FOTO // Conducerea Administrației Drumurilor monitorizează calitatea lucrărilor de plombare pe traseul Chișinău–Hâncești
Conducerea Administrației Naționale a Drumurilor a desfășurat o vizită de inspectare pe mai multe sectoare ale drumului național R3, care face legătura între Chișinău, Hâncești, Cimișlia, Basarabeasca și frontiera cu Ucraina. Scopul acesteia a constat în verificarea modului în care drumarii execută lucrările de frezare și plombare a gropilor, intervenții esențiale pentru restabilirea viabilității carosabilului după sezonul rece, transmite MOLDPRES.
Directorul general al Administrației Naționale a Drumurilor (AND), Ștefan Popa, a inspectat personal tronsoanele din proximitatea localităților Bardar, Pojăreni și Fundul Galbenei, situate între raioanele Ialoveni și Hâncești. Oficialul a subliniat că activitatea echipelor din teren este monitorizată permanent pentru a garanta că toate lucrările de întreținere curentă sunt executate la standarde înalte de calitate.
„Eforturile unităților teritoriale sunt concentrate pe remedierea rapidă a degradărilor apărute pe drumurile publice naționale, obiectivul principal fiind sporirea vizibilității și asigurarea unor condiții de circulație sigure și confortabile pentru toți participanții la trafic”, a estimat şeful AND.
În prezent, lucrările de plombare sunt în plină desfășurare pe numeroase segmente strategice, printre care drumul R3 în zona Ialoveni-Hâncești, traseul R7 în apropierea orașului Drochia și mai multe sectoare de pe drumul M5 în raioanele Briceni și Taraclia. De asemenea, drumarii intervin în raionul Vulcănești și pe alte porțiuni afectate, adaptând volumul de muncă la necesitățile identificate în teren.
„Dincolo de repararea suprafeței carosabile, echipele de muncitori rutieri execută simultan o gamă largă de lucrări de întreținere. Acestea includ salubrizarea drumurilor și a zonelor adiacente, curățarea sistemelor de evacuare a apelor pluviale pentru a preveni inundațiile, precum și defrișarea vegetației din zonele de siguranță. Prin aceste intervenții zilnice și coordonate, autoritățile rutiere urmăresc menținerea infrastructurii naționale la un nivel optim de funcționare și siguranță”, indică Administrația Națională a Drumurilor.
În prezent, în gestiunea AND se află 5993 de km de drumuri naționale, inclusiv 631 km de drumuri expres, 2011 km de drumuri republicane și 3350 km de drumuri regionale.
Investiții de circa 59 de milioane de lei în valori imobiliare de stat în doar cinci zile pe platforma eVMS.md
VIDEO // Ministerul Agriculturii lansează instrumentul „Capital circulant agricol”, ca sprijin pentru lucrările sezoniere
Benzina și motorina continuă să se ieftinească: prețuri mai mici pentru weekend
Circa 3000 de tone de benzină și motorină, importate joi în Republica Moldova
Evoluțiile în domeniul combaterii spălării banilor și al aplicării sancțiunilor internaționale, discutate de guvernatoarea BNM cu reprezentanții Departamentului Trezoreriei SUA
DOC // BNM pune în circulație moneda comemorativă „In memoriam: Foametea din Basarabia 1946-1947”
Cotații în creștere pentru euro și dolar, anunțate de BNM
DOC // Noile reguli de comercializare a ouălor, publicate în Monitorul Oficial
FOTO // Modelul de mobilitate urbană din Buzău, România, analizat de vicepremierul Vladimir Bolea pentru modernizarea orașelor din R. Moldova
VIDEO // Reparaţia podului peste Răut de lângă Bălţi va fi finalizată până la sfârșitul lunii iunie 2026
Guvernatoarea BNM a participat la reuniunea Constituenței FMI și a Băncii Mondiale: presiunile inflaționiste și stabilitatea financiară, pe agendă
Progresele Republicii Moldova în implementarea reformelor structurale, discutate cu vicepreședinta Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală
ANRE a prelungit rutele de transport al gazelor naturale pe gazoductul trans-balcanic
DOC // Republica Moldova a actualizat Programul național de facilitare a transporturilor aeriene
Premierul României anunță inițierea discuțiilor pentru funcționarea unui guvern minoritar
INTERVIU MOLDPRES // Silviu Gîncu, șef de direcție MEC: „Învățământul profesional tehnic este o alegere sigură pentru cei care își doresc o carieră stabilă, bine plătită și relevantă”
Peste 607 milioane de lei, acumulate de Fisc la buget săptămâna trecută
USM va iniția un program de masterat cu diplomă triplă, în parteneriat cu Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne și Universitatea București
Delegația Parlamentului participă la Strasbourg la sesiunea de primăvară a APCE
VIDEO // Fermierii moldoveni aplică biostimulatori și folosesc irigarea pentru a proteja livezile de îngheț
FOTO // Conducerea Administrației Drumurilor monitorizează calitatea lucrărilor de plombare pe traseul Chișinău–Hâncești
Chișinăul va reuni miniștrii de externe ai celor 46 de state membre ale Consiliului Europei
Parlamentul găzduiește reuniunile AP Euronest, cu participarea delegațiilor din UE și Parteneriatul Estic
VIDEO // BNM pune în circulație moneda comemorativă „100 de ani de învățământ românesc superior în Basarabia”
Meteorologii au emis pentru mâine Cod Galben de înghețuri
Moldova, apreciată la APCE pentru reforme și reziliență democratică
FOTO // Complexul sportiv din Șoldănești este gata în proporție de peste 60 la sută după reluarea lucrărilor
Specialități noi și mai multe locuri la buget în 2026: tinerii aleg învățământul profesional tehnic
Motorina se ieftinește cu 1 leu și 15 bani și coboară sub pragul de 30 de lei
Lupta globală împotriva medicamentelor falsificate, în centrul unei conferințe organizate cu sprijinul Consiliului Europei la Chișinău