ro

 

Economie
06 Noiembrie, 2026 / 08:03
/ 25 Martie, 2026

DOC // Publicat în Monitorul Oficial: măsurile speciale pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în perioada stării de urgență au intrat în vigoare

În perioada stării de urgență, autoritățile vor implementa un set de măsuri speciale pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului. Acestea au fost incluse într-o hotărâre aprobată de Guvern, care a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare, informează MOLDPRES.

Măsurile aprobate vizează inclusiv reducerea consumului de energie electrică în clădirile publice și comerciale, unde iluminatul va fi redus cu cel puțin 30%, iar utilizarea elementelor decorative sau publicitare va fi limitată.

Activitățile industriale cu consum mare de energie vor fi reprogramate în afara orelor de vârf, iar sistemele de alimentare cu apă vor funcționa într-un regim adaptat, pentru a reduce presiunea asupra rețelei electrice.

Pentru siguranța cetățenilor, administratorii blocurilor locative sunt îndemnați să informeze locatarii despre riscurile utilizării lifturilor în orele de consum maxim, între 06:00 și 09:00 și 17:00 și 23:00, în vederea evitării unor eventuale blocaje.

Documentul prevede menținerea restricției de export a energiei electrice în intervalul orelor 17:00 și 21:00. Totodată, în decizie este stabilit că instituțiile medico-sanitare, infrastructura critică și consumatorii vulnerabili au prioritate absolută la alimentarea cu energie.

În același timp, centralele electrice de termoficare urbană vor asigura, la cererea operatorului sistemului de transport, majorarea producerii energiei electrice până la nivelul maxim disponibil, cu respectarea siguranței în funcționare a instalațiilor și fără compromiterea continuității furnizării energiei termice.

În ceea ce privește aprovizionarea cu produse petroliere, autoritățile au stabilit măsuri pentru menținerea stocurilor suficiente pe piața internă. Exportul sau reexportul acestora din Portul Giurgiulești va fi permis doar în condițiile în care sunt depășite anumite niveluri minime de rezervă, dacă stocurile depășesc 5.000 de tone pentru benzină și 25.000 de tone pentru motorină.

Ministerul Energiei va prezenta zilnic rapoarte de monitorizare privind situația din sectorul energetic.

Guvernul instituie măsuri pentru gestionarea stării de urgență în energetică: prioritizarea consumului și securizarea stocurilor de combustibil

Parlamentul Republicii Moldova a instituit stare de urgență la nivel național pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 25 martie 2026, după ce principala linie electrică care alimentează Republica Moldova – linia Vulcăneşti - Isaccea, a fost deconectată în urma atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina.

Decizia a fost luată la propunerea Guvernului, care a argumentat necesitatea instituirii stării de urgență prin faptul că aceasta va permite autorităților să acționeze rapid și să protejeze cetățenii.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Sancțiuni de circa 2,2 milioane de lei în urma controalelor desfășurate de Fisc în luna octombrie

/ Acum 1 zi

AIPA a autorizat în octombrie subvenții de 370 milioane de lei pentru fermieri, mare parte pentru credite, defrișări și agricultură ecologică

/ Acum 1 zi

Transportul fără acte și activitatea ilicită, printre principalele încălcări constatate de ANTA în luna octombrie

/ Acum 1 zi

Extinderea cooperării și noi proiecte comune, discutate la reuniunea Comisiei interguvernamentale moldo-chineze de colaborare comercial-economică

/ Acum 1 zi

Estonia a acordat Republicii Moldova 50 de autorizații suplimentare pentru transportul internațional ocazional de persoane

/ Acum 1 zi

O nouă ieftinire a carburanților: prețurile afișate de ANRE

/ Acum 1 zi

VIDEO // Cetățenii care au achitat o asigurare medicală facultativă pot beneficia de reducerea impozitului pe venit

/ Acum 1 zi

Peste 3 200 de camioane, procesate în ultimele 24 de ore la frontieră. Serviciul Vamal recomandă transportatorilor să aleagă rute alternative

/ Acum 1 zi

FOTO // Experți chinezi evaluează condițiile fitosanitare pentru importul semințelor de struguri din Moldova

/ Acum 1 zi

ANSA pregătește reguli mai simple pentru micii producători care vor să prepare și să vândă alimente în condiții casnice

/ Acum 1 zi

Consolidarea cooperării dintre băncile centrale din Republica Moldova și Bulgaria, discutată de Anca Dragu și Dimitar Radev la Sofia

/ Acum 1 zi

Euro și dolarul își continuă aprecierea

/ Acum 2 zile

FOTO // O livadă din raionul Edineț poate păstra merele mai mult de un an, cu sprijinul Fondului Internațional pentru Dezvoltare Agricolă

/ Acum 2 zile

Energocom a anunțat prețul estimativ de achiziție a gazelor naturale pentru luna noiembrie