Radio Moldova marchează 91 de ani de la fondare
Chişinău, 30 oct. /MOLDPRES/. Radio Moldova sărbătorește astăzi 91 de ani de la fondare, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, directorul Radio Moldova, Veaceslav Gheorghişenco, a afirmat că aceasta este cea mai veche instituție publică din țară. „Am fost alături de ascultători în vremurile cele mai frumoase și în cele mai grele. Radio Moldova are un patrimoniu bogat și promovăm valorile culturii naționale și universale. Ținem foarte mult să fim corecți și echidistanți. Radio Moldova are emisiuni pentru toate gusturile și pentru toate vârstele, care sunt transmise pe trei canale: Radio Moldova, care este un post generalist, dar cu accentul pe actualitate, Radio Moldova Muzical și Radio Moldova Tineret”, a menționat Veaceslav Gheorghișenco.
Potrivit sursei citate, în 91 de ani s-au schimbat multe lucruri. ”Au fost timpuri pe care le știm altfel, dar și atunci am avut profesioniști de primă mărime, oameni care vorbeau o limbă română corectă și frumoasă. Anul trecut, la cea de-a 90-a aniversare, pe parcursul unei săptămâni am desfășurat un proiect foarte interesant la Radiojurnalul Amiezii. Foști crainici - Ion Munteanu, Tamara Berzoi, Mariana Bahnaru, Vera Mereuță, voci de aur ale Radio Moldova, au citit știri împreună cu redactorii-prezentatori din Redacția Actualități de azi. Începând cu 20 aprilie 2021, Studioul numărul unu din cadrul instituției Radio Moldova poartă numele regretatului jurnalist Alexei Revenco, Maestru în Artă, deținător al Ordinului ”Gloria Muncii”, considerat vocea de aur a postului public național. În acest mod, ne-am dorit să aducem un omagiu celui care a fost Alexei Revenco, o voce de aur, un om de o cumsecădenie rară, un om cu caracter și, în același timp, foarte modest. În studioul nr.1 el a lucrat 43 de ani la rând. Cred că cei care vor veni după el și vor intra în acest studio, își vor aminti de cel care a adus glorie instituției noastre”, a subliniat Veaceslav Gheorghișenco.
Pe data de 1 octombrie 1930, s-a luat decizia de creare a unui post de radio care să emită permanent pe teritoriul Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești (R.A.S.S.M.), aflată în componența Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Primul emițător radio de 4 KGZ a fost instalat la Balta, pe malul stâng al Nistrului. Mai târziu, un emițător de 10 KHZ a fost instalat la Tiraspol. Prima emisie radio a avut loc pe data de 30 octombrie 1930. Radioul moldovenesc din acea vreme transmitea, în mare parte, emisiuni cu conotație politică și socială.
În anul 1939 a fost inaugurat postul de radio Basarabia, care a realizat emisiuni proprii în limbile română, rusă și germană. Acesta a fost construit la Chișinău de firma germană Marconi-Telefunken după cele mai avansate tehnologii, dar a funcționat foarte puțin - până la 28 iunie 1940. De la radio Basarabia angajații care s-au retras peste Prut au luat cu ei doar niște lămpi și carul de reportaj. În scurt timp, lămpile au fost aduse de la Kiev și postul de radio și-a reluat activitatea, dar deja cu personal de la postul de radio Tiraspol și angajați din Chișinău. În partea a doua a secolului al XX-lea, Radiodifuziunea Națională a emis pe trei canale: Radio Moldova (numit și programul 1), post generalist, Programul 2 Luceafărul, post cultural cu prima emisie stereo din țară, închis mai târziu din motive financiare, Radio Moldova Internațional, care a difuzat în perioada 1992-2010 emisiuni în limbile română, rusă, engleză, franceză și spaniolă.
Arhiva Radio Moldova (memoria Radio Moldova) este prima, cea mai veche și cea mai bogată arhivă media din R. Moldova. Prima înregistrare datează cu anul 1949, un cântec de glumă în vocea lui Eugeniu Ureche. Pe parcursul anilor, Fonoteca de aur a Radio Moldova s-a îmbogățit cu valori de unicat ale istoriei și culturii noastre. Arhiva sonoră este stocată pe o suprafață de 378,4 metri pătrați și conservă, pe diferite suporturi, circa 128 mii 359 de unități cu durata de 380.074 mii de ore, structurate în două compartimente: arhiva muzicală: 89.981 unități cu durata de 16.472 ore, arhiva „vorbită”: 38.378 unități cu durata de 363.602 ore. Înregistrările sunt compartimentate conform unei structuri tematice. Emisiunile emblematice ale postului se regăsesc de asemenea ordonate în compartimente precum: Istorice, Literare, Muzicale, Teatru, Copii, Tineret, Minorități Naționale etc.
