Un film de Dumitru Grosei a fost distins cu o mențiune specială la un Festival Internațional din Armenia
Chişinău, 2 sep. /MOLDPRES/. Filmul experimental ”Dante Cafe”, produs de Alternative Cinema și regizat de Dumitru Grosei, a obținut Mențiunea Specială a Juriului, la festivalul Fresco International Festival of Modern Art and Spiritual Films, care s-a desfășurat în perioada 20-29 august, în orașul Erevan, Armenia. La proiecție a participat și regizorul peliculei Dumitru Grosei, care a avut posibilitatea să răspundă la întrebările spectatorilor, informează MOLDPRES.
Participarea regizorului din R. Moldova la acest prestigios festival a fost posibilă cu susținerea financiară a Centrului Național al Cinematografiei.
Festivalul a primit peste 4 000 de aplicații din 120 țări, din care a fost selectat un program competițional alcătuit din 83 filme, ce reprezintă 41 de state. Peliculele au fost selectate după criteriul valorilor spirituale și umane bazate pe principiile dragostei, păcii, umanității, credinței și speranței. Președintele festivalului Shahen Nazarenko, regizorul artistic Anna Karapetyan, membrii juriului Karen Mnatsakanyan și Susanna Ter-Hovhannisyan au acordat cele mai importante 20 premii.
Potrivit lui Dumitru Grosei, la festival au fost proiectate filme de diferite formate, în care sunt denunțate războaie, violență, dezastre ecologice de origine umană și unde pacea, solidaritatea, umanismul și valorile globale sunt susținute și vizează restabilirea valorilor familiale.
În fiecare an, forumul artistic reunește cineaști importanți din întreaga lume, muzicieni, alți artiști, psihologi, studenți din diferite țări. La ediția din anul curent, au participat ca invitați speciali mai multe nume sonore ale culturii mondiale. Marele regizor din Polonia Krzysztof Zanussi, un adevărat clasic în viață al filmului polonez și european, a prezentat câteva din peliculele sale cele mai importante, a susținut un master-class și mai multe întâlniri și discuții cu publicul. Un alt invitat important a fost fotograful japonez Hayato Matsumoto, care a prezentat 2 filme alcătuite din fotografiile sale: unul dedicat singurătății, iar altul - insulelor Japoniei. Tot în cadrul festivalului, Hayato a susținut un master-class în fotografie, precum și mai multe discuții cu publicul spectator. Iar renumitul muzician rus Alexei Arhipovski, virtuoz interpret la balalaică, a susținut un concert extraordinar în deschiderea festivalului, spre încântarea numerosului public.
În acest an, regizorul Dumitru Grosei mai are încă 45 selecții oficiale la Festivaluri Internaționale cu alte 6 filme, în țări precum Africa de Sud, Argentina, Bangladesh, China, Franța, India, Iran, Italia, Japonia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Spania, SUA, Suedia, Turcia și Zambia.
Dumitru Grosei s-a născut în 1969, în satul Marinici, raionul Nisporeni. Între anii 1992-1994 a studiat la Facultatea de Drept a Universității din Iași, iar în 1999 a absolvit Facultatea de Regie Film la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București. În 1995 a fost secund al regizorului francez Bertrand Tavernier, la filmul ”Capitaine Conan”. În prezent Dumitru Grosei locuiește în Chișinău și este președinte și fondator al Asociației Cineaștilor Independenți din Moldova „Alternative Cinema”. Între anii 2016 și 2017 a deținut funcția de director al Arhivei Naționale de Film a Republicii Moldova.
Nicolae Guțu transformă lemnul în bijuterii și obiecte de uz casnic
INTERVIU MOLDPRES // Petru Hadârcă: „Teatrul are menirea să promoveze valorile democratice, europene, valorile unei lumi libere. Teatrul este un pilon în educarea societății”
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, pe scenele Europei: patru festivaluri internaționale și un nou spectacol despre jurnalismul de investigație
Doina și Ion Aldea-Teodorovici, comemorați la 34 de ani de la trecerea în eternitate
Premierul Vasile Tofan propune ca anul 2027 să fie declarat „Anul Ion și Doina Aldea-Teodorovici”
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, aplauze în Grecia. Petru Hadârcă: „Am lăsat o amprentă bună și o sete de a reveni”
FOTO // Casa Națională din Nisporeni, un secol de istorie și tradiție culturală
Gheorghe Mustea va susține concerte în opt localități din țară, cu ocazia împlinirii a 75 de ani
Cronica ARHIVELOR // Leonida Lari, una dintre vocile mișcării de renaștere națională
FOTO // Memoria victimelor foametei organizate din 1946–1947, evocată la Avdarma
BTA: „Aventura visată” câștigă trofeul Gold Hugo pentru cel mai bun film la Festivalul de la Chicago. Yana Radeva este premiată pentru cea mai bună interpretare într-un rol principal
FOTO // Monumentul istoric Casa Bodescu din Bălți, restaurat cu sprijinul Guvernului
Două spectacole shakespeariene din Republica Moldova, prezentate la Festivalul Național de Teatru din România
FOTO // Ministra Culturii din România, deschisă pentru consolidarea cooperării cu Republica Moldova
Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru
Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de susținere pentru Polonia după atacul din Cracovia: „Republica Moldova este alături de voi”
Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Polonia: Cel puțin trei persoane ucise și zece rănite într-un incident armat la Cracovia. Agresorul a fost prins
Republica Moldova pregătește un nou plan pentru asigurarea serviciilor medicale refugiaților
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Serviciul 112 a recepționat peste 180.000 de apeluri în octombrie. Care au fost cele mai frecvente solicitări
Mihai Popșoi: „Republica Moldova poate adera la Uniunea Europeană până în 2030"
Serviciul Vamal anunță măsuri pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera cu România
Circa 5.000 de oameni din nouă localități vor beneficia de un nou post de intervenție în raionul Florești
Republica Moldova urcă pentru prima dată pe podiumul mondial la Sambo pentru Nevăzători
Republica Moldova nu este aproape de a fi atrasă direct în războiul din Ucraina, însă consolidarea propriei apărări este esențială pentru noi, afirmă Mihai Popșoi
UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi „arhitecturi de securitate” în Europa
Personalul medical din spitalele țării, instruit pentru reducerea riscurilor și prevenirea incidentelor
Două obiecte de tip aerostat au traversat neautorizat spațiul aerian național
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadorii Irlandei, Italiei, Regatului Unit, României, SUA și Țărilor de Jos acreditați pe lângă OSCE