La 1 februarie expiră termenul de depunere a cererii de acordare a subvenției pentru dobânzile la anumite credite
Chişinău, 25 ian. /MOLDPRES/. Pe data de 1 februarie 2021 expiră termenul de depunere a Cererii de acordare a subvenției pentru dobânzile la creditele bancare şi/sau nebancare, contractate în perioada 1 mai 2020 – 31 decembrie 2020, transmite MOLDPRES.
Potrivit Serviciului Fiscal de Stat (SFS), data depunerii cererii se consideră data înregistrării acesteia la Direcţia generală de administrare fiscală de la locul de deservire sau la Direcţia generală administrare contribuabili mari a Serviciului Fiscal de Stat, după caz. „Cererile prezentate după data menționată nu se examinează şi subvenționarea în temeiul acestora nu se efectuează, indiferent de motivul neprezentării Cererii în termenii stabiliți”, indică SFS.
Potrivit Regulamentului privind modul de subvenționare a dobânzilor la creditele bancare şi/sau nebancare, contractate în perioada 1 mai 2020 - 31 decembrie 2020, Cererea de acordare a subvenției pentru dobânzile la creditele nominalizate se depune până la sfârșitul lunii următoare celei în care programul se finalizează.
Totodată, conform Codului Civil, dacă ultima zi a termenului este o zi de duminică, de sâmbătă sau o zi care, în conformitate cu legea, la locul executării obligației este zi de odihnă, termenul expiră în următoarea zi lucrătoare.
foto: sfs.md
FOTO // Drumul Hâncești - Lăpușna - M1, reabilitat pe o lungime de 37 de kilometri. Premierul Vasile Tofan: „Construim Moldova la propriu, kilometru cu kilometru”
DOC // Reguli mai simple și costuri mai mici pentru antreprenori: proiectul privind noi măsuri de reducere a birocrației, publicat în Monitorul Oficial
O delegație a Republicii Moldova va participa la EuroTier 2026, unul dintre cele mai mari târguri zootehnice din lume
Primarii orașelor au abordat la Ministerul Infrastructurii probleme legate de drumuri, transport public și dezvoltare regională
Oportunitățile sectorului agroalimentar din Moldova, prezentate investitorilor chinezi la Shanghai
Dolarul se ieftinește cu 14 bani într-o singură zi
Ambasadorul Petru Frunze: Vinurile și produsele moldovenești, în atenția importatorilor chinezi la expoziția de la Shanghai
Exporturile Republicii Moldova au depășit 63 de miliarde de lei în primele zece luni ale anului. Importurile au ajuns la 176 de miliarde
Cireșele proaspete moldovenești vor putea fi exportate în China: a fost semnat protocolul privind cerințele fitosanitare
Sancțiuni de circa 2,2 milioane de lei în urma controalelor desfășurate de Fisc în luna octombrie
AIPA a autorizat în octombrie subvenții de 370 milioane de lei pentru fermieri, mare parte pentru credite, defrișări și agricultură ecologică
Transportul fără acte și activitatea ilicită, printre principalele încălcări constatate de ANTA în luna octombrie
Extinderea cooperării și noi proiecte comune, discutate la reuniunea Comisiei interguvernamentale moldo-chineze de colaborare comercial-economică
Estonia a acordat Republicii Moldova 50 de autorizații suplimentare pentru transportul internațional ocazional de persoane
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Peste 290 de blocuri din Chișinău rămân neconectate la încălzire. Apelul „Termoelectrica” către administratori
Hram în 165 de localități din țară. Poliția vine cu recomandări pentru cetățeni
Niciun moldovean printre victimele atacului armat din Cracovia. Precizările MAE
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia. Poliția investighează motivele acestuia
Atenție, călători! Traficul prin postul vamal Otaci–Moghilev-Podolsk ar putea fi afectat luni dimineață
Chișinăuienii sunt invitați la târgurile producătorilor autohtoni
Duminică vine cu temperaturi de până la +10 grade și înghețuri nocturne
Două persoane au murit într-un accident pe traseul R-16. Printre victime este șeful Poliției din Fălești
Parlamentul a fost vizitat de elevi, studenți și delegații internaționale. Tinerii au discutat cu deputații și au asistat la ședințe plenare
Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru
Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de susținere pentru Polonia după atacul din Cracovia: „Republica Moldova este alături de voi”
Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Polonia: Cel puțin trei persoane ucise și zece rănite într-un incident armat la Cracovia. Agresorul a fost prins
Republica Moldova pregătește un nou plan pentru asigurarea serviciilor medicale refugiaților