1992 - Războiul care nu se uită // „Datoria mai presus de frică”. Mărturiile generalului Victor Gusleacov

„Cel mai greu a fost când i-am găsit pe ai noștri bătuți și împușcați. Unii nu mai erau în viață. Asta nu voi putea uita niciodată”, își amintește Victor Gusleacov, la cei 76 de ani ai săi, general-maior de poliție în rezervă.

În anii 1991-1992, Gusleacov a fost șef al Comisariatului de Poliție Bender. Ulterior, a exercitt funcția de viceministru al Afacerilor Interne. Pentru faptele de vitejie în timpul Războiului de la Nistru  a fost decorat cu Ordinul Republicii. 

Veteranul își amintește de anii care au precedat izbucnirii războiului. Creșteau tensiunile, totul fierbea prin localități, o atmosferă apăsătoare domina pe străzile din Dubăsari. Încă din 1990–1991 erau semne ale unei confruntări iminente.


„Se formau mai multe structuri, care făceau presiuni asupra poliției. Ne propuneau să trecem de partea lor, ne promiteau apartamente, salarii mai mari. Dar noi am spus clar: suntem organ al Republicii Moldova. În decembrie 1991, situația a degenerat. Într-o zi ne-am trezit înconjurați de gardiști. Ne-au cerut să predăm ștampilele, documentele, să trecem în subordinea lor. Aveam opt automate și câteva pistoale. Ei erau înarmați cu mitraliere. Dar nu am cedat”, a spus Victor Gusleacov.




Victor Gusleacov își amintește că, pe 2 martie, în jurul orei patru dimineața, a primit informația că sediul poliției din Dubăsari a fost atacat, iar polițiștii au fost arestați. Fără a aștepta indicații suplimentare, a dat alarma, conștient că situația putea degenera rapid. 

Evenimentele s-au succedat cu repeziciune, iar confruntările au provocat victime de ambele părți. Potrivit generalului, șase polițiști din Bender și 11 voluntari din Varnița au murit în timpul confruntărilor.


„Erau băieți tineri. Asta nu se uită. Oamenii din sate cereau ajutor, spuneau că sunt atacați. Am trimis un grup de intervenție. Au fost răniți, inclusiv copii. O fetiță de șase ani a murit pe brațele mamei sale. Cum să uiți așa ceva?”, a declarat veteranul, evocând dramatismul acelor zile.


Pentru cei implicați în conflict, războiul de pe Nistru a reprezentat mai mult decât o confruntare militară, ci o luptă pentru demnitate și apărarea cetățenilor Republica Moldova.


„Noi nu ne-am ocupat de politică. Noi am apărat oamenii și legea. Am fost provocați și amenințați, dar am răspuns doar atunci când a fost necesar pentru a proteja populația. Să spun că nu mi-a fost frică ar fi o minciună. Fiecare simțea teamă, dar mergeam înainte”, a afirmat fostul șef al Comisariatului de Poliție din Bender.




Generalul își amintește cum localitățile devenise câmp de luptă, iar fiecare clădire putea fi o țintă. Totul se desfășura rapid, iar deciziile trebuiau luate într-o fracțiune de secundă.


„Trăgeau din mai multe părți. Ne-am baricadat cu saci de nisip, dar cine știa dacă rezistăm? Când am văzut tancurile și mașinile blindate venind spre noi, am înțeles că nu mai e loc de ezitare. Cunoșteam orașul ca în palmă și asta ne-a ajutat să ne apărăm. Știam fiecare stradă, fiecare ieșire”, a subliniat Victor Gusleacov.


Dar cele mai dureroase amintiri nu sunt despre lupte, ci despre oameni.


„Cel mai greu a fost când i-am găsit pe ai noștri bătuți și împușcați. Unii nu mai erau în viață. Asta nu voi putea uita niciodată. Îi băteau până la sânge. Unii erau împușcați fără milă. Era o brutalitate greu de imaginat. Știam că trebuie să fac tot posibilul să-mi apăr oamenii. Le-am interzis să iasă fără permisiune, era important să coordonăm acțiunile”, a precizat acesta.




 


„Noi nu am avut armată. Abia se forma. Aveam câteva automate și pistoale. Atât. Cu timpul, au reușit să se organizeze și să ne înarmeze. Ne-au adus arme, ascunse într-un camion cu nisip, cu riscuri enorme. Zilele decisive au venit în iunie. Pe 19 iunie, la ora 16:45 a început lupta la Bender. Atunci au căzut mulți. Ajutorul a venit de la oameni simpli – voluntari, familii. Cetățenii ne aduceau mâncare, apă, ne ajutau cum puteau”, remarcă acesta.


La 21 iulie 1992, la Moscova a fost semnat Acordul moldo-rus de încetare a focului la Nistru de către președintele Federației Ruse, Boris Elțîn, și președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, iar ulterior au fost începute negocierile politice pentru reglementarea diferendului transnistrean. Liniștea nu venise imediat.


„Luptele au mai continuat câteva zile. Conflictul trebuia oprit mai devreme. Erau necesare mai multe discuții, în special cu oamenii”, a accentuat combatantul.




Memoria celor căzuți în Războiul de la Nistru rămâne o datorie morală pentru cei care au trăit acele evenimente. La zeci de ani de la confruntările armate, Victor Gusleacov spune că amintirea eroilor căzuți reprezintă un act de responsabilitate față de istorie și generațiile viitoare.


„În fiecare an, pe 2 martie și pe 19 iunie, ne adunăm și ne amintim de cei care nu mai sunt. Datoria noastră este să spunem adevărul istoric și să păstrăm pacea. Este important să fim devotați țării, locului unde ne-am născut. Tinerii trebuie să cunoască tot ce a fost, pentru ca astfel de lucruri să nu se mai repete”, a declarat veteranul.




Pe 2 martie 1992, la mai puțin de un an de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, a izbucnit Războiul de pe Nistru. Sute de oameni, printre care polițiști și voluntari,  s-au ridicat să își apare localitățile amenințate de atacurile forțelor separatiste în regiunea transnistreană, alimentate de Rusia. În Războiul de pe Nistru și-au pierdut viața peste 300 de oameni, iar alți 3 500 au fost răniți. Un monument închinat eroilor a fost înălțat la Complexul Memorial „Eternitate” din Chișinău.