ro

 

Economie
04 Aprilie, 2026 / 23:27
/ 17 Februarie, 2025

Persoanele fizice pot depune până la 30 aprilie declarația privind impozitul pe venit

Persoanele fizice, care nu desfășoară activitate de întreprinzător, pot depune declarația cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2024 până la 30 aprilie curent, transmite MOLDPRES.

Declarația poate fi depusă în format electronic sau pe suport de hârtie.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat (SFS), prezentarea Declarației este obligatorie în cazul persoanelor care au obligații privind achitarea impozitului pe venit, inclusiv ca rezultat al obținerii veniturilor sub formă de creștere de capital sau care au utilizat scutirea personală stabilită de art.33 alin.(1) din Codul fiscal şi au obţinut venituri impozabile anuale mai mari de 360 000 de lei pe parcursul perioadei fiscale de declarare, cu excepţia veniturilor prevăzute la art.901 din Codul fiscal.

Totodată, declarația urmează a fi depusă de persoanele care solicită restituirea impozitului pe venit achitat în plus, direcționează un cuantum procentual din impozitul pe venit calculat anual la buget sau care schimbă domiciliul permanent din Republica Moldova în altă țară.

În format electronic, declarația poate fi depusă prin intermediul serviciului „Declarație electronică” utilizând modulul „Declarația precompletată” sau la adresa de e-mail a SFS mail@sfs.md. Totodată, este posibilă prezentarea declarației semnate olograf în formă scanată la adresa de e-mail cet@sfs.md.

SFS atenționează că impozitul pe venit poate fi achitat online prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice Mpay sau serviciului „Achitarea online a impozitelor și taxelor de către persoanele fizice-cetățeni” din cadrul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” care poate fi accesat de pe pagina-web www.sfs.md.

Pe suport de hârtie, declarația poate fi prezentată la orice Direcție deservire fiscală a Serviciului Fiscal de Stat solicitând versiunea Declarației precompletate sau prin depunerea Declarației rapide. Persoanele fizice pot depune Declarația la oricare subdiviziune a Serviciului Fiscal de Stat, indiferent de locul de domiciliu sau reședința acestora.

Pentru depunerea declarației, cetățenii trebuie să prezinte buletinul de identitate sau un alt document ce confirmă identitatea. La fel, Declarația poate fi prezentată de către reprezentantul/reprezentantul legal al contribuabilului, cu condiția confirmării identității și împuternicirilor acestuia prin procură sau printr-un certificat/act emis de autoritatea competentă.

Persoanele fizice rezidente care nu au datorii la impozitul pe venit pentru perioadele fiscale anterioare sunt în drept de a desemna un cuantum procentual de 2% din suma impozitului pe venit calculat anual la buget către unul dintre beneficiarii desemnării procentuale.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Vicepremierul Vladimir Bolea, la Riga: „Transparența și regulile clare sunt cheia unui sistem de transport adaptat nevoilor cetățenilor”

/ Acum 2 zile

FOTO // Finanțare nerambursabilă pentru antreprenori: 81 de companii au primit granturi în valoare de 43 milioane de lei

/ Acum 2 zile

Fiscul atenționează privind tentative de fraudă prin apeluri telefonice în numele unor instituții publice și financiare

/ Acum 2 zile

Parlamentul a modificat procedura de numire și demitere a membrilor organelor de conducere ale BNM

/ Acum 2 zile

Regulile fitosanitare au fost actualizate, pentru a preveni introducerea organismelor dăunătoare în Republica Moldova

/ Acum 2 zile

Transportul maritim, reglementat: Moldova aderă la Convenția privind limitarea răspunderii pentru creanțele maritime

/ Acum 2 zile

VIDEO // Drumarii intensifică lucrările de întreținere și securizare a rețelei rutiere naționale

/ Acum 2 zile

Peste 3000 de tone de benzină și motorină, importate miercuri în Republica Moldova

/ Acum 2 zile

VIDEO // Măsuri urgente pentru sprijinirea fermierilor: peste 120 de cereri pentru rambursarea TVA au fost depuse de agricultori pentru creșterea lichidităților

/ Acum 2 zile

VIDEO // AIPA a valorificat 40% din fondul anual pentru agricultură în primele trei luni ale anului 2026

/ Acum 2 zile

Dolarul se ieftinește cu 20 de bani

/ Acum 2 zile

DOC // Energia electrică, mai ieftină: tarifele micșorate au intrat în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial

/ Acum 3 zile

Transport public eficient: delegația MIDR a studiat modelul din Riga

/ Acum 3 zile

MDED estimează o creștere a PIB de 2,2% în anul 2026, urmată de o accelerare graduală pe termen mediu