Banca Națională a aprobat designul pentru moneda „Medicul meu - eroul meu”
Chişinău, 9 nov. /MOLDPRES/. Banca Națională a Moldovei (BNM) a aprobat conceptul de design al monedei comemorative dedicate medicilor, „Medicul meu - eroul meu”, care a fost selectat din lucrările propuse de către cetățeni. Proiectele de design au fost evaluate de o comisie formată din experți de la BNM, Comisia Națională de Heraldică, Uniunea Artiștilor Plastici, Muzeul Național de Istorie a Moldovei ş.a., transmite MOLDPRES.
„Totodată, au fost colectate opinii, în cadrul unor focus-grupuri, de la specialiști din domeniu: Agenția Națională de Sănătate Publică; Institutul de Medicină Urgentă; Spitalul Clinic Republican; Spitalul Municipal ”Sfânta Treime”; Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale; Compania Națională de Asigurări în Medicină; Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale; Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu” etc. Astfel, la comisia de selecție au ajuns 25 de concepte care au corespuns criteriilor, fiind alese opt lucrări, prezentate spre consultare și specialiștilor din domeniul sănătății”, indică BNM.
În final, s-a optat pentru lucrarea semnată de sculptorul Veaceslav Jiglițchi, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova. Proiectul de design reprezintă imaginea a doi medici pe fundalul hărții Republicii Moldova, redând neprețuita dedicație a lucrătorilor medicali din țara noastră.
Conceptele de design au venit din partea cetățenilor după ce, în vara anului curent, Comitetul executiv al BNM a decis să dedice o monedă lucrătorilor din domeniul sănătății și a invitat publicul să participe la elaborarea design-ului. Criteriile de bază pentru selectarea conceptelor au fost originalitatea, creativitatea și coerența elementelor de design, astfel încât să fie posibilă executarea acestora pe suprafața monedei. Fiecare participant a putut prezenta un singur concept, fiind obligat să respecte drepturile de autor și cele conexe.
Moneda „Medicul meu – eroul meu” va fi bătută în argint.
Foto: BNM
BNM: rata medie anuală a inflației a avut un trend ascendent în trimestrul III, sub influența factorilor externi
Automatizarea sistemelor antigrindină ar putea reduce numărul angajaților la circa 70 de persoane, afirmă ministrul Agriculturii, Eugeniu Osmochescu
Energia electrică de pe piața europeană și din România ajunge la Centrul Electroenergetic Chișinău prin Linia electrică Vulcănești – Chișinău deja de peste 48 de ore
Prețul motorinei scade sub pragul de 35 de lei
FOTO // Vinurile moldovenești, promovate la expoziția internațională ProWine Shanghai din China
Salariile angajaților din sistemul bugetar vor fi majorate din 1 ianuarie 2027. Victoria Belous: „Este cea mai mare creștere din ultimii ani”
VIDEO // Primăriile amalgamate voluntar vor putea accesa 3,4 miliarde de lei pentru proiecte de infrastructură în perioada 2027–2028
Euro și dolarul, în creștere față de leul moldovenesc
Camera de Comerţ şi Industrie împreună cu Ministerul Agriculturii pregătesc un program de susținere a producătorilor autohtoni
FOTO // Primul bloc locativ renovat energetic, inaugurat la Chișinău. Pierderile de căldură au fost reduse cu 64%
Piața gazelor naturale în ianuarie–septembrie 2026, prezentată într-un raport ANRE
Fiscul avertizează asupra unor mesaje false expediate în numele instituției
Freelancerii au înregistrat venituri de peste 56 de milioane de lei în luna octombrie
BNM și Banca Națională a Belgiei discută cooperarea și integrarea financiară europeană a Republicii Moldova
Trafic rutier suspendat în weekend pe strada Ismail din capitală: cum va circula transportul public
Ministrul Eugeniu Osmochescu, în dialog cu agricultorii: „Subvențiile trebuie să ajungă mai ușor la fermieri și să răspundă nevoilor din teren”
Elevii se vor putea înscrie individual la selecția pentru loturile naționale participante la competițiile internaționale de matematică și informatică
SFS atenționează că informațiile despre pierderea datelor referitoare la impozitele achitate sunt false
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
Republica Moldova va susține candidatura României pentru funcția de Secretar General al Organizației Internaționale a Francofoniei
FOTO // Calea Ferată din Moldova testează o nouă rută feroviară între Strășeni, Chișinău și Sângera
VIDEO // Rețea de trafic de droguri, destructurată în sudul țării. Doi bărbați din Comrat, reținuți de organele de forță
Centrele ASP din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești vor elibera acte de identitate în ziua alegerilor din UTA Găgăuzia
Produsele pescărești și de acvacultură vor putea fi urmărite de la captură până la consumatorul final
Iranul amenință cu atacuri asupra bazelor militare americane din Europa, dacă acestea vor fi folosite împotriva Teheranului
Prim-ministrul Vasile Tofan a vizitat o fabrică de materiale din fibră de sticlă din Strășeni, care produce inclusiv pentru Airbus
FOTO // O companie din Moldova a intrat pe piața românească cu vișine conservate în suc propriu
Bundestagul aprobă o reformă a serviciilor secrete: agenții vor putea desfășura operațiuni de sabotaj în străinătate
Schimb de experiență cu Irlanda pentru modernizarea serviciilor de ocupare. Ministra Natalia Plugaru: „Vom dezvolta acest parteneriat pentru a aduce beneficii cetățenilor”
O nouă piață pentru contractarea energiei electrice pe termen mediu și lung a devenit funcțională în Republica Moldova