MIDR: Reforma transportului public urmărește interesul cetățenilor și accesul echitabil la mobilitate
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) anunţă că monitorizează constant funcționarea serviciilor de transport rutier de persoane, având ca prioritate interesul public, accesul echitabil la mobilitate și responsabilitatea față de cetățeni. Potrivit ministerului, în prezent, peste 300 de localități din Republica Moldova nu beneficiază de servicii regulate de transport, situație care afectează direct accesul oamenilor la educație, servicii medicale, locuri de muncă și instituții publice, transmite MOLDPRES.
MIDR subliniază că, pentru multe comunități, lipsa unei curse regulate nu este o problemă de confort, ci una care ține de funcționarea zilnică a localităților. În acest context, instituţia a inițiat un proces de analiză și consultare a cadrului normativ din domeniul transporturilor, ca urmare a sesizărilor acumulate și a necesității de a adapta programele de transport la realitățile din teritoriu.
„Propunerile transmise recent spre consultare asociațiilor de transportatori au caracter preliminar și urmăresc identificarea unor soluții aplicabile, în cadrul unui dialog tehnic și instituțional. Reprezentanții asociațiilor de profil, inclusiv APOTA, au fost invitați constant la discuții, ultima rundă de consultări având loc în luna noiembrie. MIDR precizează că toate propunerile recepționate vor fi analizate și integrate în măsura în care sunt compatibile cu interesul public”, explică Ministerul Infrastructurii.
Ministerul menționează că este firesc ca organizațiile profesionale să promoveze interesele economice ale membrilor lor, însă rolul autorității publice este de a echilibra aceste interese cu cele ale comunităților locale și ale statului.
„Obiectivul declarat rămâne construirea unui sistem de transport funcțional, transparent și predictibil, care să permită intervenția autorităților acolo unde nevoile populației nu sunt acoperite”, indică sursa citată.
Totodată, MIDR afirmă că reacțiile critice sau emoționale fac parte din dinamica normală a proceselor de reformă, mai ales atunci când sunt afectate interese economice. Ministerul reafirmă că protestele și exprimarea publică a nemulțumirilor sunt legitime într-o democrație, însă soluțiile durabile pot fi identificate doar prin dialog profesional și compromis responsabil. Inițiativa va parcurge toate etapele de transparență decizională prevăzute de lege.
Reacţia Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale vine în contextul anunţului transportatorilor privind posibile proteste.
Operatorii de transport auto de pasageri avertizează asupra declanșării unor proteste, acuzând MIDR și Agenția Națională Transport Auto (ANTA) de „corupție, incompetență și promovarea unui proiect legislativ care ar putea agrava situația din domeniu”.
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) susține că proiectul de modificare a Codului transporturilor rutiere, transmis de MIDR la 17 decembrie 2025, ar fi fost elaborat fără consultări reale și cu un termen prea scurt – de doar cinci zile – pentru formularea propunerilor.
APOTA afirmă că ramura se confruntă deja cu o situație critică și că modificările propuse nu ar rezolva problemele reale ale sistemului, acuzând, totodată, ANTA de decizii ilegale în gestionarea rețelei de rute regulate. Potrivit transportatorilor, aceste practici ar fi contribuit la creșterea numărului de localități rămase fără transport public regulat.
La rândul său, MIDR reafirmă că rămâne deschis consultărilor și că procesul de reformă va continua într-un cadru asumat, verificabil și orientat exclusiv spre interesul public.
În ultimii ani, Guvernul Republicii Moldova a tratat transportul rutier de pasageri ca pe un serviciu public esențial, integrat în politicile de dezvoltare regională, coeziune socială și apropiere de standardele Uniunii Europene. Direcțiile de acțiune au vizat atât accesul echitabil la mobilitate, cât și modernizarea și reglementarea pieței transporturilor.
Politicile guvernamentale în domeniu se bazează pe Programul de activitate al Guvernului, pe Strategia națională de dezvoltare „Moldova Europeană 2030” și pe angajamentele asumate prin Acordul de Asociere RM–UE. Aceste documente plasează mobilitatea durabilă și conectivitatea teritorială printre prioritățile naționale, cu accent pe reducerea disparităților dintre mediul urban și rural.
O schimbare de paradigmă importantă din ultimii ani este abordarea transportului de pasageri din perspectiva interesului public, nu exclusiv ca activitate economică. Guvernul a recunoscut oficial existența unor localități insuficient deservite sau complet lipsite de curse regulate, fapt care limitează accesul populației la educație, servicii medicale, locuri de muncă și instituții publice. În acest context, autoritățile au început să analizeze mecanisme prin care statul și autoritățile publice locale să poată interveni acolo unde piața nu oferă soluții viabile.
