Ce presupune alinierea strategică la valorile Uniunii Europene. Cristina Gherasimov explică ce beneficii poate obține Republica Moldova
Alinierea la valorile și interesele strategice ale Uniunii Europene presupune respectarea principiilor statului de drept, armonizarea legislației în domenii de importanță pentru blocul comunitar și apropierea politicii externe și de securitate a Republicii Moldova de cea a UE. Declarațiile au fost făcute de viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, la emisiunea „Cabinetul din umbră”, transmite MOLDPRES.
Potrivit oficialei, statul de drept reprezintă unul dintre principalele interese strategice ale Uniunii Europene, iar țările candidate trebuie să demonstreze că respectă valorile fundamentale ale comunității. Gherasimov a precizat că documentul stabilește orientări generale pentru toate statele candidate, inclusiv în ceea ce privește accesul gradual la beneficiile europene.
„Un interes strategic este, desigur, statul de drept și aici trebuie să fim total aliniați valorilor care stau la baza Uniunii Europene. Deci, dacă ai o administrație coruptă, nu o să ai acces la anumite beneficii până la aderare. Dar, din nou, asta nu ține de cazul nostru. Acestea sunt niște ghiduri generale pentru toate statele candidate”, a declarat Cristina Gherasimov.
Viceprim-ministra a oferit drept exemplu integrarea Republicii Moldova în programul „Roam like at home”, care le permite cetățenilor să utilizeze serviciile de roaming în Uniunea Europeană la tarife similare celor de acasă. Potrivit acesteia, accesul la acest beneficiu a fost posibil după armonizarea legislației naționale cu cea europeană în domeniul telecomunicațiilor.
„Faptul că astăzi putem să vorbim mai ieftin atunci când suntem peste hotare, prin «Roam like at home», aici a fost vorba despre alinierea la tot ce ține de legislația în sectorul telecomunicațiilor. O legislație foarte complexă, pe care nici măcar statele membre de vest nu au adoptat-o și nu au pus-o în aplicare. Iată că noi am făcut acest lucru și faptul că am reușit într-un timp record să ne aliniem la legislația pe telecomunicații ne-a permis ca Uniunea Europeană să extindă acest program și pentru cetățenii Republicii Moldova”, a explicat oficiala.
Gherasimov a mai precizat că alinierea strategică vizează mai multe domenii considerate prioritare pentru Uniunea Europeană, printre care transporturile, inteligența artificială, energia, apărarea și securitatea, telecomunicațiile și sectorul digital. În aceste domenii, țările candidate care demonstrează că respectă standardele europene ar putea beneficia de oportunități suplimentare de cooperare și de participare la programele comunitare.
Referindu-se la politica externă și la sancțiunile impuse de UE împotriva Federației Ruse, viceprim-ministra a menționat că apropierea de pozițiile europene face parte din alinierea strategică. Republica Moldova și-a majorat nivelul de aliniere la politica externă și de securitate a Uniunii Europene de la 87% la 91%.
„Aici țara noastră și-a mărit nivelul de aliniere. Eram la 87%, acum suntem la 91%. Oricum, nu suntem la 100%, dar este vorba despre trei regimuri din 41 la care încă nu suntem aliniați. Toate acestea au fost și anul trecut regimuri la care nu am fost aliniați și noi explicăm de ce ne este încă dificil să ne aliniem, dar obiectivul nostru este să o facem în viitorul apropiat”, a declarat Cristina Gherasimov.
Astfel, alinierea strategică presupune atât adoptarea normelor și standardelor europene, cât și asumarea unor poziții comune cu Uniunea Europeană în domenii de interes major, inclusiv în politica externă, securitate și apărare.
Anul 2027 va fi unul important pentru agenda de reforme a Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Autoritățile își propun să avanseze în alinierea legislației naționale la acquis-ul comunitar, dar și să demonstreze că reformele sunt implementate și produc rezultate concrete pentru cetățeni.
