Fiscul atenționează privind tentative de fraudă prin apeluri telefonice în numele unor instituții publice și financiare
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) atenționează contribuabilii asupra unor tentative de fraudă în care persoane necunoscute contactează telefonic cetățenii și se prezintă drept reprezentanți ai unor instituții publice sau financiare, invocând livrarea unor trimiteri sau existența unor solicitări de credit, transmite MOLDPRES.
În cadrul acestor apeluri, victimele sunt informate despre o presupusă expediere (pretins din partea Serviciului Fiscal de Stat) care urmează a fi livrată prin curier, fiind solicitată confirmarea livrării în aceeași zi. Sub acest pretext, persoanelor li se transmite un cod de verificare prin SMS (expediat aparent din partea unei instituții financiare), iar acestea sunt îndemnate să comunice codul telefonic.
Ulterior, victimele pot fi contactate de pe mai multe numere de telefon, inclusiv din afara țării, precum și de persoane care se prezintă drept reprezentanți ai unor instituții bancare. Aceștia invocă existența unei cereri de creditare pretins depuse și aprobate pe numele victimei, încercând să obțină informații suplimentare sau să inducă în eroare.
SFS a precizat că aceste mesaje nu provin din partea instituției, iar identitatea autorității este utilizată în mod abuziv de către persoane rău intenționate. Autoritatea fiscală nu solicită niciodată, prin apeluri telefonice sau mesaje, comunicarea codurilor de verificare recepționate prin SMS, nu intermediază livrarea documentelor prin astfel de proceduri și nu expediază colete către contribuabili.
În context, SFS atenționează cetățenii să ignore astfel de mesaje și să informeze imediat organele de drept, precum și Serviciul Fiscal de Stat, sau alte instituții abilitate. De asemenea, utilizatorii sunt îndemnați să verifice informațiile din surse oficiale.
Peste 166 de milioane de lei au fost autorizate de AIPA pentru subvenționarea fermierilor în luna martie
FOTO // Peste două mii de hectare din localitățile Tudora și Crocmaz vor avea acces la irigare prin proiectul AGGRI
Ministrul Energiei anunță costurile estimative pentru reparația Liniei Isaccea - Vulcănești
Stocurile de carburanți ar putea crește în perioada următoare. Directorul CNMC: „Avem un grafic clar al importurilor”
Autoritățile anunță reformarea Programului „Prima Casă”: Cum vrea statul să ieftinească apartamentele
Peste 3500 de tone de benzină și motorină, importate marți în Republica Moldova
Ministerul Finanțelor anunță stoparea acceptării spre finanțare a cererilor pentru acordarea compensațiilor prin Programul „Prima Casă”
FOTO, VIDEO // BNM lansează moneda comemorativă „Ion Pelivan – 150 de ani de la naștere”
Euro și dolarul se apreciază în prima zi din aprilie
ANRE va avea un nou director: Daniel Mititelu câștigă concursul public
AIPA recepționează cereri de finanțare pentru investiții în zootehnie și culturi de nișă prin programul Băncii Mondiale
Aproape 575 tone de benzină și 1276 tone de motorină au fost importate pe 30 martie în Moldova
Peste 1800 de fermieri moldoveni au primit sprijin din partea Japoniei și FAO pentru combaterea secetei prin cultura de sorg
ANRE a ieftinit energia electrică pentru consumatorii Premier Energy și FEE Nord. Noile tarife, în vigoare din aprilie
Parlamentul extinde beneficiile pentru veteranii muncii
Fiscul atenționează privind tentative de fraudă prin apeluri telefonice în numele unor instituții publice și financiare
Doi tineri au fost condamnați la 9 ani de închisoare după ce au agresat un cuplu de vârstnici din Durlești
Patru funcționari din nordul țării au fost reținuți de CNA și procurori într-un dosar de corupție
Parlamentul schimbă regulile: mai multe semnături vor fi necesare pentru crearea asociațiilor de locatari
Vicepremierul Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu europarlamentarul Sven Mikser. Continuarea reformelor și valorificarea sprijinului UE, pe agendă
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la Dîngeni, raionul Ocnița, unde 260 de gospodării beneficiază de acces la apă, cu sprijinul Guvernului
Ministerul Mediului recomandă evitarea consumului de pește din Nistru din cauza riscului de contaminare
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la Dîngeni, Ocnița: „Continuăm să investim în proiecte care contează pentru oameni”
Costul unei consultații la medicul de familie a ajuns la 360 de lei în 2025
Parlamentul a modificat procedura de numire și demitere a membrilor organelor de conducere ale BNM
Regulile fitosanitare au fost actualizate, pentru a preveni introducerea organismelor dăunătoare în Republica Moldova
Transportul maritim, reglementat: Moldova aderă la Convenția privind limitarea răspunderii pentru creanțele maritime
Statele din Golful Persic vor să construiască noi conducte petroliere care să ocolească Strâmtoarea Ormuz
VIDEO // Dosarul de contrabandă cu droguri din Kazahstan va ajunge pe masa magistraților
Noi măsuri de securitate: SPPS se conectează la rețeaua europeană