VIDEO // Banca Germană de Dezvoltare constată progresul investiţiei în una dintre cele mai importante magistrale de apă din Moldova, aflată în stadiu de finalizare
Lucrările la una dintre cele mai importante investiții în infrastructura de apă din centrul Republicii Moldova avansează. Peste 47 de kilometri din cei aproximativ 50 de kilometri ai magistralei Chișinău–Strășeni–Călărași au fost deja construiți, iar progresul proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală” a fost verificat în această săptămână, în cadrul unei vizite în teren a reprezentanților KfW – Banca Germană de Dezvoltare, transmite MOLDPRES.
Delegația, condusă de Lorenz Gessner, directorul Biroului KfW pentru Ucraina și Republica Moldova, și Sergiu Guțu, șeful Biroului KfW Chișinău, a vizitat două obiective importante din cadrul proiectului – șantierul magistralei din municipiul Strășeni și Stația Principală de Pompare Tuzara.
„La Strășeni, reprezentanții KfW au urmărit lucrările de instalare a conductei magistrale din fontă ductilă și au discutat cu echipa de implementare despre etapele parcurse și lucrările care urmează. La Stația Principală de Pompare Tuzara, lucrările sunt în etapa de finalizare. Stația, alături de rezervoare și alte obiective tehnologice, va asigura funcționarea sistemului regional de alimentare cu apă. Magistrala Chișinău–Strășeni–Călărași va transporta apă potabilă din municipiul Chișinău către localități din raioanele Strășeni și Călărași, contribuind la accesul populației la servicii de alimentare cu apă mai sigure și durabile”, explică Agenția de Dezvoltare Regională Centru.
Potrivit sursei citate, investiția este una dintre cele mai importante pentru modernizarea infrastructurii regionale de apă și urmărește crearea unui sistem mai eficient și mai durabil, care să îmbunătățească serviciile publice și condițiile de trai pentru locuitorii din centrul țării.
Proiectul este finanțat cu sprijinul Guvernului Federal al Germaniei, prin KfW, și este implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Centru.
Republica Moldova caută alternative pentru achiziția gazelor naturale, inclusiv în Ucraina
Premierul Vasile Tofan explică eșecul privatizării hotelului „Zarea” și anunță schimbări pentru viitoarele licitații
Aeroportul Chișinău va avea o nouă conexiune aeriană cu Serbia
Euro și dolarul se apreciază ușor
Ion Dodon despre viitorul companiilor de stat și posibilitatea listării lor la bursă: „Privatizarea întreprinderilor de stat va fi examinată de la caz la caz”
Şeful APP, Ion Dodon, anunță schimbări la privatizarea proprietăților statului după eșecul licitației hotelului „Zarea”
Problemele producătorilor și procesatorilor de lapte, discutate la Ministerul Agriculturii
Porturile de la Giurgiulești și Galați au procesat peste 2,7 milioane de tone de mărfuri în nouă luni
Fermierii din Moldova vor beneficia de servicii extinse de consiliere și de noi oportunități de finanțare
Serviciul Fiscal de Stat extinde accesul online la serviciile pentru contribuabili
Reabilitarea drumului M5 va fi examinată prin prisma impactului asupra mediului
Primăriile pot obține până la 20 de mii de dolari pentru finanțarea inovatoare a proiectelor locale
Expoziția „Fabricat în Moldova” va fi organizată în perioada 27-31 ianuarie 2027. Companiile pot depune dosarele de participare
CFM a reluat importul de fier vechi pe calea ferată, după mai mulți ani de întrerupere
Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident la Hîncești. Șoferul era în stare de ebrietate și fără permis
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Președintele Ungariei, András Baka, și cu Prim-ministrul Péter Magyar
Republica Moldova trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică
Șoferul care ar fi accidentat mortal un pieton pe bd. Dacia din capitală, reținut pentru 72 de ore
Drona depistată la Telenești avea o încărcătură termobarică de 52,4 kg, nimicită controlat de geniști
FOTO // Moștenirea unei generații de scriitori, evocată la Muzeul Național al Literaturii Române
Biroul pentru Integrare Europeană lansează concursul de ilustrații „Crăciunul mEU acasă”
Președinta Maia Sandu a participat la Budapesta la comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956
VIDEO // ONU marchează 81 de ani de la fondare. Republica Moldova reafirmă angajamentul pentru pace
Violența poate escalada până la femicid. Cum pot fi recunoscute semnalele de alarmă și unde pot cere ajutor victimele
Trafic aglomerat la Leușeni și Sculeni. Călătorii sunt îndemnați să aleagă puncte alternative de trecere a frontierei
GALERIE FOTO // Ziua Armatei României, marcată la Chișinău printr-o expoziție dedicată misiunilor militare internaționale din perioada interbelică
FOTO // Maia Sandu a onorat curajul poporului maghiar, la 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956: „Idealul de libertate al ungurilor ne este aproape”
Ucraina condamnă încălcarea spațiului aerian al R. Moldova. Ministrul de Externe, Andrii Sybiha: „Acțiunile agresive ale Moscovei amenință securitatea dincolo de granițele Ucrainei”
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
Ploi slabe și ceață în zilele de odihnă. Maximele termice vor urca treptat până la 19°C