
Lucrările pe tronsonul feroviar Prut–Fălciu avansează în ritm susținut. Vladimir Bolea: „În perioada următoare, accentul va fi pus pe lucrările pentru linia cu ecartament european”
Pe tronsonul feroviar Prut–Fălciu, până în prezent a fost montată o porțiune de 550 metri de cale ferată cu ecartament larg, care conectează Stația Prut de platforma logistică de încărcare și descărcare a mărfurilor. De asemenea, a început repatația acoperișului platformei înalte, folosită la operațiunile de transbordare, transmite MOLDPRES.
„În perioada următoare, accentul va fi pus pe lucrările pentru linia cu ecartament european, care va permite circulația directă a trenurilor între Moldova și rețeaua feroviară a Uniunii Europene. Această investiție va impulsiona schimburile comerciale, va reduce timpii de tranzit și va contribui la diversificarea rutelor de export ale Republicii Moldova”, a menționat vicepremierul Vladimir Bolea, care, împreună cu o echipă de experți ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din România, condusă de secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu, a inspectat șantierul Stației Prut 2.
Segmentul feroviar Cantemir–Fălciu, cu o lungime de circa 4 kilometri, are o importanță strategică majoră, fiind situat la granița estică a UE. Reabilitarea podului feroviar, precum și a stațiilor de frontieră Prut 2 și Fălciu, face parte dintr-un efort mai amplu de modernizare a infrastructurii de transport transfrontalier.
Oficialii au participat şi la o ședință comună organizată la Consiliul raional Cantemir. Discuțiile s-au concentrat pe elaborarea studiilor de fezabilitate pentru două poduri rutiere noi, Cantemir–Fălciu și Leova–Bumbăta. A fost subliniată necesitatea identificării celor mai eficiente trasee, care să asigure o conectivitate sporită între localități și rețelele naționale de transport, dar și evitarea blocajelor în procesul de autorizare de mediu.
ANSA lansează un nou modul digital de înregistrare pentru fermele de porci
Trafic record de pasageri în luna iunie pe Aeroportul Chișinău: peste 620.000 de pasageri
Cinci grupuri de localități din Moldova devin mai reziliente la schimbările climatice cu sprijin internațional
Cel mai mare parc fotovoltaic din Republica Moldova, inaugurat la Rădeni, Strășeni
Agroenergie pentru viitor. Discuții cu fermierii din Costești despre fotovoltaice și biogaz
Energocom a semnat acordul de finanțare cu BERD pentru procurarea de gaze naturale și energie electrică în perioada rece
Peste 170 de familii au aplicat la Programul „Casa Verde”, în primele zile de la lansare
Lucrările la Podul de Flori de la Ungheni avansează. Costel Alexe: „Visul nostru comun de zeci de ani devine realitate, etapă cu etapă”
Fiscul a acumulat 1,5 miliarde de lei la buget timp de o săptămână
Primarul Ion Ceban are interdicție de intrare în România. Reacția edilului
Viorel Ursu va fi desemnat Ambasador în Regatul Suediei
Guvernul introduce reguli noi: accesul la arme va fi interzis pentru cei care au încălcat legea
Tichetele de masă vor putea fi oferite în format electronic
Facturi mai mici și locuințe cu un consum energetic aproape de zero
Siegfried Mureșan: UE oferă R. Moldova 200 000 de euro pentru a acoperi pagubele inundațiilor din toamna anului trecut
Guvernul a aprobat 232 de noi proiecte de dezvoltare locală în Documentul Unic de Program 2025–2027
Studențiii de la USM vor avea 52 de laboratoare și aule modernizate cu sprijinul Băncii Mondiale
Sectoarele creative, culturale și audiovizualul vor putea beneficia de finanțare europeană prin programul „Europa Creativă”
Noi reguli privind încetarea activității Zonelor Economice Libere
Participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl și veteranii războiului de pe Nistru vor primi locuințe de la stat
Copiii din Republica Moldova vor putea beneficia de pensii de întreținere de la părinții plecați peste hotare
Cancelarul german Friedrich Merz: „Mijloacele diplomatice pentru soluționarea războiului în Ucraina au fost epuizate”
Comisia de evaluare a procurorilor finalizează audierile conducerii Procuraturii Anticorupție
Energocom: Jumătate din necesarul de gaze pentru anul gazier 2025–2026 a fost deja achiziționat
GALERIE FOTO // Universitatea de Stat beneficiază de laboratoare și săli de curs modernizate cu sprijinul Băncii Mondiale