Forumul de afaceri Moldova – India, desfășurat la Chișinău. Maia Sandu: „India știe cum să transforme ambiția în dezvoltare, iar Republica Moldova știe cum să transforme provocările în reforme”
Antreprenori din Republica Moldova și India s-au reunit astăzi la Chișinău, în cadrul unui forum economic bilateral, organizat în contextul vizitei în țara noastră a președintei Republicii India, Droupadi Murmu. Evenimentul marchează un moment important în relațiile bilaterale, autoritățile celor două state exprimându-și intenția de a extinde parteneriatul economic și de a încuraja investițiile reciproce, transmite MOLDPRES.
Forumul a fost deschis de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, premierul desemnat, Vasile Tofan, și președinta Republicii India, Droupadi Murmu, care a sosit în prima sa vizită în țara noastră, fiind însoțită de o delegație oficială din care fac parte aproximativ 40 de oameni de afaceri din India.
Evenimentul are drept obiectiv consolidarea cooperării economice dintre Republica Moldova și Republica India, prin promovarea oportunităților comerciale și investiționale și facilitarea dialogului direct dintre comunitățile de afaceri din cele două state.
Președinta Maia Sandu a declarat că Republica Moldova are multe de învățat de la India și, în același timp, există foarte multe lucruri care pot fi construite împreună.
„India a demonstrat cum antreprenoriatul și tehnologia pot îmbunătăți viața oamenilor la o scară extraordinară. Admirăm infrastructura sa publică digitală, industria farmaceutică, capacitatea de producție aflată în continuă creștere și rolul său de lider în domeniul energiei regenerabile. Republica Moldova este o economie mică și deschisă. Noi nu concurăm prin dimensiune, ci prin rapiditate, talent, acces și încredere. Ne propunem să devenim una dintre cele mai prietenoase țări pentru mediul de afaceri din regiune, prin digitalizarea serviciilor publice, reducerea birocrației inutile, consolidarea statului de drept și asigurarea unor condiții echitabile pentru toți investitorii”, a punctat Maia Sandu.
Totodată, șefa statului a invitat agenții economici din India să exploreze posibilitățile de investiții oferite de țara noastră.„Invităm companiile indiene să producă medicamente în Republica Moldova pentru regiunea noastră și pentru piețele europene. Partenerilor din domeniul energiei și infrastructurii, Republica Moldova le oferă oportunități prin investițiile în energie regenerabilă, extinderea interconectărilor cu România și organizarea de licitații competitive pentru noi capacități de producere a energiei verzi. Companiilor din domeniul tehnologiei le spun că Republica Moldova dispune de un puternic bazin de talente IT și de unul dintre cele mai atractive regimuri fiscale din Europa pentru acest sector. Iar tuturor celor prezenți aici, din industriile auto, textile, agricultură, logistică, finanțe și bunuri de consum, vă invit să priviți Republica Moldova nu doar ca pe o piață, ci ca pe o platformă. O platformă de conectare la lanțurile valorice europene. O platformă de pe care, în timp, veți putea contribui la reconstrucția Ucrainei. Un loc în care investițiile dumneavoastră contribuie la construirea unei economii europene moderne, de la temelie. India știe cum să transforme ambiția în dezvoltare la scară largă. Republica Moldova știe cum să transforme provocările în reforme. Împreună putem transforma acest forum într-un parteneriat durabil, bazat pe investiții și relații economice solide”, a conchis Maia Sandu.
Președinta Republicii India, Droupadi Murmu, a afirmat că vizita sa în Republica Moldova, care este prima vizită de stat efectuată de un președinte al Indiei la Chișinău, reflectă angajamentul Indiei de a aprofunda cooperarea cu Republica Moldova în toate domeniile, inclusiv în plan politic, economic, cultural și al relațiilor dintre cetățeni.
„Sunt însoțită de o importantă delegație de oameni de afaceri din India. Prezența lor demonstrează încrederea tot mai mare a industriei indiene în potențialul economic al Republicii Moldova și angajamentul acesteia de a construi parteneriate pe termen lung. Parteneriatul nostru se bazează pe respect reciproc, valori democratice și un angajament comun pentru pace, dezvoltare și cooperare internațională”, a spus președinta Indiei.
Droupadi Murmu a adăugat că Republica Moldova are o orientare puternică spre reforme, o poziție strategică, un capital uman talentat și o integrare tot mai profundă în piețele europene, ceea ce o transformă într-o destinație importantă pentru companiile indiene.
Potrivit oficialului, „există un potențial imens de colaborare într-o gamă largă de sectoare, precum tehnologiile digitale, inteligența artificială, securitatea cibernetică, infrastructura publică digitală, dezvoltarea infrastructurii, energia regenerabilă, dezvoltarea industriei prelucrătoare, logistica, agricultura, procesarea alimentelor, industria farmaceutică, biotehnologia și sănătatea”.„Companiile indiene sunt interesate să participe la proiectele de dezvoltare ale Republicii Moldova în domeniul energiei regenerabile, inclusiv în sectoarele energiei solare, sistemelor de stocare cu baterii, rețelelor inteligente, hidrogenului verde și altor tehnologii curate. India oferă, de asemenea, oportunități importante pentru companiile din Republica Moldova în domeniul comerțului și investițiilor. Rămânem angajați în promovarea unui mediu de afaceri transparent, previzibil și favorabil investitorilor. Invit companiile din Republica Moldova să vină și să descopere oportunitățile oferite de India. De asemenea, încurajez companiile indiene să analizeze oportunitățile existente în Republica Moldova. Vă invit să lucrăm împreună pentru a scrie un nou capitol al parteneriatului economic dintre India și Republica Moldova”, a conchis președinta Indiei Droupadi Murmu.
