putea ajunge până la 100% din valoarea unui proiect, în funcție de complexitatea acestuia, ceea ce va facilita dezvoltarea unor producții valoroase. Totodată, vor fi alocate fonduri pentru programe educative destinate tinerilor cineaști, contribuind astfel la formarea unei noi generații de profesioniști în domeniu.

În același timp, cinematograful „Odeon” urmează să fie reorganizat și inclus în structura Centrului Național al Cinematografiei, pentru a-i valorifica mai bine potențialul.

Un interviu amplu cu ministrul Culturii, Sergiu Prodan, despre această lege și alte subiecte actuale din domeniul culturii va fi difuzat de MOLDPRES, vineri, 27 iunie.