ro

 

Economie
06 Septembrie, 2026 / 03:08
/ 10 August, 2026

MIDR răspunde operatorilor de transport: „Soluțiile aflate în consultare urmăresc ca cetățenii să beneficieze de servicii sigure, regulate și accesibile”

Obiectivul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) este construirea unui sistem de transport echitabil, competitiv și aliniat standardelor europene, iar soluțiile aflate în consultare urmăresc ca cetățenii să beneficieze de servicii sigure și accesibile. Poziția a fost exprimată de MIDR, după ce Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a anunțat că ar putea organiza proteste, exprimându-și nemulțumirea față de unele modificări din proiectul Codului transporturilor rutiere, informează MOLDPRES.

MIDR a subliniat că respectă decizia operatorilor de a-și exprima public poziția, însă a menționat că „modernizarea unui sector atât de important trebuie discutată prin argumente, propuneri concrete și dialog responsabil, nu prin presiuni, acuzații generale sau ultimatumuri”.

„Respectăm dreptul operatorilor de transport de a-și exprima public poziția, inclusiv prin acțiuni de protest desfășurate în limitele legii. În același timp, considerăm că modernizarea unui sector atât de important trebuie discutată prin argumente, propuneri concrete și dialog responsabil, nu prin presiuni, acuzații generale sau ultimatumuri”, a subliniat MIDR.

Totodată, instituția a accentuat că „nu urmărește redistribuirea rutelor în beneficiul unor operatori și nu promovează interesele unei anumite companii sau ale unui furnizor de tehnologie”, iar „obiectivul autorităților este „construirea unui sistem de transport echitabil, competitiv și aliniat standardelor europene”.

„Soluțiile aflate în consultare urmăresc ca cetățenii să beneficieze de servicii sigure, prin cerințe clare pentru operatori, vehicule și conducători auto și prin verificarea respectării acestora; regulate, prin executarea curselor conform programului, cu frecvență și continuitate; accesibile, prin stabilirea unui nivel minim de deservire a localităților și prin mecanisme care să permită asigurarea rutelor necesare oamenilor, inclusiv atunci când acestea nu sunt suficient de atractive comercial”, a comunicat MIDR.

Ministerul a accentuat că schimbarea discutată, și care generează obiecții din partea unei părți a operatorilor, este trecerea graduală de la un sistem centrat pe administrarea individuală a rutelor la unul în care serviciile sunt planificate pornind de la nevoile reale de mobilitate ale populației, iar respectarea programului, regularitatea și calitatea devin obligații clare și verificabile. În această etapă, Ministerul nu aprobă un model și nu modifică drepturile existente, ci consultă soluțiile posibile.

Potrivit instituției, actele normative din domeniul transportului rutier au fost elaborate cu sprijinul tehnic al Secretariatului Permanent al Comunității Transporturilor, în cadrul unui proiect de asistență finanțat de Uniunea Europeană. Acestea urmăresc armonizarea legislației naționale cu acquis-ul și standardele europene.

„Documentele de concept aflate în discuție reprezintă materiale de lucru supuse consultării. Ele nu modifică programul de transport în vigoare, nu retrag și nu transferă autorizații, nu atribuie rute și nu desemnează operatori. MIDR nu aprobă în această etapă nicio modificare a sistemului existent. Orice soluție sau propunere va fi analizată, consultată public și discutată cu instituțiile Uniunii Europene înainte de a fi promovată. Instituțiile europene competente sunt cele în măsură să confirme dacă soluțiile propuse corespund sau nu normelor Uniunii Europene”, a anunțat MIDR.

Instituția a adăugat că a organizat și va continua să organizeze discuții cu asociațiile profesionale și cu operatorii de transport, iar organizațiile reprezentative, inclusiv APOTA, pot prezenta propuneri și observații concrete asupra soluțiilor discutate.

„Suntem pregătiți să examinăm fiecare propunere fundamentată care poate contribui la îmbunătățirea sistemului de transport. Protestul este un drept, dar nu poate înlocui dialogul tehnic și nici procesul instituțional de consultare cu partenerii europeni. Orice tranziție va putea fi discutată numai în baza unor reguli transparente și predictibile, cu respectarea drepturilor legitime ale operatorilor și protejarea interesului public. Angajamentul central al MIDR rămâne ca oamenii să aibă acces la un transport sigur, regulat și previzibil către locurile de muncă, instituțiile de învățământ, serviciile medicale și serviciile publice. Ministerul rămâne deschis dialogului și unei discuții bazate pe fapte, soluții concrete și responsabilitate”, a conchis MIDR.

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto a anunțat intenția de a organiza proteste, fiind nemulțumită de prevederi din proiectul de modificare a Codului transporturilor rutiere  și un concept privind dezvoltarea transportului național de pasageri.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Importul culturilor cerealiere și oleaginoase va fi licențiat provizoriu

/ Acum 2 zile

Un sector de aproape 49 de kilometri din drumul M3 Chișinău–Giurgiulești, pregătit pentru reparație capitală și reconstrucție

/ Acum 2 zile

Consultări publice pentru noi reguli în urbanism, construcții și transporturi. MIDR propune mai multe modificări

/ Acum 2 zile

VIDEO // Un tronson al drumului G104 Ialoveni–Costești intră în reparație capitală

/ Acum 2 zile

Leul se apreciază față de euro și dolar

/ Acum 3 zile

Republica Moldova își modernizează cadrul pentru investiții. Noua lege va fi aliniată la acquis-ul UE

/ Acum 3 zile

Guvernul a alocat suplimentar un miliard de lei pentru proiecte de dezvoltare regională și locală

/ Acum 3 zile

CFM a transportat în august peste 46 mii de tone de mărfuri la export și în tranzit

/ Acum 3 zile

Energocom: prețul gazului natural pe bursa europeană continuă să crească

/ Acum 3 zile

Aproape 770 de afaceri agricole au fost finanțate prin Facilitatea de Creditare în Agricultură

/ Acum 3 zile

Reguli noi pentru biocarburanți: Guvernul introduce norme de verificare și certificare aliniate la standardele europene

/ Acum 3 zile

Republica Moldova pregătește un mecanism nou de autorizare pentru stocarea rezervelor de produse petroliere

/ Acum 3 zile

Noul ministru al Economiei, optimist privind situația financiară a țării: „Alegerile dificile de azi aduc o viață mai bună în viitor”

/ Acum 3 zile

Instituțiile publice vor putea iniția crearea unui parc industrial