ASP explică situația privind imposibilitatea plății cu cardul la stațiile Lukoil din cauza blocării conturilor
Agenția Servicii Publice (ASP) a venit cu clarificări privind situația creată în care cetățenii nu au putut efectua plăți cu cardul la stațiile de alimentare Lukoil. Potrivit instituției, problema este legată de blocarea conturilor companiei de către două bănci comerciale din Republica Moldova, transmite MOLDPRES.
Conform informațiilor ASP, băncile au constatat neconcordanțe între datele privind beneficiarul efectiv prezentate de clientul Lukoil și informațiile disponibile în Registrul de Stat al Unităților de Drept, administrat de ASP.
„În astfel de situații, legislația prevede ca băncile să blocheze conturile clientului și să informeze, în termen de 5 zile lucrătoare, atât Serviciul Fiscal de Stat, cât și ASP”, indică sursa citată.
După primirea notificării, ASP este obligată să facă o notare oficială în Registrul de Stat al Unităților de Drept privind neconcordanța constatată, iar compania vizată trebuie să se prezinte la agenție pentru actualizarea datelor referitoare la beneficiarul efectiv.
„Astfel, accesul temporar la plata cu cardul la stațiile Lukoil a fost afectat nu din cauza unui incident tehnic, ci ca urmare a procedurilor legale și a obligațiilor băncilor de a respecta legislația privind identificarea beneficiarilor efectivi și prevenirea riscurilor legate de tranzacții financiare”, explică ASP.
ASP subliniază că procedura are scopul de a asigura transparența în relațiile comerciale și securitatea operațiunilor financiare, și recomandă companiei Lukoil să-și actualizeze datele pentru a restabili funcționalitatea normală a conturilor și a plăților electronice.
Instituția asigură publicul că situația este monitorizată și că va transmite detalii suplimentare odată ce datele vor fi actualizate și conturile vor fi deblocate.
Importurile de carburanți sunt în creștere. Dorin Junghietu: „Este adus mai mult combustibil pentru a compensa consumul sporit de pe piață”
Parlamentul ar putea introduce noi facilități pentru mediul de afaceri
Calea Ferată din Moldova scoate la licitație active imobiliare și unități de tracțiune: „Este un proces de valorificare a bunurilor neutilizate”
VIDEO // Program pilot pentru modernizarea ascensoarelor în blocurile locative. Guvernul alocă 40 de milioane de lei pentru prima etapă
VIDEO // Ludmila Catlabuga: „Fermierii vor fi sprijiniți pentru a continua lucrările agricole”
Premierul Alexandru Munteanu, despre situația din sectorul energetic: „Monitorizăm cu atenție. Avem suficiente resurse și posibilități ca să menținem situația sub control”
Lucrări de întreținere pe drumurile naționale. Drumarii continuă plombarea gropilor și instalarea indicatoarelor rutiere
Programul „Casa Verde” // Alte o mie de familii vor beneficia de granturi de până la 200 de mii de lei pentru lucrări de eficiență energetică a locuințelor
Venituri totale de circa 12 milioane de lei, declarate de freelanceri în luna februarie
Proceduri de achiziții publice de circa 46 de miliarde de lei, verificate de ANSC în ultimii ani
Leul își continuă aprecierea față de euro și dolar
Stocurile de produse petroliere, monitorizate zilnic de autorități. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Nu se prefigurează o penurie la combustibil”
Guvernul indexează venitul lunar minim garantat
Guvernatoarea BNM, la București: „Protecția infrastructurilor critice devine o prioritate în era tehnologiilor emergente”
UE analizează plafonarea prețului gazelor după creșterea cotațiilor pe bursă
În capitală a fost lansată campania anuală „Marea Curățenie de Primăvară”
MIA Plăți Instant, la doi ani de la lansare // Sistemul este utilizat de fiecare al doilea cetățean care are cont bancar
Apărarea aeriană este prioritate strategică pentru Republica Moldova, anunță ministrul Apărării
Ministrul Apărării la raport în Parlament: „Investițiile în apărare sunt esențiale pentru siguranța Republicii Moldova”
Un angajat al Inspectoratului pentru Protecția Mediului, reținut în flagrant de CNA pentru corupere pasivă
Președintele Parlamentului, despre situația pe piața carburanților: „Avem stocuri mai mari decât până la război”
Celula de Criză a MAE: Mai mulți cetățeni moldoveni, evacuați din Dubai printr-o rută organizată de autoritățile române
Filmul artistic „Și va fi…” inaugurează Cinemateca Bibliotecii Naționale a Moldovei
Parlamentul a numit un nou adjunct al Avocatului Poporului
Reguli noi pentru fertilizanți: Guvernul introduce cerințe stricte de siguranță și calitate pentru produsele puse pe piață
Complicații după intervenții oftalmologice: AMDM retrage un dispozitiv medical de pe piață
O tânără a fost condamnată la nouă ani de închisoare pentru două jafuri comise în Chișinău
Vernisajul expoziției aniversare „Fulgere” – Gheorghe Oprea, la 80 de ani, între tradiție și modernism
Republica Moldova va crea un sistem informațional pentru emiterea certificatelor de performanță energetică a clădirilor
FOTO // Vicepremierul Mihai Popșoi, la Conferința anuală a ambasadorilor UE: „R. Moldova este un partener responsabil și continuă realizarea reformelor asumate”