ro

 

Cultură
24 Ianuarie, 2026 / 05:07
/ 29 Noiembrie, 2025

VIDEO // Ministerul Culturii va moderniza Palatul Național „Nicolae Sulac” și condițiile de muncă ale angajaților

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a efectuat o vizită de lucru la Palatul Național „Nicolae Sulac”, unde a discutat cu administrația instituției despre starea actuală a infrastructurii, necesitățile de modernizare și condițiile de activitate ale colectivelor artistice. În cadrul întrevederii au fost puse în prim-plan trei aspecte considerate prioritare: sistemele de ventilare, lucrările de hidroizolare și salarizarea celor peste 440 de angajați ai instituției, transmite MOLDPRES.

Potrivit ministrului, îmbunătățirea condițiilor tehnice ale Palatului Național reprezintă o etapă necesară pentru a asigura activități culturale la standarde înalte, atât pentru artiști, cât și pentru public. Cristian Jardan a subliniat importanța investițiilor în infrastructură și în resursa umană, precizând că ministerul va continua să susțină dezvoltarea instituției pe termen lung.

Totodată, oficialul a mulțumit colectivelor artistice și personalului tehnic pentru profesionalism, dedicare și contribuția constantă la viața culturală a Republicii Moldova.

„Ministerul Culturii va lucra în continuare pentru asigurarea unor condiții optime de muncă și pentru sprijinirea constantă a instituțiilor culturale, astfel încât artiștii și specialiștii din domeniu să poată crea în medii moderne, sigure și adaptate cerințelor actuale”, a estimat Cristian Jardan.

Pe 26 decembrie instituția „Moldova-Concert” va marca 30 de ani de activitate printr-un spectacol aniversar, eveniment ce va celebra evoluția și rolul artistic al Palatului Național în cultura națională.

Palatul Național „Nicolae Sulac” este unul dintre cele mai reprezentative spații culturale ale Republicii Moldova. Ridicat în anii ’70, în centrul Chișinăului, edificiul a fost gândit ca un loc dedicat marilor spectacole și evenimente artistice. În zeci de ani de activitate, clădirea a devenit un simbol al vieții culturale, un punct în care tradiția și modernitatea se întâlnesc, iar scena sa a adunat generații întregi de artiști, orchestre, balerini, soliști și creatori.

Spațiul impresionează prin dimensiune și atmosferă — o sală principală cu mii de locuri, luminată cald, cu acustică puternică, în care fiecare concert se simte ca un eveniment cu încărcătură specială. Holurile largi, foaierele elegante și scena mare, pregătită să primească atât orchestre simfonice, cât și spectacole populare, transformă clădirea într-o adevărată casă a artelor.


 
Ultimele Știri
/ 15 Ianuarie, 2026

Gala Premiilor în Cultură 2025 // Președinta Maia Sandu: „Cultura a fost întotdeauna liantul care menține societatea unită”

/ 15 Ianuarie, 2026

Mitropolitul Basarabiei, mesaj de Ziua Națională a Culturii: „În vremuri de restriște, Biserica a rămas vatră de cultură, limbă și memorie”

/ 15 Ianuarie, 2026

BTA: Poet, jurnalist și traducător bulgar basarabean, Niko Stoyanov a decedat

/ 15 Ianuarie, 2026

Ministerul Culturii lansează concursul de finanțare a proiectelor culturale pentru anul 2026

/ 15 Ianuarie, 2026

Biblioteca Națională a lansat „Calendarul Național 2026”

/ 15 Ianuarie, 2026

Voucherul Cultural se extinde. Ministrul Cristian Jardan anunță acces pentru mai mulți tineri

/ 15 Ianuarie, 2026

VIDEO // Ministrul Cristian Jardan: „Ziua Națională a Culturii unește cele două maluri ale Prutului în celebrarea valorilor”

/ 15 Ianuarie, 2026

Ziua Națională a Culturii // Premierul Alexandru Munteanu: „Să avem grijă ca valorile culturale care ne unesc să fie transmise copiilor noștri”

/ 15 Ianuarie, 2026

Igor Grosu, mesaj de Ziua Națională a Culturii: „Celebrăm oamenii de cultură - cei care au un rol esențial în crearea valorilor, păstrarea patrimoniului și în consolidarea coeziunii sociale”

/ 15 Ianuarie, 2026

Expoziție jubiliară la Muzeul Național al Literaturii Române, la 60 de ani de la fondare

/ 15 Ianuarie, 2026

Ziua Națională a Culturii, sărbătorită în Republica Moldova. Programul evenimentelor

/ 14 Ianuarie, 2026

GALERIE FOTO // Vernisarea expoziției „Pagini de istorie: Muzeul Național al Literaturii Române”

/ 14 Ianuarie, 2026

VIDEO // Premieră: „Richard al III-lea”, pe scena Teatrului Național. O adaptare actuală a clasicului Shakespeare

/ 13 Ianuarie, 2026

Premiile 2025 în domeniul Culturii vor fi decernate pe 15 ianuarie