ANALIZĂ // „Urmează proba decisivă”: vizita președintei Maia Sandu la Budapesta și miza discuțiilor cu liderii ungari
Biroul pentru Integrare Europeană lansează concursul de ilustrații „Crăciunul mEU acasă”
Integrarea europeană și consolidarea securității, discutate de Cristina Gherasimov cu șefa EUPM Moldova
Ambasadoarea Iwona Piórko: Integrarea graduală în UE poate aduce beneficii suplimentare Republicii Moldova înainte de aderare
Conferința anuală privind extinderea UE va avea loc la Chișinău pe 9–10 noiembrie
O misiune de evaluare verifică pregătirea AIPA pentru acreditarea conform cerințelor UE
FOTO // Oportunitățile UE pentru companiile din Moldova, discutate cu antreprenorii
Spania este dispusă să împărtășească Republicii Moldova experiența în formarea magistraților și combaterea corupției
INTERVIU MOLDPRES // Ambasadorul Regatului Spaniei, José Antonio Hernández Pérez-Solórzano: „Reziliența Moldovei este o chestiune de securitate europeană”
Ambasadoarea UE, Iwona Piórko: Reforma justiției și combaterea corupției rămân priorități în parcursul european al Republicii Moldova
„O evoluție fără precedent”. Republica Moldova ar putea deschide toate cele șase clustere de negociere până la sfârșitul anului
Speakerul Igor Grosu salută deschiderea negocierilor de aderare la UE pe alte două grupuri de capitole: „În spatele acestui pas sunt reforme, multă muncă și oameni care, zi de zi, pregătesc Moldova pentru aderare”
După avansarea negocierilor de aderare, Marta Kos anunță o vizită la Chișinău: „Vom continua să sprijinim Republica Moldova”
Reuniunea de la Luxemburg // Thomas Byrne: „Devotamentul și angajamentul Republicii Moldova sunt de lăudat”
Ședința Consiliului Național de Securitate a fost convocată pentru vineri, 6 noiembrie, ora 10.00
Circa 10 mii de agricultori pot beneficia de rambursarea TVA, dar cereri au depus doar o mie. Autoritățile îndeamnă fermierii să aplice la program
R. Moldova investește 120 de milioane de euro în consolidarea apărării. Premierul Vasile Tofan: „Un stat neutru nu înseamnă un stat slab”
Reguli unitare și limite maxime de salarizare pentru directorii din întreprinderile de stat și municipale: APP a inițiat elaborarea proiectului
MONITORUL OFICIAL // Sinteza actelor normative, legilor și decretelor din noua ediție - 6 noiembrie 2026
MEC a transmis manuale școlilor din capitală, pentru înlocuirea celor deteriorate
Drepturile omului și apropierea celor două maluri ale Nistrului, discutate pe platforma Parlamentului Federal al Germaniei
FOTO // Tăieri ilegale a 86 de stejari în fondul forestier din Baiuș, Leova. Prejudiciul depășește 203 mii de lei
Președinta Maia Sandu convoacă CNS. Examinarea măsurilor necesare pentru consolidarea securității cibernetice a statului, pe agendă
Capacitățile de depozitare a produselor petroliere de pe teritoriul Republicii Moldova vor fi supuse inventarierii
Vicepremierul Mihai Popșoi: „Reziliența țării noastre este rezultatul eforturilor naționale și al solidarității partenerilor europeni”
Coridorul 8 va fi reabilitat pe o lungime de 33,5 km în raioanele Ungheni și Călărași
Valeriu Chiveri a discutat la Berlin despre evoluțiile procesului de reglementare transnistreană
Încă șapte servicii publice digitale au fost restabilite. 68 din cele 82 suspendate sunt din nou disponibile
Toate reformele inițiate de Guvern au o direcție comună: integrarea europeană, susține prim-ministrul Vasile Tofan
Experții de pe ambele maluri ale Nistrului au reluat dialogul în domeniul problemelor sociale și al ajutorului umanitar, după o pauză de doi ani