În prezent, Radio Moldova emite pe unde medii AM – trei frecvențe cu acoperire largă pe toată țara, dar și în țările limitrofe, precum și numeroase frecvențe scurte FM, care de asemenea acoperă întreg teritoriul Republicii Moldova. Anterior, Radio Moldova a emis și pe unde ultrascurte.
Cronica ARHIVELOR // Leonida Lari, una dintre vocile mișcării de renaștere națională
FOTO // Memoria victimelor foametei organizate din 1946–1947, evocată la Avdarma
BTA: „Aventura visată” câștigă trofeul Gold Hugo pentru cel mai bun film la Festivalul de la Chicago. Yana Radeva este premiată pentru cea mai bună interpretare într-un rol principal
FOTO // Monumentul istoric Casa Bodescu din Bălți, restaurat cu sprijinul Guvernului
Două spectacole shakespeariene din Republica Moldova, prezentate la Festivalul Național de Teatru din România
FOTO // Ministra Culturii din România, deschisă pentru consolidarea cooperării cu Republica Moldova
VIDEO // Sala cu Orgă își completează colecția cu 24 de instrumente muzicale
FOTO // Moștenirea unei generații de scriitori, evocată la Muzeul Național al Literaturii Române
GALERIE FOTO // Ziua Armatei României, marcată la Chișinău printr-o expoziție dedicată misiunilor militare internaționale din perioada interbelică
FOTO // Ansamblul „Ciuleandra” a reprezentat Republica Moldova la un festival internațional de folclor din Bosnia și Herțegovina
FOTO // Povestea din spatele legendei despre Dracula: cultura irlandeză și filmul din 1931, prezentate la Chișinău
FOTO // Patrimoniul cultural al Șoldăneștiului, valorificat prin artă și dialog între generații
Cronica ARHIVELOR // Dumitru Caraciobanu, actorul care a marcat teatrul și filmul moldovenesc
Animest Chișinău aduce patru zile de filme de animație, ateliere și întâlniri cu artiști
Guvernul anunță recepționarea a 88 de kilometri de drumuri naționale în primele 100 de zile de activitate
Investiții de 13,5 miliarde de lei planificate în următorii cinci ani în sistemul de educație: beneficii pentru elevi și profesori
Șeful Executivului, Vasile Tofan: „Guvernul poate construi instituții mai curate doar dacă mergem până la capăt cu reforma justiției”
ARMENPRESS: Ministrul de externe Mirzoyan nu exclude ca Armenia să depună cererea de aderare la UE în 2027 sau 2028
VIDEO // Raportul de activitate al Guvernului în primele 100 de zile. Premierul Vasile Tofan: „Am pus în mișcare o agendă amplă de reforme și priorități economice, într-o perioadă deloc simplă”
Obiect asemănător unei drone, depistat într-o zonă împădurită din apropierea satului Gordinești, Rezina
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 5 noiembrie 2026
FOTO // Produsele vitivinicole moldovenești, promovate la Expoziția Internațională de Import din China
Prim-ministrul Vasile Tofan, după primele 100 de zile de activitate a Guvernului: „Direcția este clară: o economie mai competitivă, un stat mai eficient și o Moldovă tot mai pregătită pentru integrarea europeană”
Premierul Vasile Tofan, despre vizita lui Vadim Krasnoselski la Moscova: „Am răspuns într-o manieră asimetrică, întrucât acțiunile pot fi calificate drept o sfidare și o provocare menită să ne atragă într-o capcană”
GALERIE FOTO // 100 de zile de guvernare: premierul Vasile Tofan a prezentat bilanțul activității Executivului
Premierul Vasile Tofan despre reforma APL: „Reforma administrației publice locale este necesară, chiar dacă este una nepopulară”
O platformă națională va facilita schimbul de date între autoritățile din domeniul transporturilor
Mesajul premierului Vasile Tofan pentru deputații din opoziție: „Să vâslim cu toții în aceeași direcție. Avem nevoie de soluții, nu de artificii”
Republica Moldova negociază accesul produselor de origine animală pe piața din Qatar
Datele despre trafic, infrastructura rutieră, transport și parcări vor fi disponibile pe o platformă digitală comună. Proiectul, votat în prima lectură