Peste 420 mln de euro au fost transferate în buget după cele trei conferințe ale Platformei de Sprijin pentru Moldova
Chişinău, 29 dec. /MOLDPRES/. Pe parcursul anului curent, Republica Moldova a avut de înfruntat o serie de crize suprapuse, ca urmare a efectelor multidimensionale ale războiului din Ucraina: pe de o parte, o criză umanitară, generată de valul de refugiați care trebuie gestionat de autoritățile de la Chișinău, pe de altă parte, o criză economică, provocată de consecințele pandemiei COVID-19 și amplificată în lanț de criza energetică, presiunile inflaționiste majore, pierderea unor piețe și lanțuri de desfacere din regiune din cauza războiului, cheltuielile bugetare suplimentare pentru atenuarea efectelor crizelor asupra populației și mediului de afaceri, etc., relatează MOLDPRES.
Având în vedere aceste condiții, în scopul susținerii eforturilor Guvernului Moldovei de a depăși situațiile de criză fără precedent, concomitent cu realizarea reformelor necesare pentru modernizarea statului și consolidarea rezilienței instituțiilor sale, la inițiativa partenerilor externi de dezvoltare a fost lansată Conferința ministerială „Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova”. Pe parcursul anului 2022 au fost desfășurate trei ședințe ale Platformei - la Berlin în luna aprilie, la București în iulie și la Paris în noiembrie, au precizat surse de la Ministerul Finanțelor.
Astfel, în acest an, R. Moldova a reușit să mobilizeze surse externe pentru sprijin bugetar direct de la partenerii de dezvoltare în valoare echivalentă a 13,72 de miliarde de lei (cca 671 mln de euro), cu 8,64 miliarde de lei (cca 422,9 mln de euro) mai mult decât a fost planificat la începutul anului bugetar. Mijloace financiare suplimentare pentru sprijin bugetar în vederea atenuării crizelor au fost încasate, în special, din partea FMI - 55,1 mln de euro și 33,2 mln de dolari SUA, Băncii Mondiale - 101,3 mln de euro și 9,24 mln de dolari SUA, Comisiei Europene - 75 mln de euro, Agenției Franceze de Dezvoltare - 75 mln de euro, Guvernului Germaniei - 40 mln de euro, Guvernului României - 10,49 mln de euro și Guvernului Poloniei - 20 mln de euro.
De asemenea, în contul special, deschis de Ministerul Finanțelor pentru colectarea donațiilor financiare destinate asistenței umanitare pentru gestionarea crizei refugiaților din Ucraina, a fost încasată de la donatorii externi suma echivalentă cu cca 199,7 milioane de lei, inclusiv din partea Guvernelor Elveției (3,2 mln de USD), Suediei (3,66 mln de euro), Lituaniei (3,25 mln de euro), Slovaciei (0,1 mln de euro) și Estoniei (0,1 mln de euro).
Suplimentar, până la finele anului sunt preconizate intrări de mijloace financiare pentru suport bugetar nerambursabil în bugetul de stat de la: (I) Guvernul SUA - 30 mln de dolari SUA și (II) Guvernul Norvegiei - 14 mln de dolari SUA, resurse ce vor fi canalizate prin intermediul Fondului Fiduciar instituit de către Banca Mondială.
Pentru anul 2023 s-a reușit mobilizarea asistenței financiare externe pentru sprijin bugetar în valoare de 16,87 miliarde de lei (inclusiv 25,6% - resurse nerambursabile), dintre care cca 160,5 mln de euro (circa 3,3 miliarde de lei) sunt angajamente financiare anunțate la Conferința de la Paris (21 noiembrie curent).
În cadrul celor trei Conferințe ministeriale „Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova” (București, Berlin, Paris), partenerii de dezvoltare au enunțat pentru țara noastră angajamente financiare și umanitare în valoare echivalentă a cca 1,4 miliarde de euro, care urmează a fi alocate și valorificate în următorii ani.