Prezent la eveniment, premierul desemnat, Vasile Tofan, a afirmat că Republica Moldova și India pot părea foarte îndepărtate una de cealaltă, însă cele două țări au oportunitatea de a construi un parteneriat economic puternic.
„Angajamentul meu este să mă asigur că avantajele Republicii Moldova funcționează nu doar în prezentări, ci și în practică: în obținerea autorizațiilor, în procedurile vamale, în conectarea la infrastructură și în interacțiunile de zi cu zi cu statul. Ambiția noastră este să devenim cea mai prietenoasă țară din Europa pentru mediul de afaceri. Investitorii trebuie să simtă diferența: mai puține proceduri inutile, un regim fiscal competitiv, servicii digitale și decizii luate în săptămâni, nu în ani”, a menționat premierul desemnat.
Oficialul a adăugat că investitorii au nevoie de reguli previzibile, de parteneri competenți și de sprijin practic, iar Republica Moldova poate oferi toate aceste lucruri.
Forumul a reunit companii active în sectoare cu potențial de colaborare, precum infrastructură și construcții, industria prelucrătoare, tehnologia informației, energia regenerabilă, industria farmaceutică, agricultura și procesarea produselor agroalimentare.
Participarea la eveniment a oferit companiilor din Republica Moldova oportunitatea de a stabili noi parteneriate, de a identifica oportunități de export și investiții și de a interacționa direct cu reprezentanți ai autorităților și ai mediului de afaceri din Republica India.
India rămâne una dintre cele mai mari economii ale lumii și un actor important în comerțul internațional, cu un potențial semnificativ pentru dezvoltarea cooperării economice cu Republica Moldova.
Potrivit datelor statistice, în anul 2025, exporturile directe ale Republicii Moldova către India au constituit circa 259,4 mii de dolari. Cea mai mare pondere în structura exporturilor o dețin utilajele și aparatele mecanice (circa 44%), urmate de fructe comestibile, în principal mere (circa 21%), instrumente optice și medicale (circa 18%) și produse farmaceutice (circa 16%).
Republica Moldova caută alternative pentru achiziția gazelor naturale, inclusiv în Ucraina
Premierul Vasile Tofan explică eșecul privatizării hotelului „Zarea” și anunță schimbări pentru viitoarele licitații
Aeroportul Chișinău va avea o nouă conexiune aeriană cu Serbia
Euro și dolarul se apreciază ușor
Ion Dodon despre viitorul companiilor de stat și posibilitatea listării lor la bursă: „Privatizarea întreprinderilor de stat va fi examinată de la caz la caz”
Şeful APP, Ion Dodon, anunță schimbări la privatizarea proprietăților statului după eșecul licitației hotelului „Zarea”
Problemele producătorilor și procesatorilor de lapte, discutate la Ministerul Agriculturii
Porturile de la Giurgiulești și Galați au procesat peste 2,7 milioane de tone de mărfuri în nouă luni
Fermierii din Moldova vor beneficia de servicii extinse de consiliere și de noi oportunități de finanțare
Serviciul Fiscal de Stat extinde accesul online la serviciile pentru contribuabili
Reabilitarea drumului M5 va fi examinată prin prisma impactului asupra mediului
Primăriile pot obține până la 20 de mii de dolari pentru finanțarea inovatoare a proiectelor locale
Expoziția „Fabricat în Moldova” va fi organizată în perioada 27-31 ianuarie 2027. Companiile pot depune dosarele de participare
CFM a reluat importul de fier vechi pe calea ferată, după mai mulți ani de întrerupere
Președinta Maia Sandu condamnă incidentul de la Telenești: „Războiul purtat de Rusia continuă să pună în pericol viețile cetățenilor”
Examenul de certificare a competențelor de limba română va fi susținut de 100 de elevi. Probele vor fi organizate în mai multe zile
Un colaborator al Ambasadei Rusiei la Chișinău va fi declarat persona non grata, după ce o dronă încărcată cu explozibil a căzut în raionul Telenești
Prim-ministrul Vasile Tofan s-a întâlnit cu tinerii care au adus Republicii Moldova trei medalii la Campionatul Mondial de Robotică
Acces facilitat pe piața europeană: BEI acordă 150 de milioane de euro pentru modernizarea sectorului agroalimentar prin programul „Livada Moldovei II”
Premierul Vasile Tofan și Vicepreședintele Băncii Europene de Investiții au discutat despre accelerarea proiectelor de dezvoltare în Republica Moldova
Două cazuri de încălcare a spațiului aerian național, înregistrate în ultima săptămână. Ministerul Apărării reiterează necesitatea consolidării capacităților de apărare aeriană
Vicepremierul Valeriu Chiveri a participat la marcarea a 30 de ani de activitate a Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol
Serghei Tarnovschi a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial de canoe maraton din Argentina
FOTO // Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, trei decenii de luptă pentru educația în limba română. Autoritățile anunță progrese privind soluționarea problemei sediului
O dronă a căzut în satul Chiștelnița din raionul Telenești. Poliția a securizat zona
Premieră la alegerile din 1 noiembrie 2026: alegătorii vor putea vota cu buletinul digital din aplicația EVO
BNM simplifică regulile valutare: transferuri și investiții de până la 100.000 de euro fără autorizație
CEC a aprobat simbolurile electorale pentru imprimare în buletinele de vot la alegerile regionale din 15 noiembrie
FOTO, VIDEO // Șefa statului Maia Sandu, întâmpinată de președintele Ungariei, András Baka, la Palatul Sándor din Budapesta
Accident grav la Hâncești. O fetiță de opt ani a fost lovită de un automobil pe trecerea de pietoni


