ro

 

Economie
29 Aprilie, 2026 / 18:34
/ Acum 1 oră

FOTO // Calea Ferată din Moldova restabilește conexiunea directă către Portul Internațional Giurgiulești

Infrastructura feroviară din sudul țării a depășit astăzi o etapă importantă, prin testarea cu succes a tronsonului strategic Cahul-Giurgiulești. Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a verificat viabilitatea segmentului recent restabilit în localitatea Văleni, confirmând pregătirea liniei pentru reluarea traficului feroviar către unicul port maritim al țării, transmite MOLDPRES.

Segmentul de aproximativ 400 de metri, parte a liniei construite în 2007, a fost scos din funcțiune în august 2022, după ce calamitățile naturale au provocat tasări masive de teren și eroziuni severe. Pentru a preveni repetarea acestor fenomene, proiectul de reabilitare finanțat de Guvern a implicat soluții inginerești de anvergură.

Lucrările au inclus forarea a 920 de piloți adânci și turnarea a circa 8 mii de tone de beton pentru stabilizarea terasamentului. De asemenea, au fost instalate sisteme moderne de drenaj și a fost reconstruită integral suprastructura căii ferate, de la balast și traverse până la șine, asigurând o reziliență sporită în fața provocărilor de mediu.

„Restabilirea acestui tronson reprezintă un pas esențial pentru economia națională, oferind din nou acces feroviar direct către Portul Internațional Liber Giurgiulești. În absența acestei conexiuni, transportul de mărfuri strategice – precum cerealele, produsele agricole și materialele de construcții – a fost redirecționat pe rute rutiere sau prin statele vecine, generând costuri suplimentare și presiune asupra drumurilor”, a explicat Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.

Potrivit autorităţilor, reluarea circulației va aduce beneficii imediate prin reducerea timpului și a costurilor de transport pentru exportatori; consolidarea independenței logistice prin evitarea rutelor alternative externe; transferul fluxului de mărfuri vrac de pe șosele pe calea ferată.

Prin reabilitarea liniei Cahul-Giurgiulești, Republica Moldova își consolidează rolul de coridor de tranzit în regiune. Experţii CFM subliniază că acest succes tehnic creează premisele necesare pentru creșterea volumelor de transport și diversificarea rutelor logistice în regiunea de sud, transformând portul de la Dunăre într-un nod de transport mult mai accesibil și competitiv.

Cahul

 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

AIPA a autorizat în ultima săptămână subvenții de aproape 78 de milioane de lei pentru fermieri

/ Acum 2 zile

Peste 1.600 de familii din Republica Moldova și-au înnoit cu sprijinul UE electrocasnicele prin programul EcoVoucher

/ Acum 2 zile

Spațiu modern de recreere în preajma MOLDEXPO. Centrul expozițional anunță licitațiile privind amenajarea zonelor sportive și gastronomice

/ Acum 2 zile

Măsuri pentru întărirea securității energetice, prezentate de ministrul Energiei în Ucraina

/ Acum 2 zile

Serviciul Vamal a încasat peste 835 de milioane de lei în ultima săptămână

/ Acum 2 zile

Dolarul se ieftinește, iar euro își menține valoarea

/ Acum 2 zile

Peste 6600 de tone de carburanți, importate în ultimele zile în Republica Moldova

/ Acum 4 zile

Locuitorii capitalei, îndemnați să consume produse locale. Târguri și iarmaroace se desfășoară în toate sectoarele Chișinăului

/ Acum 4 zile

DOC // Starea de urgență în domeniul energetic a încetat în Republica Moldova

/ Acum 4 zile

FOTO // Produsele autohtone, promovate la Soroca în cadrul campaniei naționale dedicate micilor antreprenori

/ Acum 4 zile

FOTO // Din pasiune pentru albine la un brand local: istoria Elenei Damaschin din Soroca şi afacerea ei dulce

/ Acum 4 zile

Companiile mici din Moldova pot învăța gratuit să utilizeze Inteligența Artificială printr-un nou program ATIC

/ Acum 4 zile

Dorin Junghietu: „Sectorul energetic se află într-un proces accelerat de transformare şi are nevoie de o nouă generație de specialiști”

/ Acum 5 zile

Comercianții vor afișa obligatoriu țara de origine a produselor alimentare