ro

 

Cultură
27 Octombrie, 2026 / 01:39
/ 31 Decembrie, 2022

Muzeograful Nicolae Răileanu a fost petrecut pe ultimul drum

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 31 dec. /MOLDPRES/. Cunoscutul muzeograf Nicolae Răileanu, fost director al Muzeului Național de Istorie a Moldovei, deținător al ordinului ”Gloria Muncii”, a fost petrecut astăzi pe ultimul drum. Nicolae Răileanu s-a stins din viață la 29 decembrie, la vârsta de 78 de ani, informează MOLDPRES.

 „A plecat la ceruri omul, care a sfințit orice loc și lucru de care se apuca. Este impresionant cât poate reuși un om potrivit la locul potrivit”, spun cei care au avut ocazia să muncească alături de fostul director al Muzeului Național de Istorie a Republicii Moldova, Nicolae Răileanu.

S-a născut pe 16 octombrie 1944 în satul Pohoarna, județul Soroca, astăzi raionul Șoldănești. În 1970 a absolvit Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Culturii, pe parcursul activității, Nicolae Răileanu a contribuit la restaurarea Clopotniței Mănăstirii Noul Neamț din Chițcani (1975); restaurarea bisericii și Casei Muzeu din satul Donici, raionul Orhei (1976); restaurarea cetății Soroca și organizarea unei expoziții permanente pe teritoriul ei (1978-1979); la începutul lucrărilor de restaurare a clădirii Muzeului de Stat de Istorie și Studiere a Ținutului Natal, actualmente Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală (1981-1983); la restaurarea bisericii din satul Butuceni, Orheiul Vechi (1984-1985); la construcția și darea în exploatare a clădirii Muzeului Național de Istorie a Moldovei (1983-1987); a contribuit la organizarea a peste 300 de expoziții permanente și temporare în muzeele din țară și de peste hotare.

”„...De când se află pe lume i-a plăcut ceea ce-i frumos. Arta. Sinceritatea. Bogăţia spirituală. Omenia. Viaţa. Şi, desigur, familia şi florile”, scria Mihail Gheorghe Cibotaru, în articolul: „Omul cu flori în suflet sau un destin în serviciul muzeografiei naționale”.

A fost distins cu medalia ”Meritul Civic” și cu ordinul ”Gloria Muncii”. Nicolae Răileanu a fost înmormântat la Cimitirul ”Sfântul Lazăr” din Chișinău.


 
Ultimele Știri
/ Acum 6 zile

Cronica ARHIVELOR // Dumitru Matcovschi, poetul care a devenit un simbol al renașterii naționale

/ Acum 6 zile

FOTO // Romanul „Costul vieților noastre”, de Liuba Rusnac, lansat la Ambasada Republicii Moldova de la Viena

/ Acum 7 zile

Protejarea patrimoniului cultural mobil, discutată la lansarea celei de-a III-a ediții a programului de microcalificare

/ Acum 7 zile

FOTO // Săptămâna Limbii Italiene în Lume s-a deschis la Chișinău. Ambasadorul Italiei: „Între noi există o legătură bazată pe sensibilitate culturală”

/ Acum 7 zile

FOTO // Spectacolul „Richard al III-lea” de la Chișinău, pe scena Festivalului Dimitria din Salonic

/ Acum 7 zile

Poziția Republicii Moldova în negocierile cu UE privind cultura și patrimoniul, supusă consultărilor publice

/ 16 Octombrie, 2026

Săptămâna Limbii Italiene începe la Chișinău

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii

/ 16 Octombrie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Teatrul „Alexie Mateevici” a prezentat spectacolul „Jubileul” pentru diaspora din Torino și Milano

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Meșterii populari, celebrați la Forumul Patrimoniului Cultural Imaterial

/ 16 Octombrie, 2026

Compozitorul și profesorul universitar Pavel Anton a trecut în neființă

/ 16 Octombrie, 2026

Republica Moldova și România pregătesc un acord de colaborare în domeniul patrimoniului muzeal