E de menționat că o parte semnificativă din suportul anunțat în cadrul „Platformei de Sprijin pentru Moldova” nu este gestionată de Guvern, ci de agențiile ONU și beneficiari din sectorul privat ai diferitelor proiecte investiționale și scheme de garantare. Totodată, o parte din creditorii externi, precum BEI, BERD, Banca Mondială, CEB etc., și-au exprimat intenția de a oferi suport pentru proiectele investiționale de infrastructură pentru următorii ani, care vor contribui la consolidarea rezilienței țării noastre.
Euro se apreciază ușor
VIDEO // R. Moldova ar putea importa gaze naturale din Ucraina. Subiectul va fi discutat de premierul Vasile Tofan în cadrul unei vizite la Kiev
Programul EcoVoucher. Peste 3 300 de familii au înlocuit electrocasnicele vechi cu echipamente eficiente energetic
Freelancerii au înregistrat venituri de peste 53 de milioane de lei în august
Calea Ferată din Moldova va majora cu 15% tarifele pentru transportul de mărfuri de la 1 noiembrie
DOC // Finanțele publice vor fi gestionate în baza regulamentului sistemului „Trezoreria”. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial
O stație de pompare din Bălți va fi modernizată cu sprijinul unui grant slovac de 249 mii de euro
Republica Moldova trebuie să accelereze investițiile din Planul de Creștere. Ambasadoarea UE, Iwona Piórko, explică în ce condiții sunt acordați banii
AIPA reia autorizarea plăților complementare pentru cererile de subvenționare depuse în 2025
VIDEO // Ministerul Agriculturii explică cum se pot înregistra producătorii din ţară în Registrul Fermierilor
Un proiect de 5 milioane de euro, finanțat de UE, va sprijini reforma administrației publice din Moldova
UE caută soluții pentru a sprijini Moldova în criza energetică și va mobiliza și alți donatori
Două posturi vamale interne din Chișinău vor activa și în zilele de odihnă
Google ASR în Moldova: date, AI și suportul experților Coob Ads
Stopfals.md dezminte acuzațiile reprezentantului Rusiei la OSCE privind presupusa implicare a Republicii Moldova în logistica militară a Ucrainei
Preşedintele Parlamentului îndeamnă la consolidarea administrațiilor locale: „Vom transforma satele și orașele noastre în locuri în care oamenii își doresc să rămână”
Premierul Vasile Tofan, de Hramul capitalei: „Aproape cinci miliarde de lei sunt alocate pentru Chișinău în 2026”
Statul alocă 57 de milioane de lei pentru o nouă sesiune EcoVoucher ce va sprijini peste opt mii de familii
Speakerul Igor Grosu salută deschiderea negocierilor de aderare la UE pe alte două grupuri de capitole: „În spatele acestui pas sunt reforme, multă muncă și oameni care, zi de zi, pregătesc Moldova pentru aderare”
Preşedinta Maia Sandu, mesaj de Hramul capitalei: „Trebuie să construim un Chișinău european pentru copiii și nepoții noștri”
Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului. Hram la Chişinău
După avansarea negocierilor de aderare, Marta Kos anunță o vizită la Chișinău: „Vom continua să sprijinim Republica Moldova”
Reuniunea de la Luxemburg // Thomas Byrne: „Devotamentul și angajamentul Republicii Moldova sunt de lăudat”
Reuniunea de la Luxemburg // Marta Kos: „Reformele pot aduce Republicii Moldova mai multe fonduri europene și investiții”
Reuniunea de la Luxemburg // Cristina Gherasimov: „Decizia de astăzi le oferă cetățenilor un motiv în plus să aibă încredere în alegerea europeană”
VIDEO // Reuniunea de la Luxemburg: UE salută progresele Republicii Moldova în negocierile de aderare și reconfirmă sprijinul pentru reforme
VIDEO // Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, înaintea Reuniunii de la Luxemburg: „Suntem pregătiți și foarte hotărâți să realizăm reformele necesare pentru aderarea la UE până în 2030”
VIDEO // Căușeni: O femeie de 75 de ani, agresată în propria locuință. Suspectul, reținut de poliție
Prim-ministrul Vasile Tofan: Republica Moldova este într-o cursă contra cronometru pentru a încheia negocierile de aderare la UE până în 2028
Agenda evenimentelor miercuri, 14 octombrie