Un obiectiv constant a fost revizuirea Codului transporturilor rutiere și a actelor subsecvente, pentru a elimina incoerențele legislative, a clarifica rolurile instituționale și a crește predictibilitatea pentru operatori. Guvernul a promovat ideea unor reguli clare de atribuire și gestionare a rutelor, a responsabilității operatorilor față de comunități și a unui control mai riguros asupra respectării obligațiilor de serviciu.
Un element central al strategiei este armonizarea legislației cu acquis-ul UE, inclusiv cu Regulamentul (CE) nr. 1370/2007, care reglementează serviciile publice de transport de pasageri. Această abordare presupune delimitarea clară între transportul comercial și cel prestat ca serviciu public, posibilitatea compensării operatorilor pentru rute nerentabile, dar social necesare, și introducerea contractelor de servicii publice transparente.
MDED estimează o creștere a PIB de 2,2% în anul 2026, urmată de o accelerare graduală pe termen mediu
Ministrul Energiei: „Crizele recente ne determină să accelerăm reformele și să investim mai mult în infrastructura energetică”
Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, la București: „Republica Moldova devine un motor de creștere economică în Europa de Sud-Est”
FOTO // Administrația Drumurilor a mobilizat utilajele pentru reparația sectoarelor degradate în sudul și centrul țării
FOTO // Experiența Letoniei în transportul cu emisii zero și digitalizarea serviciilor va fi aplicată în Moldova
Încasările Fiscului la buget, în creștere cu 12,7 la sută în trei luni din anul curent
Ministrul Dorin Junghietu: „Resursele financiare disponibile trebuie direcționate prioritar către modernizarea și extinderea rețelelor electrice”
Guvernul a prelungit cu trei ani termenul de privatizare a locuințelor de stat din Republica Moldova
Peste 166 de milioane de lei au fost autorizate de AIPA pentru subvenționarea fermierilor în luna martie
FOTO // Peste două mii de hectare din localitățile Tudora și Crocmaz vor avea acces la irigare prin proiectul AGGRI
Ministrul Energiei anunță costurile estimative pentru reparația Liniei Isaccea - Vulcănești
Stocurile de carburanți ar putea crește în perioada următoare. Directorul CNMC: „Avem un grafic clar al importurilor”
Autoritățile anunță reformarea Programului „Prima Casă”: Cum vrea statul să ieftinească apartamentele
Peste 3500 de tone de benzină și motorină, importate marți în Republica Moldova
Un procuror și un polițist au fost plasați în arest preventiv în dosarul mitei de 400.000 de dolari
Circa 622 000 de familii vulnerabile beneficiază de compensații pentru energie. Ministra Natalia Plugaru: „Ajutorul acoperă 40% din costul facturii”
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat o afacere agricolă din satul Unguri, raionul Ocnița
Autoritățile olandeze au recuperat Coiful de aur dacic de la Coțofenești și două brățări furate în 2025
Ministra Natalia Plugaru, în Parlament: „Deficitul la Bugetul asigurărilor sociale de stat a scăzut până la 3,6 miliarde de lei în anul 2026”
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat unitatea de salvatori și pompieri din Ocnița
Noi cerințe de siguranță alimentară pentru transporturile cu produse de consum uman care intră în Moldova
Plantele din Europa de Est utilizate în medicina chineză: carte semnată de savantul Wang Yifeng, lansată la Chișinău
GALERIE FOTO // Circa 160 de companii, reunite la Expozițiile Moldconstruct și Moldenergy : inovație și tehnologii de ultimă generație
Ședința săptămânală a Comisiei Unificate de Control din 2 aprilie 2026
Energia și infrastructura – piloni esențiali în reconstrucția Ucrainei: „Republica Moldova își asumă un rol tot mai activ în acest efort”
Parlamentul își modernizează sistemul video pentru transmisiuni în direct
Expozițiile internaționale specializate Moldconstruct și Moldenergy, inaugurate la Moldexpo: Tehnologii de ultimă oră și inovații, prezentate pe o singură platformă
Programul „Facilitatea de Creditare în Agricultură” a finanțat peste 400 de proiecte în ultimul an
Întrevedere vicepremierului pentru reintegrare cu Ambasadorul României în Republica Moldova
Putin consideră că o aderare a Armeniei la UE este „imposibilă”