ro

 

Economie
11 Noiembrie, 2026 / 20:06
/ 22 Februarie, 2026

UE oferă granturi de până la 50 mii de euro fermierilor pentru proiecte comune în sectorul semințelor

Agricultorii din Republica Moldova pot beneficia de granturi de până la 50.000 de euro pentru inițiative de cooperare în domeniul producerii și valorificării semințelor. Programul are un buget total de 250.000 de euro și este finanțat de Uniunea Europeană, transmite MOLDPRES.

Sprijinul este destinat grupurilor de producători sau parteneriatelor care își propun să dezvolte proiecte comune pe întreg lanțul valoric al sectorului semincer — de la producere și multiplicare până la procesare și comercializare pe piață.

Potrivit Delegaţiei UE în Republica Moldova, finanțarea poate fi utilizată pentru activități ce vizează producerea semințelor; multiplicarea materialului semincer; prelucrarea și condiționarea acestuia; promovarea și comercializarea produselor.

Programul se referă la semințele de porumb, sorg, cânepă industrială, precum și la culturile de acoperire, considerate importante pentru creșterea productivității agricole și protecția solului.

Inițiativa urmărește stimularea cooperării între fermieri, consolidarea capacităților de producție și creșterea competitivității sectorului agricol prin valorificarea în comun a resurselor și infrastructurii.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 16 martie 2026, iar condițiile detaliate de participare sunt publicate în cadrul apelului de granturi.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Marta Kos, despre sprijinul european acordat cetățenilor Republicii Moldova în sezonul rece: „Un gest de solidaritate”

/ Acum 1 zi

UE pregătește un nou pachet financiar pentru Republica Moldova. Comisara Marta Kos: „Va fi disponibil începând cu anul 2028”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Agricultura și industria alimentară, între armonizarea legislației europene și pregătirea producătorilor pentru piața UE. Ce priorități au autoritățile și sectorul privat

/ Acum 2 zile

Conferința privind Extinderea UE // Ministrul Dezvoltării Economice, Claudiu Năsui: „Trebuie să menținem ritmul reformelor”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Republica Moldova pregătește noi investiții în rețele, stocarea energiei și securitatea cibernetică”

/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan, despre sprijinul de 30 de milioane de euro anunțat de UE: „Banii vor ajunge direct la oameni, pentru plata facturilor în această iarnă”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Vicepremierul Vladimir Bolea, despre prioritățile pentru transporturi în perspectiva aderării la UE: „Moldova trebuie să interconecteze localitățile și să modernizeze transportul public”

/ Acum 2 zile

UE va oferi Republicii Moldova un sprijin de 30 de milioane de euro pentru reducerea vulnerabilității energetice și susținerea cetățenilor în sezonul rece

/ Acum 2 zile

Fiscul a acumulat circa 1,4 miliarde de lei la buget în ultima săptămână

/ Acum 2 zile

Proiectul MIA Plăți Instant, premiat cu aur și argint la un concurs internațional desfășurat la Londra

/ Acum 2 zile

Sistemul energetic al Republicii Moldova a funcționat stabil în ultima săptămână, fără incidente majore, anunță Ministerul Energiei

/ Acum 2 zile

Benzina și motorina se ieftinesc cu câte 31 de bani: prețurile anunțate de ANRE

/ Acum 2 zile

R. Moldova va beneficia de un împrumut de circa 976 de milioane de lei din partea Japoniei. Banii vor fi investiți în modernizarea agriculturii

/ Acum 2 zile

Măsuri pentru fluidizarea traficului la frontieră. Două benzi suplimentare de control, puse în funcțiune la postul Giurgiulești–Galați