Chişinău, 5 mai. /MOLDPRES/. Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) va fi reformată prin reducerea numărului de membri ai Consiliului de Administrație al acesteia, comunică MOLDPRES.
Potrivit proiectului, noua structură și componență a Consiliului de Administrație va fi compusă dintr-un director general și doi directori. Prin urmare, deciziile vor fi luate cu un cvorum de minim doi directori din trei.
În actuala formă de organizare, Consiliul de Administrație al CNPF are cinci membri, inclusiv președintele.
Foto: Parlament
DOC // Reguli mai simple și costuri mai mici pentru antreprenori: proiectul privind noi măsuri de reducere a birocrației, publicat în Monitorul Oficial
O delegație a Republicii Moldova va participa la EuroTier 2026, unul dintre cele mai mari târguri zootehnice din lume
Primarii orașelor au abordat la Ministerul Infrastructurii probleme legate de drumuri, transport public și dezvoltare regională
Oportunitățile sectorului agroalimentar din Moldova, prezentate investitorilor chinezi la Shanghai
Dolarul se ieftinește cu 14 bani într-o singură zi
Ambasadorul Petru Frunze: Vinurile și produsele moldovenești, în atenția importatorilor chinezi la expoziția de la Shanghai
Exporturile Republicii Moldova au depășit 63 de miliarde de lei în primele zece luni ale anului. Importurile au ajuns la 176 de miliarde
Cireșele proaspete moldovenești vor putea fi exportate în China: a fost semnat protocolul privind cerințele fitosanitare
Sancțiuni de circa 2,2 milioane de lei în urma controalelor desfășurate de Fisc în luna octombrie
AIPA a autorizat în octombrie subvenții de 370 milioane de lei pentru fermieri, mare parte pentru credite, defrișări și agricultură ecologică
Transportul fără acte și activitatea ilicită, printre principalele încălcări constatate de ANTA în luna octombrie
Extinderea cooperării și noi proiecte comune, discutate la reuniunea Comisiei interguvernamentale moldo-chineze de colaborare comercial-economică
Estonia a acordat Republicii Moldova 50 de autorizații suplimentare pentru transportul internațional ocazional de persoane
O nouă ieftinire a carburanților: prețurile afișate de ANRE
Republica Moldova nu este aproape de a fi atrasă direct în războiul din Ucraina, însă consolidarea propriei apărări este esențială pentru noi, afirmă Mihai Popșoi
UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi „arhitecturi de securitate” în Europa
Personalul medical din spitalele țării, instruit pentru reducerea riscurilor și prevenirea incidentelor
Două obiecte de tip aerostat au traversat neautorizat spațiul aerian național
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadorii Irlandei, Italiei, Regatului Unit, României, SUA și Țărilor de Jos acreditați pe lângă OSCE
Electrocasnice fără acte vamale, în valoare de 60.000 de lei, depistate într-un automobil la Sculeni
Siegfried Mureșan: „Parlamentul European rămâne principalul susținător al aderării Republicii Moldova la UE”
Restricții de circulație în centrul capitalei pe 7 noiembrie. Ce stradă va fi afectată
Substanță vegetală suspectată a fi marijuana, descoperită în pantofii unui pasager la Leușeni
Valuri de rachete balistice rusești au lovit Kievul: Podul de Nord a fost avariat, iar cinci persoane au fost rănite, printre care un copil
Proiectul Legii farmaciei, revizuit împreună cu farmaciștii și autoritățile. Care sunt principalele prevederi ale documentului
Germania: Doi morți după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe o autostradă lângă Magdeburg
Atenție, călători! Traficul va fi suspendat temporar la punctul de trecere Stânca–Costești
VIDEO // Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, dezminte informațiile privind revenirea forțată a diasporei în cazul instituirii stării de asediu sau război: „Acest lucru nu este prevăzut în proiect”
GALERIE FOTO // Personalitatea lui Emil Loteanu, evocată la 90 de ani
FOTO // „Ultimul romantic al filmului nostru”. Moștenirea cinematografică a regizorului Emil Loteanu, evocată de cineaști