Cooperarea moldo-chineză, discutată de ministrul Finanțelor cu ambasadoarea Dong Zhihua
Cooperarea moldo-chineză și posibilitățile de extindere a acesteia au fost discutate în cadrul unei întrevederi dintre ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, și Ambasadoarea Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Dong Zhihua, informează MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Finanțelor, discuțiile au vizat domenii de interes comun, cu accent pe continuarea bunei cooperări și dezvoltarea profesională a funcționarilor publici prin programe de schimb de experiență și instruiri.
„Părțile au convenit asupra deschiderii pentru identificarea unor noi oportunități de parteneriat, în vederea continuării cooperării bilaterale”, a anunțat sursa citată.
Ministrul Gavriliță a mulțumit părții chineze pentru sprijinul acordat în diverse domenii și a reiterat angajamentul Ministerului Finanțelor de a continua consolidarea cooperării cu partenerii internaționali.
Relațiile diplomatice dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză au fost stabilite în 1992, iar în prezent peste 80 de companii cu capital chinez activează pe piața locală, cu investiții în agricultură, procesarea produselor agricole, infrastructură și energie.
Ministrul Energiei: „Crizele recente ne determină să accelerăm reformele și să investim mai mult în infrastructura energetică”
Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, la București: „Republica Moldova devine un motor de creștere economică în Europa de Sud-Est”
FOTO // Administrația Drumurilor a mobilizat utilajele pentru reparația sectoarelor degradate în sudul și centrul țării
FOTO // Experiența Letoniei în transportul cu emisii zero și digitalizarea serviciilor va fi aplicată în Moldova
Încasările Fiscului la buget, în creștere cu 12,7 la sută în trei luni din anul curent
Ministrul Dorin Junghietu: „Resursele financiare disponibile trebuie direcționate prioritar către modernizarea și extinderea rețelelor electrice”
Guvernul a prelungit cu trei ani termenul de privatizare a locuințelor de stat din Republica Moldova
Peste 166 de milioane de lei au fost autorizate de AIPA pentru subvenționarea fermierilor în luna martie
FOTO // Peste două mii de hectare din localitățile Tudora și Crocmaz vor avea acces la irigare prin proiectul AGGRI
Ministrul Energiei anunță costurile estimative pentru reparația Liniei Isaccea - Vulcănești
Stocurile de carburanți ar putea crește în perioada următoare. Directorul CNMC: „Avem un grafic clar al importurilor”
Autoritățile anunță reformarea Programului „Prima Casă”: Cum vrea statul să ieftinească apartamentele
Peste 3500 de tone de benzină și motorină, importate marți în Republica Moldova
Ministerul Finanțelor anunță stoparea acceptării spre finanțare a cererilor pentru acordarea compensațiilor prin Programul „Prima Casă”
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat unitatea de salvatori și pompieri din Ocnița
Noi cerințe de siguranță alimentară pentru transporturile cu produse de consum uman care intră în Moldova
Plantele din Europa de Est utilizate în medicina chineză: carte semnată de savantul Wang Yifeng, lansată la Chișinău
GALERIE FOTO // Circa 160 de companii, reunite la Expozițiile Moldconstruct și Moldenergy : inovație și tehnologii de ultimă generație
Ședința săptămânală a Comisiei Unificate de Control din 2 aprilie 2026
Energia și infrastructura – piloni esențiali în reconstrucția Ucrainei: „Republica Moldova își asumă un rol tot mai activ în acest efort”
Parlamentul își modernizează sistemul video pentru transmisiuni în direct
Expozițiile internaționale specializate Moldconstruct și Moldenergy, inaugurate la Moldexpo: Tehnologii de ultimă oră și inovații, prezentate pe o singură platformă
Programul „Facilitatea de Creditare în Agricultură” a finanțat peste 400 de proiecte în ultimul an
Întrevedere vicepremierului pentru reintegrare cu Ambasadorul României în Republica Moldova
Putin consideră că o aderare a Armeniei la UE este „imposibilă”
Veniturile fondurilor de asigurare medicală au depășit 2,8 miliarde de lei în primul trimestru din 2026
Speakerul Igor Grosu, despre retragerea definitivă din organele statutare ale CSI: „Republica Moldova are dreptul suveran și independent să decidă din ce uniune să facă parte”
Vicepremierul Vladimir Bolea, la Riga: „Transparența și regulile clare sunt cheia unui sistem de transport adaptat nevoilor cetățenilor”
Republica Moldova avansează în procesul de aderare la UE cu sprijinul experților francezi
Reprezentanții Guvernului vor prezenta fracțiunilor parlamentare acțiunile întreprinse pe perioada stării de urgență și propuneri privind evoluțiile ulterioare